Concelex va extinde depozitul intermediar de combustibil ars de la CNE Cernavoda |
Info-Santiere Publicat de AG&F 29 Sep 2025 10:49 |
![]() "Proiectul pe care urmeaza sa il desfasuram la CNE Cernavoda ne onoreaza, fiind o validare clara a experientei noastre in constructii pentru domeniul energiei. Am demonstrat, in proiecte precedente, calitate si precizie in medii cu cerinte tehnice si de siguranta ridicate. Portofoliul nostru include lucrari similare anterioare pentru DICA; realizarea singurului turn hiperbolic de racire nou construit in Romania in ultimii 30 de ani, precum si numeroase reabilitari, modernizari si retehnologizari pentru mari companii de energie. Acest know-how ne permite sa livram cu rigoare si predictibilitate.”, a declarat Catalin Visan, Director General Adjunct, Concelex.
Contractul nou incheiat cu Nuclearelectrica presupune executia modulelor de la 18 la 23 ale DICA si echiparea acestora cu cilindri de stocare combustibil si elementele aferente, lucrari de instalatii si de imprejmuire, precum si proiectarea, fabricarea, montarea si realizarea de probe pentru o macara portal.
![]() "Continuam sa ne asumam cu responsabilitate rolul de constructor de incredere in proiecte de anvergura, cu impact pe termen lung asupra infrastructurii nationale. Dupa implicarea in lucrarile de schimbare a destinatiei constructiilor existente pe amplasamentul Unitatii 5 din cea pentru o centrala nuclearelectrica in cea pentru alte obiective suport utile pe durata de viata a Unitatilor 1 si 2 in functiune si viitoarelor Unitati 3 si 4 ale CNE Cernavoda, acest nou proiect marcheaza un pas firesc in consolidarea angajamentului Bog’Art de a sustine investitii critice pentru sectorul energetic, alaturi de parteneri puternici, intr-un calendar ambitios si cu responsabilitate fata de comunitate.”, a declarat Sorin Greu, Director General Bog’Art.
Lucrarile demareaza luna aceasta si se vor desfasura etapizat, pe parcursul unei perioade de 10 ani. Primul modul, 18, este planificat sa fie finalizat pana in decembrie 2026. Modulele sunt realizate utilizand tehnologia MACSTOR 400, ce ofera o securizare superioara a stocarii si o utilizare mai eficienta a capacitatii DICA.
Extinderea depozitului intermediar de combustibil ars de la CNE Cernavoda vine in contextul proiectului de retehnologizare a Unitatii 1 CNE Cernavoda, care va extinde durata de viata cu inca un ciclu de functionare (30 de ani), si a proiectului Unitatilor 3 si 4, ce fac necesare capacitati de depozitare suplimentare.
|