Agenda Constructiilor
Joi, 25 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - GTC, primul dezvoltator comercial care prezinta un raport ESG pe piata din ECE
GTC, primul dezvoltator comercial care prezinta un raport ESG pe piata din ECE
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Stelian DINCA 02 Iun 2021 13:44
Globe Trade Center (GTC) a publicat primul sau raport ESG, in care sunt prezentate realizarile inregistrate de-a lungul celor 25 de ani de activitate, in cadrul celor sase piete unde Grupul este prezent. Raportul 2020 include date unice din industrie, precum angajamentul GTC pentru dezvoltarea durabila, constructia responsabila si gestionarea activelor, colaborarea cu comunitatile locale, dar si raspunsul companiei la asteptarile partilor interesate. GTC este primul dezvoltator comercial care prezinta un raport ESG pe piata din Europa Centrala si de Est.
GTC are un angajament de lunga durata in a dezvolta proprietati ce pun oamenii in prim-plan si pune un accent special pe protectia mediului, in toate pietele sale din Europa Centrala si de Est (CEE). Rezumatul cuprinzator al prezentei dezvoltatorului in industrie - de un sfert de secol - alaturi de informatiile detaliate cu privire la toate investitiile sale si impactul acestora asupra mediului, este demonstrat in raportul ESG 2020 - primul astfel de document din istoria GTC, care include detalii unice despre abordarea Grupului in ceea ce priveste dezvoltarea durabila si principiile afacerilor responsabile. GTC este, de asemenea, primul dezvoltator comercial care a publicat o prezentare cuprinzatoare a activitatilor sale pe piata CEE.
„Afacerea noastra se dezvolta cu succes de 25 de ani, datorita ofertei de inalta calitate, a relatiilor pe care le-am construit pe termen lung cu partile interesate, dar si a transparentei operatiunilor noastre. Raportul ESG 2020 este o reflectare detaliata a abordarii noastre si ilustreaza modul in care ne-am extins operatiunile, pe parcursul unui sfert de secol pe pietele imobiliare - diverse si unice - din Europa Centrala si de Est. Fundatia GTC Group are la baza oamenii: angajatii nostri, chiriasi sau investitori si isi propune sa ofere solutii in domeniul imobiliar care sa imbunatateasca calitatea vietii acestora. Dorim sa fim transparenti in raportarea impactului nostru asupra mediului in care ne desfasuram activitatea, si prin urmare, sunt incantat sa pot face cunoscut primul raport ESG al Globe Trade Center, realizat pe baza nevoilor partilor interesate cheie si avand mereu in vedere responsabilitatea noastra comuna pentru mediu,” a declarat Yovav Carmi, Presedinte GTC Management Board.
Raportul prezinta date despre performanta GTC in toate pietele - Polonia, Ungaria, Serbia, Croatia, Bulgaria si Romania. O atentie deosebita este acordata pandemiei provocate de COVID-19, deoarece anul 2020 a reprezentat o adevarata provocare, ce a testat relatiile chirias-dezvoltator. Cu toate acestea, GTC si-a dovedit priceperea in afaceri si a demonstrat ca responsabilitatea sociala este parte integranta a strategiei Grupului, indiferent de circumstante. Datorita abordarii ce pune locatarul in prim-plan, indicatorii cheie de performanta ai GTC au ramas la un nivel satisfacator si, pana la sfarsitul anului 2020, dezvoltatorul a putut inregistra, printre altele, un procent foarte bun al spatiilor de birouri inchiriate. Prin angajarea intr-un dialog eficient si prin ajustarea operatiunilor la realitatea in continua schimbare provocata de pandemie, GTC a reusit sa mentina un grad de ocupare ridicat si in mall-urile sale, prin actiuni de vanzare pentru inchirierea de noi magazine. In plus, pentru prima data in istoria Grupului, doua cladiri, Globe Trade Center S.A. si GTC Real Estate Development Hungary Zrt, au primit un rating de investitii de BBB- / cu o perspectiva stabila.
Raspunzand asteptarilor ridicate ale partilor interesate si fiind un vecin responsabil in cadrul comunitatilor sale, GTC si-a imbunatatit in mod semnificativ operatiunile in ceea ce priveste impactul asupra mediului. Astfel, Grupul si-a redus consumul de energie electrica cu 193.195 MWh, cu 10% mai putin decat in 2019 si consumul de apa cu 36% (325.353 m3), comparativ cu anul precedent. De asemenea, dezvoltatorul a redus emisiile de CO2, limitandu-le la 108.069 tCO2e in 2020. In plus, au fost implementate programe de implicare si dezvoltare comunitara in 91% din proprietatile sub controlul operational al Grupului GTC. Dezvoltatorul a sprijinit in total 145 de institutii si organizatii publice si non-publice in diferite proiecte CSR.
„Industria imobiliara poate juca un rol important in atenuarea schimbarilor climatice si in reducerea riscurilor asupra mediului. Obiectivul nostru este de a construi si gestiona proprietati care indeplinesc cele mai inalte standarde de mediu, prin actiuni decisive care sa limiteze schimbarile la toate nivelurile - strategic, financiar, de dezvoltare. In 2020, am dezvoltat si implementat un „Cadru de obligatiuni verzi”, ce defineste orientarile pentru emiterea de obligatiuni verzi de catre companiile Grupului nostru. Fondurile stranse in acest mod vor fi utilizate pentru finantarea sau refinantarea, atat a proiectelor existente, cat si a celor viitoare, care promoveaza solutiile durabile si utilizeaza surse alternative de energie. Prima emisiune de obligatiuni pe zece ani, in cadrul Green Bonds Framework si evaluata la Gradul de investitii de catre Agentia Scope Rating, finalizata pe piata maghiara, in decembrie 2020, in valoare totala de 110 milioane de Euro, a fost un mare succes. Si investitia in proprietatile noastre existente pentru imbunatatirea impactului asupra mediului da roade. In 2020, cladirile noastre de birouri Matrix A si Matrix B din Zagreb au obtinut certificarea LEED Platinium. Nu intentionam sa ne oprim aici - in prezent vrem sa obtinem aceasta certificare pentru toate cladirile in constructie, precum si pentru proiectele deja finalizate, in cadrul tuturor pietelor din Europa Centrala si de Est,” - spune Ariel Ferstman, CFO and Member of the Management Board GTC.
GTC Group opereaza in 6 tari europene, gestioneaza 48 de cladiri si ofera clientilor sai 752.500 mp de spatiu comercial de calitate superioara, dezvoltat pe principiul respectului pentru oameni si mediu. Dezvoltatorul isi propune sa minimizeze impactul asupra comunitatilor sale imediate, indeplinind 10 dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabila ale Natiunilor Unite, inclusiv energie curata si accesibila, dezvoltarea oraselor durabile si asigurarea consumului si productiei responsabile, printre altele. Toate noile cladiri in curs de finalizare ale GTC si, acolo unde este posibil, cele deja finalizate, indeplinesc cele mai stricte criterii ecologice si asigura cele mai inalte standarde de siguranta. Drept urmare, 84% din proprietati, in valoare totala de 1,6 miliarde de Euro, au certificate de mediu LEED si BREEAM.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIMSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
theda mar
siniat
concelex
Ubitech
ness project
ERBASU CONSTRUCT
rigips
noark
viarom
Acvatot 2019
strabag nivel 1
MAKITA
quadratum
CDS
leviatan
CONCEPT STRUCTURE

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
ROGBC 2016
top 500
ef-de-n
AICPS_30
top 500
econet

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander