Agenda Constructiilor
Luni, 29 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Punct de vedere - EY: Noi clarificari SAF-T si implicatiile listei extinse a marilor contribuabili
EY: Noi clarificari SAF-T si implicatiile listei extinse a marilor contribuabili Imprimare Email
Punct de vedere Publicat de Stelian DINCA 11 Nov 2021 11:23
Odata cu publicarea de ieri a Ordinului ANAF 1783 ”privind natura informatiilor pe care contribuabilul/platitorul trebuie sa le declare prin fisierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura si conditiile de transmitere, precum si termenele de transmitere si data/datele de la care categoriile de contribuabili/platitori sunt obligate sa transmita fisierul standard de control fiscal”, au fost definitivate datele de raportare a Fisierului Standard de Control Fiscal (SAF-T) - Declaratia 406, pentru toate categoriile de contribuabili. Noutatea absoluta: nou-intratii pe lista marilor contribuabili vor trebui sa depuna prima Declaratie 406 pana la 31 ianuarie 2023.
Ordinul stabileste ca cele 1801 de companii nou-incluse pe lista marilor contribuabili, publicata de ANAF la finalul saptamanii trecute (ce reuneste 3.364 de companii, cu 424 mai multe decat in lista precedenta), vor avea obligatia de raportare a Fisierului Standard de Control Fiscal (SAF-T) incepand cu data de 1 iulie 2022. Acestea vor beneficia si ele de perioada de gratie, astfel incat prima depunere a Declaratiei 406 va trebui facuta pana la 31 ianuarie 2023.
Companiile care au fost mentinute de ANAF pe noua lista (cca 1.576) vor avea obligatia de raportare conform calendarului anuntat anterior, adica incepand cu 1 ianuarie 2022, ele urmand, de asemenea, sa beneficieze de perioada de gratie, ceea ce inseamna ca, de fapt, prima lor raportare va trebui sa fie depusa pana 31 iulie 2022.
Intre marii contribuabili aflati pe noua lista nu se mai regasesc contribuabilii eligibili pentru care s-a deschis procedura insolventei prin sentinta definitiva, cei declarati insolvabili sau inactivii.
Conform Ordinului, perioada de gratie este de: sase luni pentru prima raportare, respectiv cinci luni pentru a doua raportare, patru luni pentru a treia raportare, trei luni pentru a patra raportare, doua luni pentru a cincea raportare, pentru contribuabilii care au obligatia de transmitere lunara a fisierului SAF-T. In cazul contribuabililor care au obligatia depunerii trimestriale a Declaratiei 406, termenul de gratie este de trei luni pentru prima raportare (asadar pana la 31.12.2022).
Companiile incadrate in categoria marilor contribuabili la finele lui decembrie 2021, dar care nu se mai regasesc pe noua lista - 1369 de agenti economici, ar urma sa depuna declaratia conform calendarului stabilit pentru categoria de contribuabili in care vor fi incadrati - 1 ianuarie 2023 pentru contribuabilii mijlocii sau 1 ianuarie 2025 pentru contribuabilii mici.
Ordinul aduce clarificari si pentru termenele de declarare pe care le vor avea acei contribuabili care, din varii motive, ies in viitor din categoria din care au fost incadrati sau, dimpotriva, sunt nou-inregistrati/incadrati - in cazul in care fac o investitie de peste zece milioane de euro (criteriul investitional), de pilda.
Experienta, sustinuta si de rezultatele studiilor SAF-T Index realizate periodic, ne spune ca cel mai optimist interval de analizare si identificare exacta a informatiilor cerute de noua declaratie este situat intre 10 si 14 saptamani, si asta in conditiile in care companiile nu mai trebuie sa realizeze modificari si calibrari in sistemele ERP. De asemenea, din implementarile de SAF-T demarate, putem spune ca cele mai importante dificultati in implementarea noii declaratii vin din neintelegerea de catre companii a cerintelor de raportare si a modalitatilor in care trebuie realizate, precum si din identificarea sursei datelor cerute de ANAF. De aceea, recomandam companiilor nominalizate pe lista marilor contribuabili sa inceapa demersurile necesare pentru a demara cu succes implementarea noii Declaratii.
Noua incadrare are impact si asupra unor obligatii de conformare si raportare fiscala:
Dosarul de preturi de transfer. Marii contribuabili au obligatia pregatirii anuale a dosarului de preturi de transfer (pana la data depunerii declaratiilor fiscale anuale de impozit pe profit), daca efectueaza tranzactii cu persoane afiliate ce depasesc oricare dintre pragurile - 200.000 EUR in cazul dobanzilor; 250.000 EUR in cazul serviciilor; si/sau 350.000 EUR in cazul tranzactiilor cu bunuri tangibile si/sau intangibile.
Si ar fi de preferat ca nou-intratii in ”clubul” marilor contribuabili sa demareze de pe acum pregatirea lui, pentru ca este un document ce poate fi solicitat de ANAF in cadrul unei inspectii fiscale sau in afara unei astfel de inspectii, iar termenul de prezentare este unul foarte scurt, de doar zece zile. Mai mult, amenzile pentru nepregatirea sau neprezentarea dosarului de preturi de transfer de catre marii contribuabili pot ajunge si pana la 27.000 lei. Nou-venitii trebuie sa aiba in vedere si potentialele ajustari de preturi de transfer ce pot fi efectuate de ANAF, cu un impact deloc de neglijat.
Contestatii si controale fiscale. Contestatiile pe care le vor depune marii contribuabili vor urma sa fie solutionate fie de serviciul de solutionare a contestatiilor din cadrul DGAMC, fie de catre Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor, in functie de suma contestata, in principal (mai mica sau mai mare de 3 milioane lei). Aceasta situatie de drept se va mentine pana la preluarea de catre Ministerul Finantelor Publice a activitatii de solutionare - 31 martie 2022 (art. 272 Cod procedura fiscala).
In ceea ce priveste controalele derulate la marii contribuabili, acestia trebuie sa stie ca vor beneficia de un preaviz mai mare de 30 de zile, fata de 15 zile anterior, dar si ca vor trebui sa se pregateasca pentru inspectii fiscale mai lungi, de 180 de zile, comparativ cu 90 de zile pentru contribuabilii mijlocii sau cu termenul de 45 de zile pentru restul contribuabililor.
In cazul lor, proiectul raportului de inspectie fiscala se va comunica cu cinci zile lucratoare inainte de discutia finala (fata de trei zile pana acum), iar punctul de vedere fata de proiectul de raport de inspectie se va depune in 7 zile lucratoare de la discutia finala (in loc de cinci, cum se aplica celorlalti categorii de contribuabili).
In concluzie, atragem atentia tuturor contribuabililor cu privire la importanta pregatirii din timp a Declaratiei 406 (SAF-T). Reamintim ca o implementare si o raportare corecta a informatiilor contabile si fiscale prin SAF-T vor ajuta atat contribuabilii, cat si ANAF sa isi indeplineasca dezideratul de reducere a perioadei de inspectie fiscala si de simplificare a raportarilor fiscale.
 
Un material de Georgiana Iancu, Partener, Liderul Departamentului de taxe indirecte, EY Romania
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEALLBIMRAWLPLUGSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ness project
viarom
concelex
siniat
MAKITA
EDIT-Structural
ERBASU CONSTRUCT
Acvatot 2019
leviatan
quadratum
rigips
Ubitech
strabag nivel 1
noark
theda mar
CONCEPT STRUCTURE
CDS

Parteneri

HABITAT
top 500
AHK 2022
INNOCONSTRUCT2024
FPSC_2019
AICPS_30
ef-de-n
top 500
econet
ROGBC 2016
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander