Agenda Constructiilor
Sambata, 20 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - ELLAKTOR: Proiecte de anvergura contractate in Romania, prin filiala Aktor SA
ELLAKTOR: Proiecte de anvergura contractate in Romania, prin filiala Aktor SA
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Elena Icleanu 19 Sep 2017 09:08
Grupul elen de constructii si dezvoltare imobiliara Ellaktor, activ in Romania prin subsidiara Aktor ce lucreaza la executia lotului al doilea al autostrazii Sebes-Turda, a inregistrat o crestere de 21,4% a veniturilor consolidate din primele trei luni ale acestui an, pana la 485,3 milioane de euro. Potrivit celui mai recent raport financiar al companiei - lider al pietei constructiilor din Grecia - profitul brut din intervalul analizat s-a plasat la 23,2 milioane de euro, in crestere cu aproape 40% fata de nivelul de 16,6 milioane de euro raportat in primele trei luni din 2016.
Din punct de vedere al structurii afacerilor, veniturile obtinute de divizia de constructii si cariere au cumulat 395,5 milioane de euro (+29,5%), in contextul unui profit operational 7,8 milioane de euro (+69,5%). La finele lunii martie a.c. portofoliul de comenzi din constructii insuma, valoric, 2,4 miliarde euro, alte contracte cumuland 240 milioane de euro fiind in curs de semnare.
In primul trimestru al acestui an, divizia de concesiuni a raportat venituri de 52,7 milioane de euro (+3,7%), afacerile din domeniul mediului au cumulat 21,8 milioane de euro (+10,6%), sectorul de energie eoliana a inregistrat venituri de 13,7 milioane de euro (+1,5%), in timp ce rulajul diviziei imobiliare s-a stabilizat la 1,5 milioane de euro.
Grupul a incheiat anul 2016 cu o cifra de afaceri consolidata de 1,94 miliarde euro, in crestere cu 26,7% fata de nivelul din 2015, in timp ce profitul operational ajustat anual s-a plasat la 97,8 milioane de euro (+12,3%). Cea mai mare parte a rulajului a fost generata de divizia de constructii, care a inregistrat venituri totale de 1,55 miliarde euro (+33,7%).
 
Contracte importante de infrastructura, castigate in Romania
In Romania, subsidiara Aktor SA lucreaza, in asociere cu Euro Construct Trading '98, la executia lotului al doilea al autostrazii Sebes-Turda, la cei 28 km ai sectorului de la Paraul Iovului, pana la intrarea in municipiul Aiud (km 17+000 - km 41+250). La finele lunii august 2017, lucrarile erau realizate in proportie de circa 60%, 15 km din acest sector fiind deschisi deja traficului. Valoarea contractului aferent este de 549,3 milioane de lei (124 milioane de euro).
Tot in asociere cu Euro Construct Trading '98, Aktor SA lucreaza la construirea sectorului de drum de 3,3 km care va face legatura dintre Capitala si autostrada Bucuresti-Ploiesti (Autostrada Urbana). Valoarea lucrarilor este de 22,59 milioane de lei (fara TVA), termenul de finalizare fiind stabilit la finele acestui an.
In domeniul cailor ferate, Aktor SA face parte din asocierea denumita Railworks, alaturi de companiile Alstom Transport SA si Arcada Company SA. In luna aprilie a.c., cele trei companii au castigat contractul de reabilitare a subtronsonului de cale ferata 2c (Cap Y Ilteu - Gurasada) cu o oferta de 1,5 miliarde lei (fara TVA). Lucrarile de executie nu au inceput inca.
Conform datelor publice, Aktor SA a incheiat anul 2016 cu o cifra de afaceri de 169,2 milioane de lei, cu aproape 20% sub nivelul de 210,9 milioane de lei raportat la finele lui 2015, lucrand, in medie cu 250-280 de angajati.
In ceea ce priveste divizia imobiliara, operationala prin intermediul subsidiarei Real Estate Development & Services (REDS) SA, reprezentantii companiei au precizat ca "asteapta imbunatatirea contextul economic din sud-estul Europei, pentru continuarea dezvoltarii imobiliare din Bucuresti".
In luna septembrie 2015, REDS SA a anuntat amanarea planurilor de dezvoltare imobiliara din Romania, ce prevedeau constructia a doua cladiri de birouri in zona centrala a Capitalei, in urma unei investitii de 80 milioane de euro.
Ellaktor detine un pachet majoritar de 55,46% din actiunile REDS SA.
 
RAWLPLUGSISECAMABONARE REVISTEALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
noark
viarom
theda mar
rigips
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
CDS
MAKITA
strabag nivel 1
leviatan
quadratum
Acvatot 2019
siniat
ness project
EDIT-Structural
concelex

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500
top 500
AICPS_30
ef-de-n
econet
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander