Agenda Constructiilor
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - Program investitional de peste 100 milioane de euro pentru Con-A, in 2009
Program investitional de peste 100 milioane de euro pentru Con-A, in 2009
Antreprenori & Dezvoltatori 23 Ian 2009 17:13


Mircea Vasile Bulboaca (53 de ani)

Functia/firma: presedinte al grupului Con-A;
Studii: Facultatea de Constructii, din Cluj- Napoca;
Experienta profesionala: sef baza de productie la ICMJ (1986-1991); director general Con-A (1991-2006);
Stare civila: casatorit.

Grupul Con-A, din Sibiu, fondat in anul 1990, este specializat in realizarea de lucrari de constructii la cheie, oferind, totodata, si servicii complete, de la obtinerea autorizatiilor de constructie, la proiectare si executie. Grupul include firmele Con-A Instal (specializata in executia de sisteme de instalatii hidroedilitare de apa-canal, sanitare si instalatii termice), Con-A Electric, Con-A Finisaje, Unimat (comercializare de materiale pentru constructii), Conambient, Con-A Atelierul de Metal s.a. Compania realizeaza diverse tipuri de structuri (din beton armat, metalice si cu prefabricate din beton precomprimat), principalii clienti fiind firmele Bel Rom, Holding Atlassib, MHS Truck&Bus Sibiu.

- Mentionati
obiectivele companiei in 2008 si perioada urmatoare.
- In 2008 am avut ca obiectiv principal consolidarea pozitiei pe piata de profil. Aceasta strategie presupune, si in intervalul urmator, imbunatatirea organizarii si optimizarea activitatii (in plan tehnic si al resurselor umane) desfasurate de societatile din cadrul grupului. In acest sens, avem in derulare o serie de programe investitionale (in valoare de 6 milioane de euro) pentru innoirea parcului de utilaje existent, a platformelor pentru depozitare, a suprafetelor de productie pentru atelierele proprii, precum si dublarea suprafetei spatiilor de birouri. De asemenea, segmentele comercial si de vanzari prezinta o importanta deosebita pentru dezvoltarea afacerilor grupului, motiv pentru care vor benefica de fonduri in valoare de 7 milioane de euro. O parte din aceasta suma va fi alocata in vederea construirii, pe o suprafata de 15 000 mp, a unei fabrici de elemente prefabricate in localitatea Marsa (judetul Sibiu). Diferenta va fi investita in sporirea capacitatii de productie a unitatii de confectii metalice existente, de la 300 de tone/luna la 500 de tone/luna. Preconizam ca lucrarile de executie, pentru ambele obiective, se vor definitiva in luna mai 2009.

-
Care sunt rezultatele financiare ale companiei?
- Grupul nostru se va axa, in intervalul urmator, pe constructia de cladiri de dimensiuni mari (fabrici, depozite, hoteluri, ansambluri rezidentiale etc, avand suprafete de peste 20.000 mp). In primul semestru din 2008 am inregistrat un nivel al vanzarilor de 25 milioane de euro, valoare egala cu cea consemnata in perioada similara din 2007, iar pentru intregul an 2008 au fost estimate venituri totale de 55 milioane de euro. Pentru 2009 preconizam o cifra totala de afaceri de aproximativ 50 milioane de euro - 60 milioane de euro.

- Precizati principalele probleme ale pietei constructiilor.
- Una dintre dificultatile pe care le intampina firmele de constructii autohtone vizeaza infrastructura rutiera subdimensionata si de calitate slaba. In aceste conditii cresc atat cheltuielile de transport pentru materialele de constructii, cat si pretul acestora. Alte probleme sunt reprezentate de lipsa fortei calificate de munca si de activitatea desfasurata ilegal, ceea ce creaza o concurenta incorecta. Pe de alta parte, in ceea ce priveste administrarea banilor din sectorul privat, competitia este - de regula - loiala. Mai multe incidente intervin, insa, in domeniul public - spatiu care lasa loc suspiciunilor cu privire la uniformitatea conditiilor de concurenta pentru toate companiile. Totodata, pe fondul majorarii dobanzilor bancare, consemnam sporirea cheltuielilor de finantare. Astfel, in contextul crizei financiare actuale, preconizam ca - in 2009 - dezvoltatorii vor fi mai reticenti in demararea de proiecte, ceea ce va duce la o temperare a ritmului accelerat de avansare a pietei constructiilor inregistrat in perioada anterioara.

- Enumerati cateva dintre proiectele aflate in derulare.
- Unele dintre proiectele noastre constau in realizarea de centre comerciale, precum European Retail Park (din judetul Hunedoara), ce va insuma o suprafata de 55.000 mp. Solutia constructiva prevede structura de tip prefabricate precomprimate si fundatii izolate. Acoperisul va fi de tabla, prevazut cu vata minerala. Finalizarea constructiei este preconizata pentru luna august 2009. Valoarea totala a investitiei este de aproximativ 50 milioane de euro. La Sibiu sunt in desfasurare lucrarile de realizare a magazinelor Mobexpert, Flanco, Proges (cu o arie totala desfasurata de 30.000 mp), unitati ce intra in componenta centrului comercial Carrefour. Totodata, se lucreaza la amenajarea unei suprafete de 2.000 mp destinata produselor retailerului Staer, in cadrul centrului comercial European Retail Park Bacau. In executie se afla si sediul reprezentantei Man (arie totala desfasurata de 5.400 mp) si Casa Corpului Didactic (suprafata totala de 3.500 mp, cu un regim de inaltime de sase niveluri). In continuare, suntem in faza de negociere pentru lucrarile ce urmeaza a fi efectuate in 2009, a caror valoare totalizeaza peste 100 milioane de euro.
 
hiltiRAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
leviatan
strabag nivel 1
Ubitech
viarom
CONCEPT STRUCTURE
noark
ness project
Acvatot 2019
MAKITA
CDS
FRONTALE
quadratum
ERBASU CONSTRUCT
theda mar
concelex

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500
ef-de-n
ROGBC 2016
AICPS_30
econet
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander