Agenda Constructiilor
Luni, 11 Noiembrie 2024
Home - INDEX COMPANII - CALOR SRL
PAGINA PERSONALIZATA


CALOR SRL

CALOR SRL

Adresa: Str. Progresul nr. 30-40, Bucuresti, S5
Telefon: 021/411.44.44 , 031/413.44.44
Mobil: 0737-23.44.44
E-mail: office@calor.ro
Web site: www.calor.ro
Domenii: Armaturi si obiecte sanitare | Cazane si centrale termice | Tevi, fitinguri si tubulatura | Sisteme HVAC
Descriere activitate
Import-distribuție echipamente de încălzire, climatizare, aer condiționat, alimentări cu apă, sanitare, piscine și instalații; consultanță tehnică de specialitate
Prezentare companie/institutie
CALOR: Perspective relativ pesimiste, intr-un context global tot mai complicat
 
 
 
 
 
 
Bogdan Popescu (50 de ani)
Functia/Firma: director general, CALOR;
Experienta profesionala: 30 de ani pe piata de instalatii si echipamente HVAC.
 
Piata instalatiilor de constructii a scazut in anul 2023 fata de nivelul din 2022, in medie, cu aproximativ 25%, fara a include ajustarea datorata inflatiei, conform unei evaluari realizate de Bogdan Popescu, directorul general al companiei CALOR, distribuitor de echipamente de incalzire, climatizare, aer conditionat, solutii pentru alimentari cu apa, sanitare, piscine si instalatii. Scaderea este generata in special de reducerea cererii provenite din sectorul imobiliar, foarte multe proiecte fiind blocate sau amanate. In acest context, cifra de afaceri a companiei CALOR in anul 2023 a inregistrat o scadere cu aproximativ 20% fata de nivelul din 2022, in conditiile in care cheltuielile au crescut foarte mult.
CALOR este o societate cu capital integral romanesc, fondata in anul 1991 de catre inginerul Octav Popescu, sef de promotie si cadru didactic la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti-Facultatea de Instalatii si tatal lui Bogdan Popescu. Societatea se afla deja la a doua generatie si se pregateste a fi preluata de a treia generatie.
 
- Cum a evoluat piata de instalatii HVAC in anul 2023 si care sunt previziunile pentru 2024-2025?
- Piata instalatiilor de constructii a scazut in anul 2023 fata de nivelul din 2022, in medie, cu aproximativ 25%, conform aprecierilor noastre, procent care nu include ajustarea datorata inflatiei. Scaderea este cauzata, in opinia noastra, in principal de atitudinea de expectativa adoptata de majoritatea dezvoltatorilor imobiliari, care au oprit noi proiecte sau le-au amanat pe cele aflate in curs, ca urmare a reducerii finantarii altor investitii in proiecte imobiliare din fonduri publice, precum si persoanelor fizice care construiesc din ce in ce mai putin, avand resurse limitate.
Din informatiile pe care noi le-am primit, cererile de autorizatii noi de construire au fost, in anul 2023, si sunt, si in prezent, cu peste 50% mai putine fata de anul 2022, suprafetele construibile din autorizatiile noi sunt mult mai mici, iar tranzactiile notariale de imobile s-au redus si acestea semnificativ. Piata constructiilor si, respectiv, cea a instalatiilor pentru constructii sunt printre primele piete afectate intr-o perioada de criza. Piramida nevoilor ne arata ca oamenii renunta sau isi reduc costurile pentru hrana si produsele de prima necesitate in ultimul rand, renuntand, insa, in primul rand la constructiile noi si produsele de lux.
- Ce impact au inflatia si conflictele armate (din Ucraina, Israel) asupra economiei, mediului de afaceri si, implicit, activitatii de constructii/instalatii?
- In ultimii ani, inflatia a facut ca puterea de cumparare sa scada foarte mult, iar dobanzile afecteaza investitiile. In ultimele 12 luni, situatia geopolitica s-a complicat, in sens negativ. Pe langa conflictele armate din Ucraina si Siria existente in anul 2023, s-au incalzit si numeroase alte conflicte inghetate din alte parti ale globului. Conflictele armate existente in anul 2024 din Ucraina, Israel/Fasia Gaza, Liban, Yemen, Siria etc. conduc catre o viziune pesimista, la acest moment, pentru mediul de afaceri global, european si, desigur, romanesc.
Piata in Romania va evolua, cel mai probabil, tot cam asa cum va evolua cea europeana, in care este profund integrata. Piata europeana depinde, de asemenea, de cea globala si, respectiv, de modul in care tarile democratice din Vest vor reusi sa isi mentina hegemonia si puterea intr-o lume dinamica, lume care, pe zi ce trece, devine una multipolara, cu Puterea in miscare (conform analistului Alvin Tofler). Costurile vietii in Romania cresc de la un an la altul, apropiindu-se de cele din Europa de Vest, unde, insa, veniturile sunt inca mult superioare celor de la noi din tara. Pe de alta parte, salariile mari din Europa de Vest, comparate cu cele din restul lumii (Sudul Global/BRICS), se reduc, treptat, in termeni reali, deoarece nu mai pot fi sustinute economic.
- Cum vedeti dezvoltarea Romaniei, pe termen scurt si mediu, in acest context global?
- Romania se confrunta, pe langa problemele mai sus mentionate, si cu o emigrare masiva in ultimii 30 de ani, care a condus la situatia halucinanta ca, in ultimii ani, sa se nasca mai multi copii romani in Diaspora decat in Romania. Cei care au emigrat si care emigreaza in continuare sunt tineri autohtoni, cu o cultura omogena, cu putere de munca, persoane calificate, cu multe valori si educatie academica. Opinez ca toate companiile se confrunta cu deficit de personal calificat. Este foarte greu, sau chiar imposibil as putea zice, sa mai gasim pe piata fortei de munca persoane calificate sau ingineri capabili. Noi am pierdut foarte multi oameni educati, de valoare, care au plecat din compania CALOR in special in strainatate si nu am mai reusit sa ii inlocuim. In ultimii ani observam fenomenul de imigratie in Romania in marea majoritate cu persoane necalificate din Afganistan, Pakistan, Nepal, Bangladesh, India, Filipine, Vietnam, Gambia, Republica Centrafricana etc., imigratie prin intermediul careia unii antreprenori si statul roman incearca sa inlocuiasca deficitul grav de forta de munca cu care se confrunta. Piata europeana, in aceste momente, se confrunta, totodata, cu materii prime si energie mai scumpe, din cauza faptului ca materiile prime si energia importate anterior la costuri mai reduse din Federatia Rusa nu mai sunt disponibile, din cauze politice. In plus, conflictul din Yemen face ca multe vapoare sa ocoleasca, in prezent, Canalul Suez, costurile de transport crescand exponential in aceste cazuri. Aceasta realitate a condus la produse finite mai scumpe fabricate in Europa, respectiv mai putin competitive in comparatie cu produsele similare fabricate in alte tari care beneficiaza de energie/materii prime ieftine, precum China, Turcia, Brazilia, India etc. In aceasta situatie economia vest-europeana a inceput sa se dezindustrializeze in acelasi mod in care s-a dezindustrializat economia est-europeana in anii de dupa caderea comunismului. In concluzie, previziunile pentru anii 2024-2025 nu pot fi optimiste intr-un astfel de mediu economic ostil pentru piata din Uniunea Europeana si Romania.
- Cum credeti ca va evolua piata de instalatii HVAC, ca oferta, in contextul scumpirii energiei?
- In contextul scumpirii energiei, asa cum am aratat anterior, piata in general va avea de suferit la nivel macroeconomic. Desigur, ca vor exista si exceptii, ca la orice regula, respectiv companii care vor gasi anumite nise pe care le vor specula. Expresia plastica care revine la moda - "imbogatitii de dupa razboi" - se poate aplica inclusiv putinelor companii care vor realiza cresteri de afaceri intr-un mediu ostil, in care majoritatea firmelor vor avea de suferit. Ca directii de dezvoltare pentru societati comerciale de profil, conform directivelor europene actuale, compania CALOR a incercat si incearca sa puna, de asemenea, accent pe echipamentele promovate de catre UE, precum pompele de caldura, panourile solare fotovoltaice etc. Aceste produse fac parte din portofoliul nostru. Observam, insa, in ultima perioada, o scadere a interesului clientilor pentru pompele de caldura/sisteme fotovoltaice, in pofida promovarii acestora pe toate canalele posibile. Multe companii, inclusiv CALOR, au stocuri mari la aceste produse si vanzari mult sub cele estimate, ceea ce pune o presiune suplimentara pentru importatori/distribuitori.
Pompele de caldura pot realiza incalzirea cladirilor in locul centralelor termice uzuale. Este nevoie, insa, ca unitatile terminale interioare (radiatoarele, ventiloconvectoarele etc.) sa fie redimensionate in multe cazuri, deoarece pompele de caldura functioneaza cu agent termic ce are temperaturi mai scazute decat apa calda furnizata de cazane. Reiteram ca pompele de caldura consuma, insa, curent electric in loc de gaz metan, motiv pentru care este fiabila folosirea la scara larga a acestora in Romania doar daca sistemul energetic poate livra/transporta o cantitate de energie electrica comparabila cu cererea, care va creste odata cu instalarea unor sisteme mari consumatoare de energie electrica.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Martie/Aprilie 2024)

Produse & tehnologii

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGSISECAMABONARE REVISTEALLBIMhiltiTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
konsent
noark
Arduro
DRS
concelex
ELECTROGRUP
ERBASU CONSTRUCT
SIGM
CDS
quadratum
rigips
EDIT-Structural
theda mar
viarom
MAKITA
VEGO
SSAB
leviatan
strabag nivel 1
BogArt
CONCEPT STRUCTURE
Ubitech
ness project
Acvatot 2019

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<