Agenda Constructiilor
Luni, 27 Mai 2019
CATERPILAR
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - BT: Interventia agresiva a statului in economie creeaza dezechilibre in anul 2019
BT: Interventia agresiva a statului in economie creeaza dezechilibre in anul 2019
Oportunitati & Comunicate Publicat de AG&F 18 Feb 2019 07:35
Conform prognozelor actuale, ritmul anual de crestere economica in Romania s-ar putea tempera de la +7% in 2017 la +4% in 2018 si la +2,8% in 2019, pe fondul decelerarii din zona euro (principalul partener economic al tarii noastre) si aspectelor interne, cu precadere pe fondul interventiei mai agresive a statului in economie cu impact nefavorabil pentru climatul investitional, intr-o perioada in care Romania se confrunta cu deteriorarea echilibrului macroeconomic (pozitie nefavorabila comparativ cu tarile din regiune membre ale Uniunii Europene). Aceasta este doar una din concluziile unui comunicat in care este prezentat scenariul macroeconomic central (cu o analiza a diverselor piete relevante), elaborat de expertii Bancii Transilvania (BT), sub semnatura dr. Andrei Radulescu, director de analiza macroeconomica in cadrul institutiei bancare.
„Am mentinut scenariul macroeconomic central pe termen mediu pentru economia interna, o revizuire a acestuia fiind posibila la finele lunii februarie a.c., dupa publicarea primelor estimari privind evolutia din 2018. In consecinta, potrivit acestuia, economia Romaniei ar putea re-accelera la o crestere anuala a PIB de +3,3% in 2020. Astfel, ne asteptam la o dinamica lenta a investitiilor productive (+2,3% de la un an la altul in 2019 si 2020), cu mentiunea ca persistenta tensiunilor pe piata financiara si tergiversarea reformelor structurale ar putea determina o evolutie mai slaba, cel putin in prima jumatate a anului curent. Pentru consumul privat (principala componenta a PIB) prognozam o crestere in ritmuri medii anuale de +4% in 2019, respectiv +5% in 2020, pe fondul perspectivelor de decelerare a dinamicii venitului real disponibil al populatiei si de deteriorare a pietei creditului In ceea ce priveste consumul public, ne asteptam la o stagnare in 2019 si la o crestere cu +1,1% in 2020, fata de precedentele 12 luni”, se arata in analiza BT.
Cercetatorii institutiei bancare mai subliniaza ca, la nivelul cererii externe nete, se previzioneaza ca exporturile sa prezinte in continuare o dinamica inferioara importurilor pe termen scurt si mediu, dar trebuie mentionat ca se prognozeaza o atenuare a diferentialului de ritm in 2019, pe fondul perspectivelor de depreciere a monedei nationale.
„Pentru 2021 prognozam accelerarea economiei interne, spre o crestere de +3,7%, ca urmare a perspectivelor de redinamizare din zona euro si de ameliorare a climatului investitional intern. Astfel, investitiile productive s-ar putea majora cu +3,9% in 2021, consemnand cel mai bun ritm din 2015 pana in acel moment. Accelerarea investitiilor si perspectivele de redinamizare a pietei creditului (dupa disiparea impactului masurilor de taxare a bancilor) vor contribui, de asemenea, la o ameliorare a ritmului consumului privat (spre +5,3% in 2021). Totodata, ne asteptam la cresterea consumului public cu +1% in 2021. In ceea ce priveste cererea externa neta previzionam o accelerare a importurilor spre +8.1%, ritm superior celui prognozat pentru exporturi (+6.8%) in 2021. La nivelul pietei fortei de munca ne asteptam la schimbarea tendintei (din ameliorare in deteriorare), pe termen scurt, pe fondul perspectivelor slabe pentru investitii, dar si a presiunilor din sfera costurilor. Astfel, rata medie anuala a somajului ar putea sa creasca de la 4,1% in 2019 la 4,6% in 2020, respectiv la 5,1% in 2021”, avertizeaza specialistii BT.
Printre principalii factori de risc pentru dinamica economiei interne pe termen scurt si mediu, expertii institutiei bancare ii mentioneaza pe cei legati de evolutiile macro-financiare din SUA si zona euro, coroborate cu: provocarile pe care le intampina Uniunea Europeana (fenomenul Brexit), mix-ul de politici economice, interventia agresiva a statului in economie, deteriorarea finantelor publice, tergiversarea reformelor structurale, intensificarea perceptiei de risc investitional si contextul electoral pe plan intern.
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 

PAGINA PERZONALIZATA

ACAD

Autentificare

Revista TOP-Agenda Constructiilor nr. 142 (Mai 2019)
ROCKWOOL 196
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
EURO-Constructii 2019
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2018-2019 & Perspective 2020-2023
Carpatcement 196
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2018-2019 & Perspective 2020-2023