ADEPLAST: Afacerile din acest an pot depasi 315 milioane de lei |
Izolatii & Finisaje Publicat de Elena Icleanu 11 Nov 2015 08:04 |
Interviu cu Bogdan Pirvu (41 de ani), directorul general al Adeplast.
- Ce investitii ati planificat pentru perioada urmatoare? - Avem in lucru un plan investitional complex, care prevede atat majorarea capacitatilor de productie pentru unele dintre categoriile de materiale aflate deja in portofoliu, cat si investitii in unitati de fabricatie a unor noi sortimente. In prezent, Adeplast este liderul pietei de produse destinate termoizolarii cladirilor. Termosistemul AdePlast Izotherm, care are in componenta trei materiale de baza (AdePlast Polistirol Premium - adeziv si masa de spaclu pentru polistiren; AdePlast EPS - placi termoizolante din polistiren expandat, AdePlast Decoplast si AdePlast Aeria Plast - tencuieli decorative) este singurul termosistem agrementat in programul european de certificare ETA.
- Aveti in vedere lansarea de produse noi in 2016? - Dintre produsele nou-lansate, vreau sa remarc, in mod deosebit, vopseaua pentru interior Aeria Gold. Pentru acest produs, Adeplast a investit in cercetare, in tehnologie si in promovare peste un milion de euro. Ne-am dorit o gama de vopsele premium completa si competitiva pe piata, am investit in cercetare si in tehnologie si am reusit. Speram ca piata este pregatita pentru o vopsea «all-inclusive».
- Care sunt perspectivele de dezvoltare a pietei materialelor pentru termoizolatii? - Fara indoiala, trendul va fi ascendent. Din pacate, lucrurile se pun greu in miscare in fiecare an, dupa care, spre sfarsitul fiecarui an, are loc o precipitare, in sensul ca se deblocheaza foarte tarziu proiectele de reabilitare si se da startul unei curse contra-cronometru pentru finalizarea proiectelor in timpul foarte scurt ramas pana la sfarsit de an.
- Ce efecte are asupra pietei materialelor de izolare transpunerea directivei europene privind eficienta energetica in legislatia nationala? - Asa cum am mai spus, Romania trebuie sa-si «faca temele» la capitolul termoizolare pentru a nu ajunge in situatia de a plati sute de mii sau chiar milioane de euro penalitati pentru ca nu este in grafic cu implementarea asa-numitei Directive Europene 20-20-20. Avem o legislatie adoptata in acest sens in cursul anului trecut, dar asta nu inseamna totul. Este nevoie si de implementarea masurilor dedicate reducerii consumurilor de energie, printre care se afla si programul de termoizolare a locuintelor. Acestea pot genera suficienta cerere pentru producatorii romani de materiale de constructii certificate, in anii care urmeaza.
|