O furtuna a izbucnit in spatiul public romanesc, angrenand arme de toate calibrele: ideologice, populiste, emotionale si, de cele mai multe ori, inexacte economic. Dupa binecunoscuta reteta, se stabileste mai intai ce vrei sa demonstrezi, dupa care alegi doar acele exemple, acele franturi de realitate, care sprijina sentinta nedocumentata data inca de la inceput.

Economia, procesele economice nu functioneaza deloc asa, pe bucatele, ci intr-o interactiune complexa de tip cauza-efect. Din acest motiv, evolutiile economice ale unei tari sunt rezultatul unei sume importante de factori, intre care deciziile de politica economica, ca variabile de intrare in sistemul economic, joaca un rol esential. Opiniei publice din Romania ar trebui sa i se explice conceptul “GIGO”: garbage in, garbage out. Atata vreme cat intr-un proces, de orice tip, se introduc date sau decizii proaste, si rezultatele vor fi de o calitate similara.

In acest context, o decizie precum cresterea varstei de pensionare, ne place sau nu, din punct de vedere economic nu e legata de evolutia sperantei de viata, ci, in primul rand, de lipsa de sustenabilitate a sistemului de pensii publice ca urmare a unor decizii economice proaste luate in trecut. Nu putem sa ne asteptam la o evolutie decenta a varstei de pensionare invocand “judecata bunului simt”, atata vreme cat toate deciziile legate de cresterea pensiilor din sistemul public nu au avut nicio legatura cu bunul simt economic. Cum altcumva ar putea fi caracterizata o crestere masiva a unor cheltuieli fara a avea asigurate sursele de finantare, fara sa tii cont de evolutiile demografice pe termen mediu si lung ale Romaniei?

Foarte multa lume este scandalizata de perspectiva unei pensii mai indepartate din motive lesne de inteles. Din pacate insa, ne focalizam pe consecinte, nu pe cauze. Pentru ca daca ne-am fi focalizat pe cauze, ar fi trebui sa fim scandalizati de cresterea nefinantabila a bugetului de asigurari sociale, de povara datoriei publice care va fi purtata de copiii si nepotii nostri, de “scurtaturile” care permit o pensionare reala medie a romanilor la doar 60 de ani, si lista ar putea continua.

Solutiile pentru situatia in care a fost adus bugetul de asigurari sociale al Romaniei sunt clare, si absolut toate pot fi subiect de indignare. Insa ceasul ticaie, si mai sunt doar 7-8 ani pana cand valuri de “decretei” vor incepe sa se pensioneze. Deci sa ne intelegem: “decreteii” care astazi contribuie substantial la bugetul de asigurari sociale, nu doar ca isi vor opri contributiile, dar vor deveni consumatori ai bugetului de asigurari. Un soc al carei seriozitate cred ca inca il ignoram teribil. Deci care sunt variantele de reechilibrarea a bugetului de asigurari sociale?

Cresterea incasarilor la contributiile pentru asigurarile sociale, care se poate realiza doar prin micsorarea evaziunii fiscale (vezi numarul imens de salarii minime in economie) SI prin cresterea impozitarii. Ambele masuri, in functie de modul in care ar fi absorbite, ar duce la cresterea cheltuielilor companiilor sau la scaderea salariilor nete ale angajatilor.

Scaderea pensiilor publice. Curtea Constitutionala a decis deja ca acest lucru nu este posibil, pentru ca, aparent, pensiile pot fi doar crescute oricat de mult din varful pixului, nu si scazute…Din acest motiv, varianta care ramane este cea a scaderii in termeni reali, nu nominali, a pensiilor. Adica inghetarea lor, asteptand ca apoi inflatia sa le erodeze. Si aici mai merita raspuns la o intrebare. Va intra vreodata sistemul public in imposibilitate de plata? Raspunsul este nu, pentru ca intotdeauna va exista tiparnita de bani la indemana. Insa inflatia care ar fi generata intr-un astfel de moment de criza ar echivala cu o taiere in termeni reali a pensiilor publice la niveluri mai sustenabile. Insa, in mod clar, nu doar pensiile ar fi afectate.

Cresterea numarul de angajati care lucreaza in economie, fie prin scoaterea lor din piata neagra a muncii, fie prin aducerea inapoi a romanilor plecati, fie prin incurajarea imigratiei. Probabil ar fi masura cea mai putin “contondenta” cu toate ca intrarea in economia fiscalizata va aduce costuri suplimentare si angajatului si/sau angajatorului. In plus, nu avem experienta si poate nici apetenta integrarii unui numar mare de imigranti.

Cresterea varstei de pensionare este masura care ar aduce cel mai semnificativ impact in privinta reechilibrarii bugetului asigurarilor sociale. In evaluarea oportunitatii cred ca, voit sau nu, se fac cateva erori importante. In primul rand faptul ca se discuta de evolutia sperantei de viata in Romania, care este influentata si de mortalitatea infantila, irelevanta pentru discutia despre pensia publica. Cu adevarat relevanta ar fi o discutie despre speranta de viata la pensionare, care bate spre 15 ani, semnificativ mai mare decat diferenta dintre 72 si 65 de ani invocata in discutiile pe care le vad.

A doua omisiune importanta este cea legata de faptul ca varsta reala medie de pensionare in Romania este semnificativ sub varsta legala de pensionare, ca urmare a numeroaselor pensionari pe motive medicale sau a celor anticipate. Iar aici o discutie separata, iarasi cu potential emotional maxim, este oportunitatea unei diferente dintre varsta de pensionare a femeilor si cea a barbatilor, tinand cont ca suntem printre putinele tari din Europa care pactica asa ceva, ca femeile traiesc mai mult ca barbatii sau avand in vedere promovarea eliminarii discriminarii de gen in orice aspecte ale vietii.

O alta eroare este discutarea cresterii varstei de pensionare ca si cum ea s-ar intampla, instantaneu, peste noapte. Adevarul este ca astfel de decizii presupun o implementare graduala, care ar dura mai multi ani. Din acest motiv, ar trebui sa nu ne raportam la speranta de viata la pensionare astazi, ci la cea de peste cativa ani, tendinta fiind de crestere.

In acest context, nu putem ocoli subiectul pensiilor speciale, care nu doar creaza o discriminare pozitiva din punctul de vedere al calculului, dar beneficiarii au posibilitatea pensionarii la varste extrem de scazute. Aici trebuie sa inlaturam un mit. O eventuala regandire a sistemului de pensii speciale va avea un impact mai degraba limitat asupra gaurii din bugetul de asigurari sociale. Ceea ce nu inseamna ca o reevaluare nu este necesara, dar avand mai degraba argumente de ordin etic, de echitate si legate de pierderea prematura a unor profesionisti in momentul de varf al carierei lor.

In final, un ultim subiect. Pentru cei care nu stiu inca, lucrez in domeniul pensiilor private. Motiv pentru care privesc cu mare interes discutiile legate de cresterea importantei pilonul 2, de pensii private obligatorii, ca vehicul de acumulare si de plata a pensiilor. Intr-adevar, exista tari precum Marea Britanie, in care pensia de stat furnizeaza mai degraba un venit de subzistenta, diferenta fiind facuta de veniturile de pensiile private. Trebuie insa sa spun de la bun inceput ca oricat de mult ne-am dori unii dintre noi o abordare similara si in Romania, acest lucru nu cred ca va fi posibil prea curand.

Presupunand ca, incepand din 2022, cea mai mare parte a CAS s-ar duce in pilonul 2, bugetul public de pensii ar cunoaste un deficit atat de mare de venituri, incat plata pensiilor publice actuale ar avea de suferit. Intr-un scenariu de tranzitie, care ar fi trebuit sa fie realizat acum 10 ani, acesta ar fi putut fi finantat prin imprumuturi si deci cresterea datoriei publice. Insa astazi, ritmul inalt de indatorare a Romaniei in contextul pandemiei si deficitul foarte mare deja existent la bugetul de asigurari, face ca scenariul unei si mai mari indatorari sa nu fie fezabil. In plus, asa cum spuneam, valul decreteilor va veni suficient de repede pentru ca efectul pozitiv pentru ei al unui astfel de demers sa fie diminuat. In concluzie, desigur cresterea contributiei la pilonul 2 este benefica si de dorit. Insa, realist vorbind, ea nu va putea benficia integral de contributia la sistemul public din cauza socului economic potential.

Avand in vedere toate cele de mai sus, sunt convins ca cresterea varstei de pensionare este inevitabila, ea fiind oglinda in primul rand a calitatii deciziilor economice luate in ultimii 10 ani, in pofida unui context demografic advers.