MDLPA a publicat spre dezbatere prioritatile pentru proiectele finantate de CNI |
Info-Santiere Publicat de AG&F 10 Ian 2025 15:02 |
Ministerul Dezvoltarii a publicat spre dezbatere publica, un proiect de Hotarare de Guvern care stabileste criteriile de prioritizare pentru proiectele de investitii finantate prin Programul national de constructii de interes public sau social (PNCIPS), derulate in anul 2025, de catre Compania Nationala de Investitii (CNI), a anuntat Cseke Attila, ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si administratiei.
Ministrul a subliniat ca, prin acest proiect, se urmaresc atat stabilirea unor criterii transparente si echitabile pentru prioritizarea investitiilor din cadrul PNCIPS pe parcusul anului 2025, cat si stimularea unei implementari mai rapide a proiectelor aflate in stadii avansate de executie, garantand, astfel, continuarea implementarii programului intr-un mod optimizat.
Astfel, 25% din creditele bugetare vor fi repartizate pentru investitii semnificative. Din aceasta categorie, CNI are in derulare 29 proiecte de investitii, printre care: Academia de Muzica din Cluj Napoca, Spitalul Orasenesc din Sinaia, caminele studentesti din Timisoara si Suceava, sala polivalenta din Brasov, Academia Romana, Universitatea de Medicina si Farmacie ”Victor Babes” Timisoara, drumul judetean 102I Valea Doftanei, stadioanele ”Gheorghe Hagi” din Constanta si ”Nicolae Dobrin” din Pitesti, patinoarul artificial din municipiul Sfantu Gheorghe, Centrul pentru Optica de Mare Putere din Magurele.
20% din bugetul alocat pentru acest an vor fi directionati catre domeniul educatie, in cadrul caruia sunt in derulare peste 190 de obiective, precum Academia de Studii Economice Bucuresti, Palatul Universitatii din Bucuresti, camine studentesti din Bucuresti, Constanta, Timisoara, Targu Mures, Colegiul National ”Carol I” si Opera Romana din Craiova.
Pentru infrastructura edilitara se vor aloca 15% din creditele bugetare, in contextul in care, la nivelul CNI, sunt in derulare peste 190 de proiecte de investitii care vizeaza infiintarea sau extinderea unor retele de alimentare cu apa si canalizare in judetele Arad, Bihor, Botosani, Gorj, Harghita si Valcea, precum si reabilitarea infrastructurii rutiere din judetele Constanta, Iasi, Maramures si Olt, a precizat ministrul Cseke Attila.
Proiectelor din domeniul sanatate li se vor aloca 10% din fonduri. Din aceasta categorie, CNI are in derulare peste 115 proiecte de investitii, precum spitalele judetene din Alexandria, Calarasi, Galati, Miercurea Ciuc si Valcea, Sanatoriul Balnear si de Recuperare Mangalia, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna (jud. Dolj), Spitalul Orasenesc Rupea (judetul Brasov).
Tot 10% vor primi cele peste 550 de proiecte aflate in derulare in domeniul sport, precum complexurile sportive din Alexandria, Nasaud, Rodna (jud. Bistrita Nasaud), Holboca (jud. Iasi), sala polivalenta din Slobozia, bazele sportive din Titu (jud. Dambovita) si Zarnesti (jud. Brasov), bazinele de inot din Vatra Dornei, Vaslui si Targu Secuiesc.
5% se vor aloca investitiilor din domeniul cultura, in cadrul caruia sunt in derulare peste 260 proiecte, precum centre si asezaminte culturale din judetele Calarasi, Prahova, Satu Mare, Olt, Cluj, Arges, dar si cinematografele din localitatile Rosiorii de Vede si Reghin.
Nu in ultimul rand, pentru alte obiective de interes public sau social din domeniul constructiilor, vor fi repartizate 15% din fondurile disponibile pentru 2025 intrucat, la nivelul CNI, se afla in diferite stadii de executie peste 195 de obiective, precum Cazinoul din Constanta, Tribunalul Teleorman si Judecatoria Alexandria, Palatul Parlamentului, Palatul Administrativ din Suceava, fostul Palat Mihail Sturdza din Iasi, Penitenciarul Gherla si Baza COSR Izvorani.
”Pentru a accelera finalizarea proiectelor aflate in stadii avansate de executie, am decis repartizarea fondurilor in functie de stadiul de implementare a proiectelor. Astfel, 50% din fonduri vor merge catre proiectele cu stadiul fizic de peste 80%, 30% pentru proiectele cu stadiul de implementare cuprins intre 40% si 80%, iar 20% pentru cele intre 0% si 40%”, a conchis ministrul dezvoltarii, care a adaugat ca, in cazul epuizarii sumelor alocate unei categorii, sumele disponibile pot fi realocate lunar pentru alte categorii, asigurand, astfel, echilibrul bugetar.
Cseke Attila a reamintit: la finalul anului 2024, ministerul a alocat 900 de milioane de lei pentru plata tuturor cererilor de plata restante in cazul proiectelor de investitii derulate de minister prin CNI.
|