Agenda Constructiilor
Duminica, 08 Decembrie 2024
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - RE/MAX Europa: Sectorul imobiliar european devine o piata a cumparatorilor
RE/MAX Europa: Sectorul imobiliar european devine o piata a cumparatorilor
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Stelian DINCA 26 Sep 2023 13:59
RE/MAX Romania, parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, prezinta rezultatele unui studiu realizat de RE/MAX la nivel european - European Housing Insights Report Q2 - ce dezvaluie evolutia pietei imobiliare rezidentiale in regiune. Constatarile raportului arata o tendinta clara catre o piata a cumparatorilor, cu oportunitati semnificative pentru cei care doresc sa achizitioneze o locuinta.
„In Europa, sectorul imobiliar continua sa manifeste vitalitate si diversitate, aducand cu sine atat provocari, cat si oportunitati. Incheierea perioadei cu dobanzi reduse, alaturi de tendintele particulare ale fiecarei tari si evolutia in curs de desfasurare a comportamentului cumparatorilor, modeleaza un tablou in perpetua transformare. Ca o organizatie cu prezenta internationala si intelegere extinsa, RE/MAX Europa ocupa o pozitie strategica pentru a asista toate partile interesate in aceasta piata dinamica. Angajamentul nostru in favoarea informatiilor bazate pe date si a expertizei continue ramane ferm, cu scopul de a sprijini atat cumparatorii, cat si vanzatorii, garantand succesul si eficienta tranzactiilor imobiliare," a afirmat Michael Polzler, director general al RE/MAX Europe.
Sectorul imobiliar european se confrunta cu provocari semnificative din cauza inflatiei si a cresterii ratelor dobanzilor pentru achizitiile de proprietati, provocand dificultati in ceea ce priveste accesibilitatea pentru multi consumatori. Rata crescuta a dobanzilor genereaza un lant de efecte, care determina ajustari diverse ale preturilor in intreaga Europa. In general, numarul anunturilor imobiliare a crescut, in timp ce numarul tranzactiilor a scazut. Aceasta evolutie semnaleaza revenirea la o piata favorabila cumparatorilor, oferindu-le acestora mai multe optiuni si avantaje mai semnificative in procesul de negociere. In paralel, preturile locuintelor din Uniunea Europeana au inregistrat o scadere medie de 0,7% in perioada T4 '22 - T1 '23.
Toti acesti factori au contribuit la o crestere naturala a cererii pentru proprietatile destinate inchirierii, pe masura ce puterea de cumparare a scazut. In Europa, preturile chiriilor au inregistrat o crestere de 0,9% intre T4 '22 si T1 '23. Avand in vedere potentialul acestui segment, investitorii experimentati au identificat oportunitati profitabile, valorificandu-si experienta si cunostintele de piata. Chiar si investitorii cu resurse mai limitate, cei care achizitioneaza pentru a inchiria, au posibilitatea sa profite de acest trend in favoarea lor.
Potrivit studiului, schimbarile din piata se reflecta si in comportamentul cumparatorilor. Cei care aspira sa achizitioneze o locuinta pentru prima data aleg acum sa astepte pana la o varsta mai inaintata, deoarece doresc sa acumuleze un capital propriu mai consistent. In contrast, proprietarii care au contractat imprumuturi ipotecare pe termen lung si au reusit sa economiseasca pentru mutare pot beneficia acum de preturile mai accesibile ale locuintelor.
In acelasi timp, se evidentiaza tot mai mult diferentele specifice ale preturilor proprietatilor in fiecare tara, ceea ce face dificila formularea generalizarilor ample. Investitorii straini care cumpara proprietati in anumite regiuni (in special in zonele turistice) determina cresterea ulterioara a preturilor de achizitie, oferind astfel oportunitati stabile pentru vanzatori, dar generand si obstacole in calea accesibilitatii pentru consumatorii locali, care sunt nevoiti sa opteze pentru inchiriere in loc sa achizitioneze.
European Housing Insights Q2 se bazeaza pe date interne furnizate de RE/MAX Europe, precum si pe datele pietei de la Casafari, o baza de date dedicata profesionistilor din domeniul imobiliar, care centralizeaza si sintetizeaza toate informatiile disponibile online.
Raportul The European Housing Insights Q2 poate fi accesat integral aici.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEhiltiALLBIMSISECAMTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
VEGO
DRS
CDS
Arduro
strabag nivel 1
quadratum
Acvatot 2019
EDIT-Structural
concelex
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
EURO BUILD
konsent
SIGM
theda mar
leviatan
ELECTROGRUP
noark
MAKITA
CONCEPT STRUCTURE
BogArt
AED
SSAB

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<