Agenda Constructiilor
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Actualitatea interna - INS: Aportul la cresterea PIB din partea constructiilor continua sa fie nul
INS: Aportul la cresterea PIB din partea constructiilor continua sa fie nul
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 18 Apr 2018 06:20
Potrivit informatiilor publicate la data de 5 aprilie a.c. de expertii Institutului National de Statistica (INS) - si modificate conform unei proceduri de revizuire prin integrarea informatiilor statistice, financiar-bancare si administrative devenite disponibile sau care au fost rectificate dupa publicarea primelor estimari provizorii - au rezultat anumite diferente referitoare la cresterea economica propriu-zisa si la cuantumul PIB, acestea fiind, insa, nesemnificative. Astfel, INS anunta ca Produsul Intern Brut - PIB al Romaniei, estimat pentru trimestrul al patrulea din 2017 si evaluat ca serie ajustata sezonier, a fost de 222.557,1 milioane de lei preturi curente, in crestere - in termeni reali - cu +0,5% fata de trimestrul al treilea al anului trecut si cu +6,8% fata de cel de-al patrulea trimestru din 2016. In acelasi timp, ca serie bruta, PIB aferent intervalului octombrie-decembrie 2017 a fost prognozat la 258.887,4 milioane de lei preturi curente, mai mare - in termeni reali - cu +6,7% fata de trimestrul similar din 2016. Astfel, diferentele in raport cu prima varianta provizorie sunt de 840,9 milioane lei preturi curente (la seria bruta) si de 758,8 milioane lei preturi curente (in cazul seriei ajustate). Totodata, in anul 2017, PIB estimat pe seria bruta a fost de 858.332,8 milioane de lei preturi curente, mai mare cu +6,9% in termeni reali comparativ cu ianuarie-decembrie 2016, rezultand si in acest caz o diferenta de peste 1,98 miliarde lei preturi curente. Trebuie precizat faptul ca, in acest moment, datele evaluate reprezinta cea de-a doua varianta a celor provizorii, tinand cont mai ales de modificarea anumitor contributii la cresterea PIB, reliefate intre cele doua estimari. Expertii INS explica si faptul ca, in perioada de referinta, constituita de anul 2017, s-au remarcat anumite diferente, din punctul de vedere al contributiei pe categorii de resurse la modificarea PIB, pentru ca dinamica PIB s-a diminuat cu 0,1 puncte procentuale, comparativ cu prima varianta provizorie. Totodata, volumul valorii adaugate brute a scazut cu 0,1 puncte procentuale, iar pe ramuri de activitate s-au inregistrat modificari mai importante, care s-au consemnat la constructii (cu o scadere a volumului de activitate de -0,3 puncte procentuale), in comertul cu amanuntul si ridicata (-0,2 puncte procentuale) si la activitatile din administratie publica si aparare, asigurari sociale din sistemul public, invatamant, sanatate si asistenta sociala (-0,3 puncte procentuale). Insa, tot in 2017, volumul impozitelor nete pe produs s‐a majorat cu 0,4 puncte procentuale.
Contributia constructiilor la formarea PIB ramane la 5,9%
In ceea ce priveste structura PIB pe categorii de resurse si utilizari (ca serie bruta), in al patrulea trimestru din 2017 realizarile sectorului de constructii au fost de 26.569,5 milioane de lei preturi curente, ceea ce plaseaza bransa pe o pozitie deficitara ca importanta economica, din acest punct de vedere, inaintea intermedierilor financiare si spectacolelor sau informatiilor si comunicatiilor, dar in urma unor sectoare care oricum au devenit ceva mai relevante dupa declansarea recesiunii, precum administratia publica, dar, totusi, industria si comertul raman momentan principalele motoare reale de sustinere a economiei. Totusi, ca realizari, piata de constructii a fost devansata, in al patrulea trimestru al anului trecut, doar de trei domenii, respectiv de industrie, comert si administratie publica. Noua valoare anuntata de INS reprezinta, insa, 100,1% ca indici de volum al activitatii, comparativ cu trimestrul al patrulea din 2016, ceea ce indica deocamdata un nivel aproape similar, din acest punct de vedere, iar ca indice de pret s-a constatat o majorare de +6,6% fata de aceeasi perioada a anului anterior.
Situatia este relativ nesatisfacatoare, in comparatie cu indicii de volum ai altor ramuri economice, descrisi in comunicatul INS, insa trebuie sa se tina cont de faptul ca piata nationala de constructii ramane, in prezent, subfinantata si, de altfel, continua sa se afle in recesiune tehnica (statistica).
Pentru seria ajustata sezonier, pe piata de constructii, trimestrul al patrulea din 2017 a adus, insa, realizari de 12.872,3 milioane de lei preturi curente, reprezentand 100,3% ca volum in raport cu al treilea trimestru al aceluiasi an si 100,6% ca indici de pret fata de iulie-septembrie 2017. In acest caz, totusi, ca realizari, piata de constructii a fost depasita (evident) de industrie si comert, dar si de tranzactiile imobiliare, respectiv de activitatile profesionale, stiintifice si tehnice sau de administratia publica, surclasand, in schimb, alte ramuri economice, precum activitatile de spectacole, intermedierile financiare, informatiile si comunicatiile (din nou, la limita), respectiv agricultura.
Un alt aspect relevant pentru perioada de referinta (a anului 2017) il constituie contributia pietei de constructii la formarea PIB, evaluata la 5,9% (nerectificata fata de cota corespunzatoare variantei provizorii 1), iar contributia efectiva la cresterea PIB a continuat sa fie nula (0% in ambele variante provizorii), ceea ce - de fapt - reprezinta o situatie dificila si un impuls negativ in ceea ce priveste dezvoltarea economica a domeniului, mai ales ca, prin comparatie, alte ramuri relevante (comertul si industria, respectiv agricultura) au avut un aport pozitiv relativ semnificativ la cresterea PIB, respectiv de +1,9% pentru industrie, +0,7% la agricultura si +1,5% in cazul comertului. Astfel, cu exceptia constructiilor si a intermedierilor financiare (ambele, cu un aport nul), toate celelalte ramuri economice au raportat contributii pozitive la cresterea PIB.
La nivelul anului 2017, ca serie bruta, realizarile din constructii au insumat 50.440,8 milioane de lei preturi curente, reprezentand 99,4% ca volum si 104,5% ca indici de pret in raport cu 2016. In acest caz, ramura de constructii devanseaza intermedierile financiare/asigurarile, informatiile/comunicatiile, agricultura si activitatile de spectacole, fiind pe o pozitie mediana ca valoare a realizarilor, iar campioana ramane industria, cu 207.545,3 milioane de lei preturi curente, ceea ce pune oarecum sub semnul intrebarii opinia unor analisti economici potrivit careia cresterea economica se bazeaza aproape exclusiv pe consum, mai ales ca, dupa cum se cunoaste, in orice sistem economic de piata, consumul final individual efectiv al gospodariilor populatiei ramane cea mai importanta categorie de utilizari care contribuie la formarea si cresterea PIB (in acest caz, cu 70%, respectiv cu +6,2%, in anul 2017).
„Pe categorii de resurse, in anul 2017, comparativ cu varianta provizorie 1, dinamica PIB s-a modificat in varianta provizorie (2), diminuandu-se cu -0,1 puncte procentuale. Totodata, volumul valorii adaugate brute s-a redus cu -0,1 puncte procentuale, modificari mai importante fiind inregistrate in constructii (-0,2 puncte procentuale), in comert (-0,2 puncte procentuale), respectiv in sectorul bugetar - administratia publica si celelalte domenii (cu -0,3 puncte procentuale). Volumul impozitelor nete pe produs la cresterea PIB s-a majorat cu +0,4 puncte procentuale. Din punctul de vedere al utilizarii PIB, tot pentru anul 2017, anumite modificari semnificative ale contributiei la cresterea PIB, intre cele doua estimari, au inregistrat: consumul final colectiv al administratiilor publice, de la +0,4% la +0,2%, ca urmare a reducerii volumului sau de la 106,2% la 102,8%, formarea bruta de capital fix, de la +1,2% la +1,1%, ca urmare a reducerii volumului sau de la 105,4% la 104,7%, exportul de bunuri si servicii, de la +3,9% la +4%, ca urmare a cresterii volumului sau de la 109,5% la 109,7% si, nu in ultimul rand, importul de bunuri si servicii, de la +4,7% la +4,8%, ca urmare a cresterii volumului sau de la 111,1% la 111,3%”, se mai arata in comunicatul INS.
Dupa cum se poate observa la o analiza succinta, datele INS confirma intr-o oarecare masura estimarile specialistilor din bransa de constructii - care sustin si in continuare ca (re)initierea unor lucrari cu valoare sporita se lasa asteptata - si indica faptul ca, din punct de vedere al realizarilor efective, doar 2015 a reprezentat o perioada relativ propice pentru firmele din domeniu, dupa care, eventual, s-a remarcat o perioada de stabilizare (desi, formal, situatia de ansamblu certifica o recesiune statistica), inclusiv ca urmare a impactului dat de factorul sezonier sau de cel politico-social. In final, oficialii INS mai anunta ca estimarile „semnal” referitoare la Produsul Intern Brut aferent primului trimestru din 2018, elaborate in conformitate cu exigentele Uniunii Europene, vor fi disponibile in luna mai a.c.
***
In consecinta, sintetizand informatiile INS, in al doilea set de date provizorii, valorile trimestriale ale PIB din 2016, precum si din 2017 au fost revizuite sau recertificate, pe seria bruta, in urcare cu +4,3% pentru trimestrul I din 2016 (fata de trimestrul corespunzator din 2015), cu +6% pentru trimestrul al II-lea, cu +4,3% pentru trimestrul al III-lea si cu +4,8% pentru trimestrul al IV-lea, rata de crestere a PIB pentru intregul an 2016 fiind, astfel, stabilita la +4,8%. De asemenea, pentru seria bruta, rata de majorare a PIB s-a accelerat in ianuarie-martie 2017, ajungand la +5,7%, pentru ca in trimestrul al doilea al anului trecut sa se raporteze +6,1%, iar in trimestrul al treilea din 2017 sa se remarce o accentuare a ascensiunii, la +8,8%, urmata de o decelerare, la +6,7%, in trimestrul al patrulea al anului trecut, ceea ce a adus rata anuala de crestere estimata pentru 2017 la +6,9%. Ca serie ajustata sezonier, dar tot in comparatie cu perioada corespunzatoare din anul precedent, INS a anuntat ca nu sunt modificari semnificative (deci maximum de +/-0,2 puncte procentuale), astfel incat PIB s-a majorat succesiv cu +4,2% (fata de 4,1% in varianta anterioara), +6% (fata de +5,8%), +4,1% (fata de +4,3% in varianta precedenta), +5%, apoi cu +5,8%, cu +6,1%, cu +8,5% (comparativ cu +8,6%) si cu +6,8% pentru fiecare trimestru din intervalul cuprins intre luna ianuarie 2016 si decembrie 2017. Tot ca serie ajustata (dar exprimata in procente fata de trimestrul precedent), PIB al Romaniei a urcat cu +0,5% in trimestrul al patrulea din 2017, fata de intervalul iulie-septembrie al aceluiasi an, dupa o crestere de +2,4% in cel de-al treilea trimestru din 2017, un salt secvential de +1,7% in al doilea trimestru al anului trecut, o majorare (tot secventiala) de +2% in ianuarie-martie 2017, o crestere secventiala de +2,1% in trimestrul al patrulea din 2016, un avans pe aceleasi baze comparative de +0,1% in trimestrul al treilea, de +1,5% in trimestrul al doilea si de +1,2% in primul trimestru al anului 2016, aproape toate datele fiind rectificate. Pentru informatii suplimentare, www.insse.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGhiltiABONARE REVISTEALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
theda mar
noark
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
rigips
CONCEPT STRUCTURE
concelex
quadratum
MAKITA
ness project
viarom
strabag nivel 1
Ubitech
Acvatot 2019
CDS

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
econet
ef-de-n
top 500
ROGBC 2016
top 500
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander