Agenda Constructiilor
Sambata, 13 Iulie 2024
RAWLPLUG
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - Premiul John Scott, pentru cea mai buna lucrare de licenta la inginerie structurala
Premiul John Scott, pentru cea mai buna lucrare de licenta la inginerie structurala
Arhitectura & Proiectare Publicat de AG&F 10 Iul 2024 10:49
Facultatea de Constructii a Universitatii Politehnica Timisoara a continuat si in acest an traditia de a premia cea mai buna lucrare de licenta in domeniul ingineriei structurale in cadrul competitii "The John Scott Travelling Award". Competitia reuneste candidatii selectati la nivelul comisiilor de licenta pentru programele de studii CCIA, ICE, ICG, premiul, in valoare de 1.500 de lire sterline, fiind acordat de Fundatia "The John Scott Memorial Trust", avand sediul in Edinburgh, UK.
Conform specificului acestei competitii, imprimat de ing. John Scott la initierea ei, castigatorul premiului ar urma sa utilizeze banii pentru o calatorie de documentare cu specific tehnic, participare la o conferinta in domeniul ingineriei structurale, sau practica la o firma din strainatate in vederea familiarizarii cu tehnologii moderne in domeniul constructiilor. Ulterior calatoriei de documentare realizate, absolventul premiat prezinta o informare in cadrul facultatii, in fata colegilor ce urmeaza sa absolve studiile de licenta in anul universitar urmator.
In acest an au fost 5 candidati, cu urmatoarele lucrari:
  • Victor Andreiu - Proiectarea sistemului structural intr-o cladire industriala cu caracteristici speciale (coordonator conf.dr.ing. Sorin-Codrut Florut);
  • Daniel Gui - Podul feroviar peste raul Neajlov (coordonator conf.dr.ing. Edward Petzek);
  • Denis-Ovidiu Ivascu - Cladire de birouri cu cadre de otel multi-etajate (coordonatori prof.dr.ing. Florea Dinu & s.l.dr.ing. Calin Neagu);
  • Ioan-Aurelian Pop - Studiu comparativ al unei cladiri de birouri P+1E, cu structura din otel, folosind sisteme de pardoseli din beton armat si podea laminata din lemn (coordonator prof.dr.ing. Aurel Stratan);
  • Cosmin Zgura - Proiectarea unei structuri ce adaposteste un bazin semi-olimpic de inot (coordonator conf.dr.ing. Sorin-Codrut Florut).
Dupa prezentarea lucrarilor in fata unei comisii de jurizare formata din acad. Dan Dubina, presedintele Academiei Romane - filiala Timisoara (presedinte), dr.ing. Cornel Farcas, conf.dr.ing. Mircea Georgescu, prof.dr.ing. Valeriu Stoian si prof.dr.ing. Raul Zaharia, decanul Facultatii de Constructii, a fost stabilit castigatorul premiului in valoare de 1500 GBP: studentul Ioan-Aurelian Pop, absolvent al programului de studii ICE - Inginerie Civila in limba Engleza. Criteriile de care a tinut cont comisia de jurizare au fost continutul stiintific, noutatea adusa de lucrare, dar si modul de prezentare. Premiul consta intr-o bursa care poate fi folosita pentru mobilitati internationale pentru oportunitati de explorare si invatare.
Inginerul John Scott, un scotian din Edinburgh, cu o cariera marcanta in domeniul ingineriei structurale, este un vechi prieten al Facultatii de Constructii de la Timisoara, prima sa vizita datand din anul 1991, cand a legat o relatie profesionala si de prietenie cu decanul de atunci al facultatii, prof.dr.ing. Liviu Gadeanu. A contribuit in mod decisiv si pe termen lung la buna functionare a programului de studii Inginerie Civila in limba Engleza (ICE) prin sprijinirea unei serii de stagii de documentare individuale ale unor studenti si cadre didactice de la Timisoara in Marea Britanie.
John Scott a fost si fondator al SRUE (Scottish Romanian University Exchange), fundatie britanica infiintata pentru sprijinirea educatiei tehnice in limba engleza din Romania. In scurt timp a fost creata si o filiala SRUE in Timisoara, principalul sau rol fiind de sprijinire a studentilor si cadrelor didactice romane din domeniul ingineriei civile prin schimburi de experienta in Marea Britanie si stimularea performantei educationale prin premii acordate studentilor romani.
De-a lungul timpului, prin acest program, zeci de studenti romani au avut ocazia de a studia la Universitatea din Edinburgh, iar studenti britanici au venit sa studieze la Universitatea Politehnica Timisoara, inregistrandu-se, de asemenea, si o serie de schimburi de cadre didactice. Fondurile acordate de SRUE studentilor romani aveau ca provenienta colecta publica, respectiv sume din venitul personal al lui John Scott. In conditiile in care bursele Socrates/Erasmus erau insuficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente stagiului studentilor romani la Edinburgh, SRUE a platit, in toata perioada , cate 1500 GPB pentru fiecare student, pentru suplimentarea burselor.
Dupa decesul sau, in 2012, John Scott a lasat mostenire, prin testament, studentilor si cadrelor didactice de la Facultatea de Constructii a UPT (domeniul ingineriei structurale), suma de 180.000 GPB pentru sustinerea educatiei tehnice in limba engleza. Pentru a avea acces la aceasta mostenire pe cale testamentara se creeaza, in februarie 2014, cu sprijinul UPT, Fundatia The John Scott Memorial Trust, cu sediul la Edinburgh. Legatura fundatiei cu Universitatea Politehnica Timisoara se face printr-un grup de patru custozi romani (acad. Dan Dubina, prof.dr.ing. Raul Zaharia, prof.dr.ing. Valeriu Stoian si conf.dr.ing. Mircea Georgescu) care decid prin vot asupra modului de cheltuire a fondurilor.
In prezent, directiile de actiune ale Fundatiei The John Scott Memorial Trust se indreapta spre sustinerea financiara a studentilor de la programul de studii ICE (cate doi studenti din anul III), care beneficiaza si de suport Erasmus+ pentru un stagiu didactic de un semestru la Universitatea din Edinburgh si premierea celei mai bune lucrari de diploma in domeniul ingineriei structurale.
In semn de recunostinta pentru sprijinul consistent acordat Universitatii Politehnica Timisoara, Senatul UPT a organizat, in mai 2004, o ceremonie in cadrul careia i-a acordat domnului John Scott o Diploma de Excelenta.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiALLBIMSISECAMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MAI 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 182 (Mai 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
ness project
EDIT-Structural
CDS
Arduro
SIGM
konsent
viarom
CONCEPT STRUCTURE
theda mar
Acvatot 2019
siniat
quadratum
SSAB
strabag nivel 1
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
BogArt
leviatan
concelex
noark

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
econet
top 500
AICPS_30
ROGBC 2016
ef-de-n
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander