Agenda Constructiilor
Vineri, 06 Iunie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - EUROCONSTRUCT GROUP: Contract reziliat pentru nerespectarea termenului
EUROCONSTRUCT GROUP: Contract reziliat pentru nerespectarea termenului
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Simona Ene 19 Sep 2012 08:08
In urma unei vizite recente a reprezentantilor Consiliului Judetean Iasi pe santierul unui obiectiv public de investitii adjudecat de compania Euroconstruct Group (din localitate) s-a constatat ca societatea de constructii nu a respectat graficul de executie asumat prin contract. In conditiile date, in pofida faptului ca lucrarea ar trebui finalizata in luna octombrie a.c., autoritatii contractante au decis sa rezilieze contractul de executie, urmand ca, in cel mai scurt timp, sa organizeze o noua licitatie pentru atribuirea acestora unei alte companii. Euroconstruct Group a realizat pana in prezent doar 7 km din totalul de 38 km prevazuti in proiectul de reabilitare a drumului judetean 282 - care face legatura intre comuna Tiganasi (aflata la intersectia cu DN 24C) si granita cu judetul Botosani (langa comuna Plugari) -, iar o parte din traseul se afla in etapa de pregatire a lucrarilor. Obiectivul de investitii are finantarea asigurata, fiind obtinuta prin Programului Operational Regional 2007 - 2013, Axa Prioritara 2). Avand in vedere faptul ca in luna decembrie a.c. contractul de finantare expira, din cauza noilor conditii, pentru a putea continua implementarea proiectului, reprezentantii CJ Iasi au solicitat prelungirea acestuia cu inca 25 de luni, astfel incat pana la inceputul anului 2015 artera rutiera sa fie data in exploatare. Obiectivul, care in prezent nu are un executant, are o valoare de 77,6 milioane de lei, companiei Euroconstruct Group revenindu-i suma de 10 milioane de lei - din cele 57 milioane de lei cu care a adjudecat contractul - (circa 18% din total), pentru lucrarile efectuate pana la data rezilierii acordului-cadru. Astfel, compania de constructii ce va adjudeca noul contract pentru reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere dintre judetele Iasi si Botosani (ce cuprinde DJ 282C, DJ 282, DJ 282B), va trebui sa asigure lucrari specifice pentru 31 km, cu o valoare de peste 67 milioane de lei. Autoritatile judetene sunt nevoite sa identifice o alta societate de antrepriza, capabila sa execute aceasta lucrare in termen de 12 luni. In prezent, pe raza judetul Iasi se afla in lucru un proiect similar de infrastructura - drumul judetean ce face legatura intre Iasi Si Vaslui - adjudecat la finele anului trecut de compania Transmir (din localitatea Murgeni, judetul Vaslui), proiectul desfasurandu-se conform graficului. Pentru informatii suplimentare, www.icc.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
BIMTotalEnergieshiltiALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MAI 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 190 (Mai 2025)
 

Autentificare

Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 189 (Martie-Aprilie 2025)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
strabag nivel 1
leviatan
EURO BUILD
Acvatot 2019
BogArt
theda mar
SSAB
Eco Garden Construct
Ubitech
TECNIC
Arduro
MCA
SIGM
CONCEPT STRUCTURE
CDS
MAKITA
AED
ELECTROGRUP
concelex
ERBASU CONSTRUCT
EDIT-Structural
GEWISS
KADRA
quadratum
Daikin
noark

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor