In septembrie 2021, preturile la energia electrica in Romania crescusera cu 24,7 la suta fata de nivelul din septembrie 2020, iar preturile la gaze crescusera, in acelasi interval, cu 20,6 la suta. In mare masura, aceste evolutii erau rezultatul dublarii, pana la nivelul de 63 euro/tona, a pretului certificatelor de carbon europene, care-i obliga pe emitentii de CO2 sa plateasca pentru aceste emisiuni, intr-un efort de a reduce emisiile nete de gaze de sera, pana in anul 2030, cu 55 la suta fata de nivelul din 1990.

Confruntati cu decizii majore, care presupun modificari ale stilului de viata, indivizii reactioneaza in cinci etape distincte (conform ”The five stages of grief”, de David Kessler si Elisabeth Kübler-Ross):

1. Negarea

2. Furia/revolta

3. Negocierea

4. Depresia

5. Acceptarea

Putem afirma, fara teama de a gresi, ca in materie de adaptare la politica climatica a UE, indivizii si firmele din Romania se afla, in marea lor majoritate, intr-unul din primele trei stadii (negare; furie; negociere) si doar foarte putini au ajuns in stadiul al cincilea (acceptare).

Acelasi fenomen se constata in majoritatea statelor central si est-europene. Numai ca Romania este mult mai bine plasata pentru acceptarea schimbarii, avand un mix energetic de invidiat: doar 36 la suta din energie provine din hidrocarburi, circa 28 la suta din hidrocentrale, aproape 20 la suta din centralele nucleare si 16 la suta din surse regenerabile (eoliana, solara, geotermala etc.). Asadar, intrebarea care se pune este: va deveni Romania, la nivel european, parte a solutiei sau parte a problemei? Imbratisam schimbarea sau o respingem?

 

Cresterea pretului certificatelor europene de CO2 nu este singura responsabila pentru cresterea facturilor la energie si gaze, deoarece ea s-a suprapus, in mod nefericit, peste cateva elemente interne (liberalizarea completa a pietei de energie; lipsa investitiilor noi in capacitati energetice dupa anul 2015; un nivel modest de umplere a depozitelor pentru iarna; trecerea la contracte pe termen foarte scurt - mai volatile ca pret - in detrimentul contractelor pe termen mediu si lung etc.) si peste cativa factori externi (cresterea pretului petrolului; jocurile geopolitice ale Rusiei privind aprovizionarea Europei cu gaz in schimbul recunoasterii conductei Nord Stream2; consumul sporit de energie ca urmare a reluarii activitatii economice post-pandemie; concurenta Europei cu Asia in ce priveste aprovizionarea cu gaz lichefiat etc.). Dar, dincolo de aceste evenimente conjuncturale, un lucru trebuie sa ne fie clar: preturile energiei nu vor mai reveni niciodata la nivelurile scazute de dinaintea pandemiei Covid-19. Si nici nu ar fi de dorit sa revina, daca vrem ca planeta sa mai fie locuibila in 30-50-100 de ani.

 

Mai mult de 95 la suta din oamenii de stiinta care se ocupa de modificarile climatice sunt de acord asupra urmatoarelor idei:

1. Incalzirea globala se datoreaza in exclusivitate activitatii umane

De fapt, dupa 1970, factorii naturali (non-antropici) ar fi trebuit sa duca la o usoara racire a planetei: activitatea solara a fost mai redusa, activitatea vulcanica a fost mai intensa, iar orbita terestra s-a modificat usor, intr-un sens favorabil racirii. Dar emisia de gaze de sera (CO2 si CH4), legate de activitatile umane, mai mult decat au compensat acesti factori naturali, ducand la o incalzire medie cu 1,2° Celsius peste nivelul temperaturii din epoca pre-industriala (anii 1800). Scopul este de a limita incalzirea medie la 2° Celsius (un nivel considerat periculos) la orizontul anului 2050 si a evita o incalzire de 4° Celsius (un nivel considerat catastrofal) pana la sfarsitul secolului.

2. Nu mai avem timp de asteptat

In prezent, culegem roadelor emisiilor de gaze de sera din secolul trecut. Iar ceea ce facem acum, in anul 2021, va avea efecte in anul 2100 si mult dincolo de aceasta data. Aceasta deoarece persistenta in atmosfera a bioxidului de carbon (CO2) este de cateva sute de ani. Celalalt gaz cu efecte de sera, metanul (CH4) are o persistenta in atmosfera de numai 12 ani. In schimb, capacitatea metanului de a incalzi planeta - prin retentia caldurii - este de 86 de ori mai mare decat a bioxidului de carbon, pe un interval de 20 de ani. Iata de ce gazul natural (in esenta lui, metan) constituie doar o solutie de tranzitie catre o energie curata. Cele de mai sus arata ca sunt necesare eforturi investitionale acum in capacitati energetice hidro, nucleare si regenerabile, precum si cercetari sporite in materie de energie pe baza de hidrogen.

3. Magnitudinea activelor „ratacite”

Asa-numitele active „ratacite” (stranded assets) reprezinta rezervele de hidrocarburi care vor trebui sa ramana neexploatate (in pamant) daca dorim sa nu ne inscriem in scenariul catastrofal al incalzirii cu 4°(sau mai mult). Astfel, se apreciaza ca circa 80 la suta din rezervele de carbuni cunoscute, circa 33 la suta din rezervele de petrol si aproximativ 50 la suta din rezervele de gaze ar trebui sa ramana neexploatate. Desigur, acest lucru nu convine industriei extractive, numai ca in joc este o miza mult mai mare: supravietuirea omenirii.

4. Riscurile la care se expune omenirea daca nu actioneaza rapid

Intr-o enumerare succinta, aceste riscuri sunt:

4.1. Foametea

Intr-un scenariu de crestere a temperaturii medii cu 4° Celsius, zonele afectate de seceta/desertificare vor creste de la 15,4 la suta din suprafata uscatului (in prezent), la 44 la suta din suprafata uscatului, afectand jumatate din populatia globului. Romania nu va scapa neafectata de acest fenomen, mai ales in zonele sudice (Baragan, Oltenia).

De asemenea, intrucat 95 la suta din caldura retinuta este captata in apa oceanelor, ducand la acidificarea acestora, fenomenul poate duce la disparitia a 90 la suta din viata marina, sursa de hrana pentru miliarde de oameni.

4.2. Pierderi de vieti omenesti ca urmare a fenomenelor meteo extreme

Fenomenele meteo extreme (furtuni, inundatii, uragane) devin de cateva ori mai probabile, data fiind evaporarea apei din oceane, ca urmare a incalzirii acestora.

4.3. Probleme legate de sanatate

La o incalzire globala cu 6° Celsius, stresul de caldura la New York ar fi mai mare decat cel din Bahrein-ul actual, iar in Bahrein ar duce la hipertermie chiar si in timpul somnului.

4.4. Pierderea productivitatii la muncile in aer liber

Incepand de la 26° Celsius, cresterea cu cate un grad a temperaturii duce la scaderi cu cate 2 procente a productivitatii muncii umane, pentru ca la temperaturi de peste 40 Celsius aceasta productivitate sa se prabuseasca. Si in Romania, o serie de activitati prestate in aer liber (agricultura, constructii, etc.) risca sa nu se mai poata desfasura.

4.5. Pierderea regiunilor litorale si a investitiilor facute acolo

Topirea completa a ghetarului Groenlandei ar duce, ea singura, la o crestere a nivelului planetar cu circa 6 metri. Iar topirea completa a ghetarului Antarcticii ar duce, ea singura, la o crestere a nivelului oceanului planetar cu circa 60 metri. Ne putem intreba cum ar arata zona litoralului romanesc si Delta Dunarii chiar si in scenarii mult mai putin catastrofice.

5. Cum functioneaza absorbantii gazelor de sera?

Exista cativa absorbanti naturali ai gazelor de sera, de care omenirea ar trebui sa aiba grija. Astfel, padurile reprezinta un absorbant al CO2, eliberand in schimb oxigen. Numai ca defrisarile masive din tari precum Brazilia sau Indonezia pun in pericol acest element. Si in Romania taierile ilegale de paduri constituie un motiv de ingrijorare, mai ales ca reimpaduririle se fac intr-un ritm mult mai lent. Un alt absorbant natural, atat pentru CO2 cat si pentru CH4, il constituie permafrostul, stratul de pamant inghetat din tundra siberiana. Daca acesta se va dezgheta, ca urmare a unei incalziri scapate de sub control, el se va transforma dintr-un absorbant, intr-un emitent de gaze cu efect de sera.

Solutiile propuse de oameni pentru combaterea incalzirii globale (captura directa a carbonului din atmosfera, respectiv emiterea de aerosoli in atmosfera pentru a reflecta razele soarelui) sunt extrem de scumpe si de ineficiente, astfel incat am face bine sa avem grija de absorbantii naturali descrisi mai sus.

6. Cum rezolvam problema caracterului aleatoriu al energiei regenerabile?

Energia eoliana si energia solara, desi „curate” din punct de vedere al emisiilor gazelor de sera, au o mare problema legata de caracterul lor aleatoriu, intermitent. Si totusi, s-au descoperit solutii pentru stocarea lor in vederea utilizarii ulterioare.

O prima solutie de stocare a energiei regenerabile o constituie bateriile autovehiculelor electrice/hibride, Astfel, posesorii unor astfel de autovehicule pot reintroduce in sistem energia in exces acumulata in baterii si sa fie recompensati pentru aceasta. De exemplu, in Danemarca, posesorii de astfel de autovehicule pot obtine circa 1500 dolari pe an prin re-vanzarea in sistem a energiei stocate in bateriile acestora.

O alta forma de stocare priveste energia solara, pentru care exista doua tehnologii: bateriile fotovoltaice (cu timp scurt de stocare) respectiv puterea termica solara (care poate stoca pe termen mai lung energie, incalzind uleiuri sau sare topita).

In fine, putem vorbi de hidrocentrale de completare, in care apa sa fie ridicata la inaltime de energia generata in exces in anumite perioade de instalatiile eoliene si solare, pentru ca in celelalte perioade, cand vantul si soarele nu mai sunt active, energia respectiva sa fie valorificata prin caderile de apa.

 

In contextul cresterii preturilor la energia electrica si la gaze, in Romania s-au pus pe tapet o serie de solutii, care insa merg, in marea lor majoritate, impotriva scopului final urmarit de autoritatile europene. Iar acest scop final este:

- limitarea incalzirii globale;

- prin descurajarea emiterii de gaze de sera;

- utilizand elemente de pret care sa faca neatractive investitiile in noi capacitati pe hidrocarburi si, concomitent, sa faca atractive investitiile in capacitati alternative;

- modificand comportamentul de consum si economisire a energiei de catre gospodarii si firme.

Orice „solutie” care vine impotriva acestui scop final (sau a elementelor constitutive) poate fi considerata ca fiind gresita. In cele de mai jos, enumeram cateva astfel de „solutii”.

a. Renegocierea, la nivel european, a tintelor de reducere a emisiilor de gaze de sera si a pretului certificatelor de carbon

Pentru oricine a citit cu atentie argumentatia anterioara, aceasta abordare este un non-starter. Cei care propun aceasta „solutie” se gasesc in faza 3 (negocierea) a modificarilor de comportament. Dar aceasta „solutie” nu ar face decat sa ne indeparteze de scopul final si sa ne apropie de scenariul catastrofic al incalzirii cu 4° Celsius (sau peste).

Guvernul roman a procedat corect atunci cand a stabilit o lista a consumatorilor vulnerabili (numai consumul acestora - si acela limitat - ar fi subventionat de stat si nu al tuturor consumatorilor, fie ei bogati sau saraci). Doar asa pot fi convinsi consumatorii sa investeasca in propria termoizolare a locuintelor si sa nu mai astepte ca aceasta termoizolare sa o faca primariile, care nu au nici resursele banesti, nici timpul necesar pentru asa ceva.

b. Reunirea, intr-o singura entitate producatoare de energie, a tuturor producatorilor individuali

Proponentii acestor solutii ar vrea ca, printr-o mixtura de energie foarte ieftina (hidro), cu alta medie (nucleara, regenerabila) si cu alta scumpa (hidrocarburi), sa se ajunga la un pret acceptabil pentru consumator, dar in schimbul subventionarii incrucisate a producatorilor ineficienti de energie de catre producatorii eficienti, asa cum se intampla in anii ’90 in cadrul RENEL (CONEL).

Cand de fapt, scopul ar trebui sa fie complet diferit: scoaterea la lumina a ineficientei energiei obtinute din hidrocarburi si descurajarea unor investitii facute in sectorul respectiv. Iar faptul ca, in acest an, producatorii de energie ieftina s-au aliniat la pretul marginal al producatorilor de energie scumpa ar trebui cercetat si reglementat de ANRE si de Consiliul Concurentei, astfel incat pretul fiecarui tip de producator sa reflecte costurile diferite ale acestora, plus o marja rezonabila de profit.

Dupa cum, transportatorii si distribuitorii de energie ar trebui sa fie aceia care, facand un mix de energie de la diversi furnizori, sa ofere consumatorilor finali un pret mediu (si nu un pret aliniat la cel mai ineficient producator).

c. Renuntarea colectarii de catre stat, pentru o perioada de timp, a accizelor, a TVA sau a altor taxe impuse sectorului energetic

O asemenea masura ar fi gresita din mai multe motive: in primul rand, atunci cand pretul unui bun creste (in buna masura speculativ), nu are niciun sens sa lasi sectorul privat sa captureze intreaga crestere de profit respectiva, iar statului sa nu ii revina nimic. Asa s-a intamplat mult timp cu pretul la pompa al benzinei si motorinei, pana la (re) introducerea accizei.

Dimpotriva, guvernul este indreptatit sa solicite dividende suplimentare (la firmele din energie unde este proprietar) si sa suprataxeze firmele din energie unde nu este proprietar, daca se constata ca acestea au produs energia ieftin si au vandut-o scump, obtinand astfel supra-profituri nejustificate.

In al doilea rand, in conditiile in care statul roman va trebui sa intreprinda in urmatorii ani o consolidare fiscala de circa 4 procente din PIB, de ce ar renunta de buna voie la o sursa sigura de venit?

Desigur, in Romania sunt multi care considera ca este normal ca profiturile sa fie privatizate, iar pierderile sa fie socializate, dar nu este cazul sa ne luam dupa ei.

d. Plafonarea preturilor la energie

In principiu, atata timp cat statul are grija sa subventioneze (partial) consumatorii vulnerabili, plafonarea preturilor la energie este o masura gresita. Din nou, ANRE si Consiliul Concurentei ar trebui sa analizeze cat din cresterea preturilor provine din motive obiective (evolutia pietelor externe, nivelul stocurilor din depozite etc.) si cat din motive subiectiv-speculative (alinierea la pretul marginal, scurtarea termenelor contractelor etc.).

Doar in ultima instanta si cu totul exceptional se poate lua masura plafonarii preturilor la energie, atunci cand resursele bugetare ale statului devin in mod clar insuficiente pentru a-i proteja pe consumatorii vulnerabili (ceea ce pare ca se intampla in prezent).

 

Desigur, tranzitia spre o economie cu un continut scazut de carbon va genera mai multi perdanti decat castigatori, pe termen scurt si mediu. Totusi, perdantii vor putea fi ajutati cu fonduri europene - in masura in care statul va fi capabil sa le acceseze.

Ce poate face statul, concret, pentru a facilita tranzitia energetica?

In ceea ce-i priveste pe consumatorii individuali, raspunsul a fost dat deja: o intocmire a listei consumatorilor vulnerabili si o subventionare de la buget a unui consum limitat cantitativ. Ceilalti consumatori individuali, nevulnerabili, vor avea de ales intre a-si limita (drastic) consumul, a plati (mult) mai mult sau a-si dota locuintele cu materiale termoizolante si cu termostate pentru reglarea temperaturii.

Cat priveste ajutorul acordat firmelor, statul nu poate face prea mult, deoarece regulile privind ajutorul de stat sunt stabilite la nivel european. In plus, firmele cele mai afectate vor fi, probabil, cele mai ineficient energetic, astfel incat ajutorarea lor merge in contra principiului eficientizarii.

Daca statul ar investi in contorizarea inteligenta (la care pretul energiei este calculat diferit in functie de ora la care consumul are loc), atunci acest lucru ar putea avea un efect pozitiv atat asupra consumatorilor individuali (gospodinele ar putea sa foloseasca masinile de spalat noaptea, cand energia este mai ieftina), cat si asupra firmelor ( multe intreprinderi energofage ar putea prefera sa lucreze in schimbul de noapte).

Dar problema care se pune este aceea a pierderii competitivitatii produselor europene (realizate cu energie scumpa) in comparatie cu produsele din state terte (realizate cu energie ieftina). In acest sens Comisia Europeana poate fi de ajutor, prin instituirea taxei de carbon la frontiera UE, care sa compenseze eventuala pierdere de competitivitate cauzata de energia mai scumpa.

Atentie insa: in timp ce respectiva taxa de carbon la frontiera UE va rezolva (partial) problema competitivitatii in raport cu statele terte, nu va rezolva problema competitivitatii intra-europene. Astfel, firmele romanesti vor trebui sa se retehnologizeze si sa se eficientizeze energetic pentru a face fata, in primul rand, competitiei intra-comunitare.