Agenda Constructiilor
Marti, 18 Iunie 2024
RAWLPLUG
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - RE/MAX: 60% din cei care au achizitionat locuinte in 2022 au folosit venituri proprii
RE/MAX: 60% din cei care au achizitionat locuinte in 2022 au folosit venituri proprii
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Stelian DINCA 21 Mar 2023 13:32
RE/MAX Romania, parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, prezinta concluziile unui studiu extins in randul specialistilor imobiliari, „O radiografie a pietei imobiliare din 2022 si previziuni pentru 2023”. Acesta include, pe langa cele mentionate, informatii despre comportamentul clientilor, piata imobiliara in ultimii cinci ani, evolutia creditarii in Romania, piata imobiliara europeana, respectiv educatia, traiectoria profesionala in imobiliare si avantajele competitive ale unei francize in domeniu.
„Imobiliarele vor ramane in continuare poate cel mai popular vehicul de transport a valorii si conservare a capitalurilor in timp, fapt ce va continua sa atraga investitii de toate tipurile, de la cele personale si familiale, pana la investitori institutionali globali. 2023 va fi un an interesant, plin de incertitudine, insa cu multe oportunitati potentiale pentru jucatorii informati si cu apetit la risc, motiv pentru care consideram necesara consultarea unui agent imobiliar profesionist, angajat pentru o reprezentare exclusiva, ce poate contribui decisiv la realizarea unei tranzactii de succes”, a declarat Razvan Cuc, Presedinte RE/MAX Romania.
Potrivit specialistilor in imobiliare care au participat la studiul RE/MAX, 61% dintre persoanele care au achizitionat locuinte in 2022 au folosit fonduri proprii. Cea mai mare schimbare se inregistreaza in randul celor care au cumparat proprietati cu un credit ipotecar/imobiliar cu avans mai mic de 15%, respectiv 28% dintre persoane, in scadere cu 21% de procente fata de anul precedent. Doar 5% dintre cumparatori au utilizat un credit ipotecar cu avans mai mare de 15%, 4% un credit co-garant (de tipul Prima Casa), iar 2% au facut rate direct la constructor.
In ceea ce tine de tipul proprietatilor, 53% dintre tranzactiile din 2023 au fost apartamente de 2 camere si 15% apartamente de 3 camere, acestea insumand cele mai cautate tipuri de proprietati. Comparativ cu anul 2021, procentele apartamentelor de 2 camere se mentine, insa cele cu 3 camere au scazut cu 24 procente. Clasamentul este completat de garsoniere (9%), case in oras si case in mediul rural, fiecare cu cate 8%. Astfel, se poate observa ca romanii prefera in continuare locuinetele in oras, majoritatea tranzactiilor fiind in mediul urban.
Majoritatea proprietatilor sunt cumparate intre 1 si 6 luni de la data punerii la vanzare, lucru ce reflecta faptul ca romanii prefera sa astepte, sa cerceteze piata si sa observe eventualele fluctuatii de pret. La polurile opuse, proprietatile extrem de bune se vand in mai putin de o luna, iar cele care nu au un pret corect, pot astepta mai mult de 6 luni pana sunt cumparate. Media de tranzactionare a proprietatilor rezidentiale in reteaua RE/MAX este de 67 de zile.
 
Cererea de creditare a crescut cu 13% in 2022 fata de 2021. Romanii au contractat credite ipotecare in valoare de 4 miliarde de euro
Specialistii de la KIWI Finance s-au alaturat demersului RE/MAX Romania si au efectuat o analiza proprie asupra evolutiei cererii si ofertei imobiliare din 2022. Potrivit concluziilor acestora, in 2022 romanii au contractat cca. 84.000 de credite ipotecare, in valoare de aprox. 4 mld. Euro, la un numar de peste 170.000 de tranzactii efectuate. Totodata, creditul mediu a avut o valoare cu 7% mai mare decat in 2021 si cu 21% mai mare decat in 2020, iar spre finalul anului 2022 au crescut refinantarile creditelor cu dobanzi fixe.
Numarul tranzactiilor nationale a fost mai mic cu 4% in 2022, comparativ cu anul precedent, iar cererea de credite ipotecare si-a ponderat ritmul de crestere, desi este in continuare mai mare decat oferta. Conform indicelui Kiwi, Bucurestiul se situeaza pe locul 2 in clasamentul capitalelor europene la accesibilitatea locuintelor.
 
Preturile locuintelor vor stagna sau vor scadea cu pana la 10% in 2023
Opinia expertilor este impartita in cazul preturilor pentru apartamente si case in decursul anului curent. Spre exemplu, 28% dintre respondenti considera ca preturile apartamentelor vor scadea cu pana 10%, 26% sunt de parere ca acestea vor stagna, iar 23% spun ca vor creste cu pana la 10%. Raportat la evolutia preturilor la case, 29% dintre specialisti spun ca vor stagna, iar procente egale de 24% considera ca acestea vor creste ori vor scadea cu 10%.
In ceea ce priveste evolutia pretului spatiilor comerciale, 40% dintre respondenti sunt de parere ca acestea vor scadea. Similar, preturile cladirilor de birouri vor stagna, spun 44% dintre acestia. Referitor la preturile chiriilor rezidentiale, daca anul trecut majoritatea respondentilor (52%) au prevazut o stagnare a preturilor din cauza functionarii in online a marilor centre universitare, pentru anul acesta majoritatea expertilor in imobiliare prevad cresteri de preturi. Cca. 43% dintre respondenti preconizeaza o evolutie de pana la 10% a preturilor chiriilor.
 
In reteaua RE/MAX, pretul de tranzactionare este la 96% din cel de listare la proprietatile in exclusivitate
Pretul de listare al fiecarei proprietati este, in general, influentat de o serie de factori, de la asteptarile clientului care vinde/inchiriaza, preturile medii din piata, pana la zona si caracteristicile proprietatii. Pretul de tranzactionare este cel obtinut in final, ce depinde de negocierile dintre vanzator si cumparator (sau intermediate de agent).
Cu cat este mai mica diferenta, cu atat este vanzarea mai reusita, deoarece asteptarile vanzatorului s-au intalnit cu cele al cumparatorului, iar agentul a stabilit pretul potrivit si a identificat clientii compatibili, aducand in acelasi punct cererea si oferta. Potrivit studiului, cei mai multi respondenti au inregistrat in 2022 o diferenta de sub 5% intre pretul de tranzactionare si cel de listare. In reteaua RE/MAX, pretul de tranzactionare este la 96% din cel de listare la proprietatile in exclusivitate.
 
ABONARE REVISTEALLBIMSISECAMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
MAI 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 182 (Mai 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
concelex
ERBASU CONSTRUCT
Acvatot 2019
rigips
ness project
strabag nivel 1
noark
quadratum
MAKITA
CDS
viarom
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural
konsent
theda mar
siniat
leviatan

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
econet
AICPS_30
ef-de-n
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander