Agenda Constructiilor
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - OCTAGON: Lucrari geotehnice de peste 6,5 milioane de euro in Romania
OCTAGON: Lucrari geotehnice de peste 6,5 milioane de euro in Romania
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Elena Icleanu 12 Iun 2014 13:28
Octagon Contracting & Engineering, unul dintre principalii constructori de fundatii speciale si lucrari geotehnice din Romania, cu afaceri de 19,6 milioane de euro realizate in 2013, lucreaza, in aceasta perioada, la proiecte in valoare de circa 6,5 milioane de euro la nivel national. Pentru 2014, conducerea companiei estimeaza un nivel total al incasarilor de aproximativ 16 milioane de euro. "In prima parte a anului in curs am demarat lucrarile la trei proiecte noi. In martie am inceput executia suprastructurii cladirii B din cadrul ansamblului de birouri Green Court Bucharest, dezvoltat de grupul Skanska pe strada Herastrau, din Capitala. Lucrarile adjudecate au o valoare de 1,9 milioane de euro. Tot noi am construit si prima cladire din cadrul aceluiasi complex. Un proiect inceput in toamna anului trecut, la care lucram si in prezent, este reprezentat de o alta cladire de birouri, PC Business Center, situata pe Sos. Bucuresti - Ploiesti nr. 7-9 A, contract in valoare de 1,7 milioane de euro", a declarat Alexandros Ignatiadis, co-fondator si actionar al Octagon C&E. Totodata, compania continua sa lucreze la reabilitarea DN 6 (Domasnea - Caransebes, km 408+ 895 - 449+ 960), investitie demarata in 2011. Valoarea totala a lucrarilor executate in cadrul acestui proiect se ridica la aproape un milion de euro. "Pe segmentul de infrastructura avem doua proiecte noi. Unul prevede reabilitarea liniei de cale ferata Brasov - Simeria, pe sectorul Coslariu - Sighisoara, tronsonul Micasasa - Coslariu, in valoare de 260.000 de euro. In acest proiect am fost subcontractati de Aktor. Cea mai recenta lucrare contractata consta, insa, in executia de piloti forati pentru sectiunile A, D si E ale lotului al doilea din cadrul autostrazii Lugoj - Deva, contract in valoare de 5 milioane de lei (circa 1,13 milioane de euro), acordat de catre antreprenorul Salini Impregilo", a mai spus managerul Octagon.
In perioada urmatoare compania va demara lucrarile geotehnice pentru realizarea pasajului subteran din Piata Presei Libere din Bucuresti. Antreprenorul general al lucrarilor este societatea Apolodor, iar valoarea contractului Octagon este de 600.000 de euro.
 
Extindere a activitatii pe pietele din Irak si Kurdistan
Octagon deruleaza operatiuni si in afara granitelor tarii, pe pietele din Irak si Kurdistan, pentru anul in curs avand in vedere consolidarea activitatii sucursalei din Irak (deschisa in 2011) si continuarea lucrarilor la Centrala Electrica de 125 MW Shatt Al Basra, din Basra si a ansamblului rezidential dezvoltat de investitorul irakian Almco in Bagdad. Totodata, Octagon se afla in etapa de negociere a constructiei barajului Bawanur din Kurdistan, proiect in valoare de 5 milioane de dolari, ofertat in parteneriat cu Hidroconstructia SA.
 
Mentinere a conditiilor negative pe piata constructiilor din Romania
Potrivit opiniei lui Alexandros Ignatiadis, anul 2014 nu va fi foarte diferit de 2013. "In primul trimestru a existat o contractie de 3% a sectorului, in conditiile in care PIB-ul a crescut cu 3,8%, deci constructiile nu au reprezentat un accelerator al economiei. A existat un reviriment in sectorul privat, generat de constructia a doua mall-uri in Bucuresti si a catorva fabrici in tara, dar investitiile respective nu s-au materializat inca in cifre. Aceste rezultate, combinate cu diminuarea activitatii in sectorul public, au condus la contractia de 3% din PIB a industriei de constructii", a indicat managerul Octagon. Totodata, nici perioada electorala nu a influentat domeniul constructiilor in mod pozitiv, mentinandu-se instabilitatea politica. "In perioada alegerilor o mare parte din fondurile de investitii pentru constructii sunt redirectionate, prin rectificari bugetare, catre sectoare publice care pot aduce voturi, precum cele aferente protectiei sociale, pentru a influenta electoratul", a explicat Alexandros Ignatiadis.
In acelasi timp, potrivit managerului, noile reguli pentru atribuirea contractelor publice nu au rezolvat problemele majore din domeniu. "Mentinerea celui mai scazut pret ca principal criteriu de atribuire poate afecta in mod semnificativ calitatea proiectelor livrate. Este nevoie de o abordare mai detaliata si de schimbari profunde in ceea ce priveste acest aspect", a precizat actionarul Octagon.
Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiALLBIMABONARE REVISTERAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
viarom
CONCEPT STRUCTURE
Ubitech
CDS
theda mar
strabag nivel 1
Acvatot 2019
MAKITA
concelex
noark
ERBASU CONSTRUCT
rigips
ness project
leviatan
FRONTALE
quadratum

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
AICPS_30
econet
top 500
top 500
ROGBC 2016
ef-de-n

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander