Pana nu demult se considera ca, desi reprezinta un adevarat „motor” al dezvoltarii economiei nationale, sectorul constructiilor, alaturi de agricultura, era, totodata, un „aspirator” pentru forta de munca, in special cu o calificare scazuta, acest domeniu avand un impact puternic in industriile conexe - si nu numai, dupa cum explica vicepresedintele Colegiului Tehnic al Dirigintilor de Santier - CTDS - pentru Directia Regionala Moldova, ing. Andrei Ignat.

Specialistul, cunoscut cititorilor publicatiei Agenda Constructiilor - si nu numai, ca manager general al Citomet Eco Building - Piatra Neamt, fost inspector-sef al Inspectoratului Judetean in Constructii (IJC) Neamt, respectiv ca diriginte de santier autorizat si specializat in constructii hidrotehnice inca din anul 1990, este de parere ca - si in prezent - problema resursei umane are un impact covarsitor asupra calitatii constructiilor. „Astazi, progresul tehnologic pune  probleme resursei umane, antreprenorii platesc taxe si impozite, dar nu primesc forta de munca calificata, iar statul nu mai investeste in pregatirea profesionala de nivel mediu. Utilaje in valoare de sute de milioane de euro ajung pe mana unor oameni care trebuie calificati din mers. Polarizarea dezvoltarii centrelor urbane adiacente Capitalei si a unor orase mari din Transilvania a dus la o noua migratie a personalului ce are o cat de putina calificare in anumite specializari. Vom asista in continuare la fenomene de imigrare a fortei de munca, astfel ca zonele sarace, din estul tarii in special, vor fi lipsite de resursa umana atat in constructii, cat si in alte sectoare de activitate”, avertizeaza expertul.

In opinia oficialului CTDS, „programele de dezvoltare profesionala de tipul celor derulate prin POSDRU nu au facut decat sa umple de diplome oamenii fara ocupatie si conturile celor care s-au ocupat de asa-zisa lor pregatire. Banii din fondurile guvernamentale si europene destinati dezvoltarii profesionale lucratorilor din domeniu ar trebui dirijati spre societatile cu activitate in constructii pentru a folosi cat mai bine realitatile si necesitatile de pe piata muncii”.

Referindu-se la specificul constructiilor din Romania, ing. Andrei Ignat arata ca, „dupa cum se cunoaste, tara noastra pune probleme prin ierni de 4-5 luni, la care se mai adauga barierele administrative in fundamentarea si aprobarea bugetelor de investitii”. „Constructorii stiu ca, daca nu au norocul sa primeasca  bani in decembrie, cand se face curat in conturile institutiilor publice, pana la inceputul lunii aprilie nu au sanse sa beneficieze de plati din sectorul bugetar. Acest comportament face ca statul sa fie un client neserios al firmelor de constructii, care nu garanteaza niciodata ritmicitatea platilor, ca operatiune absolut necesara in orice contract comercial. Fac aceasta remarca pentru ca o firma de constructii cat de cat serioasa nu poate ocoli piata investitiilor publice. Cred ca, in ceea ce priveste investitiile  administratiei si, in general, ale institutiilor publice,  ar trebui asigurate bugete pentru perioade mai mari, multianuale. Acoperirea lipsei finantarii, prin credite bancare, in perioadele in care sustinerea bugetara lipseste sau este deficitara constituie o operatiune dificila, intrucat bancile considera sectorul constructiilor ca fiind unul de mare risc, motiv pentru care sunt foarte zgarcite cu firmele de constructii, liniile de credit pentru constructori fiind purtatoare de dobanzi mari, iar garantiile ce se pretind sunt pe masura. Am intalnit solutii la aceasta problema, in Turcia, de exemplu, societatile de constructii finantandu-se prin fonduri mutuale preponderent si doar in secundar prin intermediul institutiilor bancare. De asemenea, in Occident, societatile de constructii beneficiaza de garantii din partea statului”, a mai precizat specialistul.

In opinia ing. Andrei Ignat, o serioasa bariera pe piata este reglementarea deficitara a functionarii firmelor din domeniu. „Desi din punct de vedere al autorizarii si calitatii constructiilor in sine,  legiuitorul a perfectionat niste reguli si proceduri (Legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii si Legea nr. 50/1990 privind autorizarea si receptia lucrarilor de constructii, cu actele normative derivate), acestea protejeaza numai investitorii si autoritatile administrative care nu intotdeauna au parghii suficiente de verificare si control. Situatia in sine face ca, in sectorul locuintelor individuale, de exemplu, un profesionist sa nu poata activa cu o structura de firma, pentru simplul motiv ca nu poate face fata concurentei neloiale, exercitate de asa-zisele echipe de «mesteri» (muncitori care lucreaza la negru), ce evident nu achita cote de TVA si nu platesc impozite pe salarii. Asa cum in domeniul medical sau in turism nu-si poate oricine si oricum desfasura activitatea fara o minima structura profesionala reglementata, firmele de constructii ar trebui sa parcurga un proces de certificare profesionala asemanatoare, pe mai multe niveluri de complexitate: de la cel mai simplu, cum ar fi activitatile de finisare, la structuri cu exigente superioare, precum cladirile multietajate, podurile sau amenajarile hidrotehnice. La randul sau, Inspectoratul de Stat in Constructii - ISC, garantul legalitatii si calitatii in domeniu, a devenit o anexa a ministerului de care apartine, dupa 2010, cu atributii foarte limitate si cu o schema redusa de personal, in comparatie cu institutiile ce activeaza in domenii similare, in Germania, de exemplu”, sustine vicepresedintele CTDS.

Nu in ultimul rand, expertul subliniaza ca, peste toate barierele administrative si economice, statul intervine pe piata constructiilor in doua moduri, la fel de nocive: ca investitor imobiliar, prin Agentia Nationala pentru Locuinte - ANL si ca angajator, prin marirea disproportionata a salariilor in administratia publica locala. „Ultimele mariri de salarii vor dirija spre institutiile bugetare foarte multi specialisti, in detrimentul firmelor de constructii. Pentru asigurarea fondului necesar de locuinte sociale, statul ar putea cumpara locuinte din fondul existent si nou-construit, fara a intretine structurile comerciale de tipul ANL, care dirijeaza fonduri spre firme clientelare, pe alte criterii decat cel al eficientei economice”, atrage atentia ing. Andrei Ignat.

Potrivit acestuia, „cei ce lucreaza in domeniu stiu ca modelarea  tehnico-economica a unei constructii se face prin devizele de lucrari, care au la baza norme ce dateaza din anul 1982”. „In domeniul normarii lucrarilor, statul, desi finanteaza si dispune de universitati si  institute de profil, nu creeaza si nu mentine o baza unitara de normative care sa tina pasul cu noile tehnologii in constructii. Asta face ca firmele romanesti in domeniu sa stea la mila marilor companii straine atunci cand vine vorba de participarea la licitatii importante. Chiar daca este o piata libera, conditiile de participare la licitatii pot fi permisive in ceea ce priveste posibilitatea de asociere si criteriile de experienta similara a firmelor romanesti. Este, de altfel, de notorietate faptul ca firmele mari din Europa de Vest sunt sustinute de guvernele lor prin masuri fiscale - si nu numai. Solutia la aceste probleme nu sta numai la mana statului, din fericire. O prima actiune ar fi crearea unor organizatii patronale si profesionale puternice, care sa poata initia si desfasura activitati de reglementare si certificare profesionala a firmelor si specialistilor din domeniu. Numai asa se vor putea impune reguli echitabile pentru toti competitorii de pe piata constructiilor”, concluzioneaza vicepresedintele CTDS.