Agenda Constructiilor
Sambata, 04 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - PWC: Aproape jumatate dintre companii nu sunt pregatite pentru raportarea SAF-T
PWC: Aproape jumatate dintre companii nu sunt pregatite pentru raportarea SAF-T
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 17 Nov 2021 12:36
Majoritatea companiilor (82%) respondente la un sondaj realizat de PwC Romania sunt familiarizate cu noua raportare privind fisierul standard de control fiscal (SAF-T), desi au inca neclaritati, si doar 8% au precizat ca stiu exact ce au de facut conform noilor prevederi legale.
Desi obligatia va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2022 pentru unii contribuabili, 42% dintre respondenti spun ca nu au facut niciun demers pentru noua raportare, in timp ce 22% au aratat ca se afla in proces de identificare a unei solutii IT, iar alti 22% ca au discutat cu diversi consultanti.
”Principalul rol al fisierului SAF-T este de a standardiza transferul de informatii intre administratiile fiscale si contribuabili, iar experienta altor state membre ne arata ca adoptarea acestei raportari va aduce numeroase beneficii atat companiilor, cat si administratiei fiscale, precum: reducerea timpului aferent efectuarii inspectiilor fiscale, inclusiv al rambursarilor de TVA, eliminarea inechitatilor privind abordarea in cadrul controalelor fiscale, prin adoptarea unor proceduri mai transparente sau descurajarea concurentei neloiale pe piata. Prin implementarea SAF-T, Romania va face un pas important in programul de modernizare si de digitalizare a ANAF, necesar pentru imbunatatirea capacitatii de colectare a TVA si a celorlalte taxe si impozite”, a declarat Daniel Anghel, Partener si Lider al Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania.
In ceea ce priveste calendarul pregatirii pentru implementare, 14% dintre companiile respondente spun ca vor fi gata sa depuna fisierul pana pe 28 februarie 2022, in timp ce 39% il vor putea depune pana la 31 iulie 2022, 31% dupa 1 august anul viitor si 16% in 2023.
”Doua treimi dintre respondenti au aratat ca motivele pentru pregatirea insuficienta in vederea respectarii termenului legal de depunere SAF-T este timpul necesar pentru adaptarea sistemelor ERP. Alte cauze ale intarzierii il reprezinta faptul ca informatiile cerute de SAF-T se afla in diverse sisteme, nu doar in sistemele ERP, sau lipsa unor explicatii clare privind structura fisierului de raportare. Pentru a putea demara noua raportare, companiile trebuie sa identifice in sistemele proprii elemente obligatorii solicitate prin acest fisier, sa-si alinieze datele la cerintele SAF-T si sa pregateasca fisierele pe structura si formatul solicitate de ANAF”, a aratat Anca Macovei, Director, Tax Technology, PwC Romania.
Fisierul standard de control fiscal (SAF-T) devine obligatoriu de anul viitor, insa etapizat si diferit in functie de categoria din care fac parte contribuabilii. ANAF a publicat ordinul 1783/2021 pentru implementarea SAF-T care contine: natura informatiilor care trebuie declarate, modelul de raportare, procedura, conditiile, termenele si datele de transmitere.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMABONARE REVISTERAWLPLUGhiltiALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
leviatan
MAKITA
rigips
EDIT-Structural
quadratum
CDS
noark
viarom
ness project
siniat
concelex
theda mar
strabag nivel 1
Acvatot 2019
CONCEPT STRUCTURE

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
INNOCONSTRUCT2024
AICPS_30
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500
econet
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander