Agenda Constructiilor
Luni, 29 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna - GUVERN: Investitii bugetare de 7,8 miliarde euro, programate pentru 2013
GUVERN: Investitii bugetare de 7,8 miliarde euro, programate pentru 2013
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 10 Ian 2013 20:39
Joi, 10 ianuarie a.c., la Palatul Victoria, primul-ministru al Guvernului Romaniei, Victor Ponta, insotit de ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea si ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a sustinut o conferinta prilejuita de prezentarea proiectului de buget intr-o forma pe intelesul cetateanului, reliefand cu acest prilej situatia datoriilor acumulate, banii din bugetul pe 2013 si proiectele care se vor putea duce la indeplinire in urmatorii patru ani. Inca de la inceput, premierul a aratat ca "in acest an vom cheltui mai mult decat producem" si ca, la sfarsitul lui 2013, "fiecare dintre noi va fi mai dator cu 150 de euro". La capitolul de investitii, Guvernul Romaniei a programat pentru acest an suma de 7,8 miliarde euro (din care 2,5 miliarde euro din fonduri europene), cheltuielile pe domenii fiind urmatoarele:
• Sanatate: 6,2 miliarde euro;
• Educatie si cercetare: 4,4 miliarde euro;
• Asigurari si asistenta sociala: 16,5 miliarde euro;
• Ordine publica si siguranta nationala: 2,7 miliarde euro;
• Locuinte, servicii si dezvoltare publica: 1,5 miliarde euro;
• Transporturi: 4,9 miliarde euro;
• Agricultura si dezvoltare rurala: 3,8 miliarde euro;
• Administratie publica centrala si locala: 2,0 miliarde euro;
• Aparare: 1 miliard euro
• Protectia mediului: 1 miliard euro
• Alte domenii bugetare (datorie publica, alte servicii generale etc.): 5 miliarde euro
Ca masuri nou-introduse in 2013, se disting: plata pensiilor indexate cu 4% (cheltuiala suplimentara fata de 2012 de 500 milioane de euro); finalizarea restituirii sumelor retinute la pensionari din contributiile de sanatate (cheltuiala suplimentara fata de 2012 de 100 milioane de euro); plata celei de a doua transe de recuperare a salariilor bugetarilor (cheltuiala suplimentara de 1,1 miliarde de euro); asigurarea unei cofinantari crescute pentru fondurile europene cu un miliard de euro fata de 2012; asigurarea platii facturilor la medicamente in maximum 60 de zile (cheltuiala suplimentara de 800 milioane de euro). Ca o concluzie succinta, oficialii guvernamentali sustin ca "principala idee care sta la baza proiectului de buget pentru 2013 este renuntarea la ajustarea deficitului bugetar folosind modelul austeritatii, care a dus la o stare de subdezvoltare economica si a generat inechitati sociale". Prin noile reguli introduse in acest proiect de buget, se au in vedere aplicarea masurilor intensive de disciplina fiscala, disciplina bugetara si echitate fiscala. Tinta Executivului este ca in 2013 Produsul Intern Brut – PIB sa atinga valoarea celui inregistrat in 2008, inainte de declansarea crizei economice, adica la 139,8 miliarde  euro, ceea ce ar corespunde unei valori de aproximativ 7.000 de euro, produsa de fiecare cetatean roman.
Se va renunta la unele proiecte initiate in 2007
In prima parte a conferintei, seful Guvernului a aratat ca in cadrul prezentarii s-a folosit rotunjirea cifrelor, deoarece "fiecare cetatean poate astfel sa inteleaga ce inseamna bugetul si starea financiara, cheltuielile pe care trebuie sa le facem in 2013 si masurile pentru acest an". "Ma voi referi la perioada incepand cu 2000, incheiata in 2008 cu o crestere economica. Dupa 2008, din cauza crizei economice, Romania a oprit acest parcurs ascendent si obligatia noastra este sa readucem Romania pe crestere. Astfel, consideram ca, prin masurile luate, Romania va produce 140 de miliarde in 2013, ceea ce inseamna ca fiecare roman va produce 7.000 de euro, astfel incat efortul principal va avea ca scop intoarcerea la anul 2008. Din datoria Romaniei, de 51 miliarde euro acumulate din 1989 pana in 2012, Guvernul are de rambursat in acest an 1,2 miliarde de euro din imprumutul de la FMI. In Uniunea Europeana, doar trei tari au o datorie mai mica, ceea ce reprezinta un punct bun pentru noi. Avem 10, 2 miliarde de euro de platit la salarii, 11,1 miliarde euro la pensii, ceea ce inseamna o sarcina dificila, dar pe care ne-am asumat-o si de care toti ne vom folosi de ea cand vom ajunge la pensie, 7,8 miliarde euro pentru investitii si 7,6 miliarde euro pe achizitii de bunuri si servicii. Vom mai avea de platit 2,5 miliarde de euro la dobanzi, contributia Romaniei la Uniunea Europeana (1,4 miliarde euro), alte transferuri si cheltuieli (2,9 miliarde euro). In 2012 am adoptat masuri de restabilizare sociala a unor drepturi care in perioada crizei au fost afectate, printre care s-a aflat reintregirea salariilor bugetare. In 2012 am cheltuit mai putin cu 2,2 miliarde euro. In anul 2012, Romania este pe primul loc in UE in ceea ce priveste efortul de reducere a deficitului. Astazi, moneda euro este la o cotatie mai mica decat in anul 2012, fara ca Guvernul sa aiba influenta asupra acestui element. Cred ca stabilitatea ne va ajuta sa pastram acest indicator in limitele in care ne-am propus. In 2012 nu am mai accesat niciun ban de la FMI, iar statul s-a imprumutat pe pietele externe, dar cu costuri din ce in ce mai mici. Masurile din 2012 au efect in 2013 si in anii care urmeaza. Ideea de reducere de cheltuieli are la baza un concept in care nu poti de fiecare data sa tai de la cei de la baza, ci prima data trebuie sa tai de la varf. Pentru 2013-2016 ne propunem sa respectam angajamentele pe care le avem, acesta nefiind un scop in sine, ci o decizie politica pe care ne-o asumam si care nu aduce beneficii Guvernului. Evitand in 2013 cresterile de salarii si pensii, putem avea in continuare capacitatea de a implementa reforma salarizarii. Actualul Guvern isi propune sa faca o reforma reala, dorim o restructurare a Garzii Financiare, a controlului vamal, reforma bugetului si reforma investitiilor publice. Pentru ca aceasta din urma prezinta un real interes, trebuie subliniat ca se va face inventarierea tuturor proiectelor din 2007, se va lua decizia ce proiecte se inchid, iar cele care sunt cu adevarat importante le vom efectua in functie de listele cu prioritati", a precizat Victor Ponta. Pentru a descarca prezentarea proiectului de buget, click aici!
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTESISECAMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
leviatan
quadratum
Acvatot 2019
siniat
noark
Ubitech
strabag nivel 1
concelex
ness project
CDS
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
viarom
MAKITA

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500
econet
AICPS_30
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander