Agenda Constructiilor
Sambata, 20 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - GECS: 47% din companii au fost victimele criminalitatii economice in ultimii doi ani
GECS: 47% din companii au fost victimele criminalitatii economice in ultimii doi ani
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 27 Apr 2020 10:41
Frauda si criminalitatea economica raman la niveluri record, potrivit studiului bianual PwC „Global Economic Crime and Fraud Survey” (GECS) 2020, cu 47% dintre companii afectate in ultimii doi ani, a doua cea mai mare rata din ultimii 20 de ani. Valoarea pierderilor raportate de respondenti din cauza fraudelor se ridica la 42 miliarde dolari.
Principalele tipuri de infractiuni economice raportate in ultimii doi ani au fost fraudele comise de clienti (35%), criminalitatea cibernetica (34%), furtul de bunuri si bani (31%) si mita si coruptia (30%). De altfel, fraudele comise de clienti au inregistrat cea mai mare crestere, de sase puncte procentuale, de la 29% in urma cu doi ani.
”Nivelul ridicat al criminalitatii cibernetice este in linie cu evolutia tehnologica. Anul aceasta am putea asista la un nou record in materie de fraude, avand in vedere activitatea crescuta si schemele de frauda din ce in ce mai elaborate ale hackerilor/criminalilor informatici care profita de ingrijorarea instaurata la nivel global. Criza generata de pandemia COVID-19 domina atentia, iar organizatiile si populatia devin mai vulnerabile la alte riscuri si toate organizatiile internationale lanseaza avertismente ca s-au inmultit cazurile de diverse inselatorii financiare, indeosebi criminalitate cibernetica si fraudele de tip social, iar sumele pot fi semnificative”, a declarat Ana Sebov, liderul echipei de Forensic din cadrul PwC Romania.
Majoritatea industriilor au fost vizate de criminalitatea cibernetica, respondentii studiului PwC mentionand ca aceste incidente au afectat semnificativ activitatea companiilor. Acestea au aratat ca fraudele si infractiunile informatice ale clientilor sunt cele mai perturbatoare pentru activitate dintre toate infractiunile.
La nivel global, toate regiunile au inregistrat fraude ale clientilor in ultimii doi ani, cele mai afectate fiind Orientul Mijlociu, care a cunoscut o crestere de la 36% la 47%, si America de Nord, unde avansul a fost de la 32% la 41%.
Profilul infractorilor economici
Frauda loveste/poate lovi atat din interiorul, cat si din exteriorul organizatiilor, iar in foarte multe cazuri exista complicitate intre fraudatorii externi si cei interni. Potrivit raportului, clientii, hackerii si furnizorii sunt responsabili de 39% din incidentele de criminalitate economica raportate in ultimii doi ani.
”Sub diverse presiuni, personale sau profesionale, cum ar fi atingerea anumitor rezultate, angajatii pot apela la mita si coruptie, la contabilitate creativa sau la alte acte frauduloase care pot prejudicia companiile financiar si reputational. Controalele antifrauda contribuie la protejarea resurselor, reputatiei si sigurantei companiilor, insa simpla definire de controale nu este suficienta. Este importanta verificarea implementarii si aplicarii controalelor definite” comenteaza Ana Sebov, liderul echipei de Forensic din cadrul PwC Romania.
Raportul subliniaza importanta prevenirii si modul in care investitiile in abilitatile si tehnologia potrivite pot crea un avantaj. Aproape jumatate dintre organizatii au raspuns la infractiuni prin implementarea si imbunatatirea controalelor, iar peste 60% din organizatii incep sa foloseasca tehnologii avansate, precum inteligenta artificiala si invatarea automata pentru combaterea fraudei, coruptiei sau a altor infractiuni economice.
Alte concluzii ale raportului
- 1 din 5 respondenti au mentionat ca fraudele efectuate de furnizori au avut impactul cel mai mare.
- 13% din respondentii care au fost victimele fraudei in ultimii doi ani au raportat pierderi de peste 50 de milioane de dolari ca urmare a acestor incidente.
- Comportamentele anticoncurentiale, folosirea de informatii privilegiate, evaziunea fiscala, spalarea de bani, mita si coruptia au fost raportate ca fiind cele mai costisitoare fraude, raportate la pierderile directe si costurile necesare cu masurile de remediere.
- Companiile arata ca adoptarea noilor tehnologii implica costuri ridicate, lipsa de expertiza, resursele limitate. 28% din respondenti nu sunt siguri de valoarea adaugata a acestor solutii.
Studiul PwC „Global Economic Crime and Fraud Survey” din 2020 a fost realizat pe baza raspunsurilor a peste 5.000 de respondenti din 99 de tari din intreaga lume. Editia globala a raportului poate fi descarcata aici.
 
SISECAMALLBIMABONARE REVISTERAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ness project
strabag nivel 1
rigips
theda mar
leviatan
CDS
noark
concelex
EDIT-Structural
quadratum
Acvatot 2019
MAKITA
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
siniat
Ubitech
viarom

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
AICPS_30
top 500
ef-de-n
econet

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander