Agenda Constructiilor
Duminica, 25 August 2019
 
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - CNAIR: Contractul pentru Varianta Ocolitoare Mihailesti a fost reziliat
CNAIR: Contractul pentru Varianta Ocolitoare Mihailesti a fost reziliat
Oportunitati & Comunicate Publicat de AG&F 04 Apr 2019 19:58
Ministrul Transporturilor Razvan Cuc a solicitat la data de 4 aprilie a.c. directorului general al CNAIR, Narcis Neaga, rezilierea contractului pentru constructia VO Mihailesti, dupa o vizita inopinata in santier, informeaza un comunicat al companiei de administrare a infrastructurii rutiere.
Decizia a fost luata dupa ce reprezentantii MT si CNAIR au constatat ca pe santierul VO Mihailesti stadiul fizic a ajuns la doar 30% iar utilajele si muncitorii lipsesc, in conditiile in care lucrarile ar fi trebuit sa fie finalizate inca din anul 2017. Dupa finalizarea procedurilor de reziliere, lucrarile la VO Mihailesti vor fi reluate de CNAIR in regie proprie.
Contractul pentru constructia variantei ocolitoare (VO) a localitatii Mihailesti, in valoare de aproximativ 31 de milioane de lei, fara TVA, a fost semnat in aprilie 2016 intre CNAIR SA si asocierea Copisa Constructora Pirenaica SA - Copisa Constructii. Proiectul, care are o lungime totala de 3,18 km de drum national configurat la 4 benzi, include constructia a doua intersectii tip giratoriu, care ar urma sa asigure legaturi cu DN6 si DJ 412A.
Constructia acestui proiect, cofinantat din POIM 2014-2020, a inceput in luna iulie 2016.
Reprezentantii Ministerului Transporturilor si cei ai CNAIR SA i-au mai cerut si cu alte ocazii antreprenorului sa prezinte un raport de recuperare a intarzierilor.
Intr-un alt comunicat, dat publicitatii de Ministerul Transporturilor, se aduc unele precizari suplimentare, aratandu-se in prealabil ca joi, 4 aprilie 2019, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a verificat stadiul de executie a unor obiective de infrastructura din judetul Giurgiu, Ilfov si municipiul Bucuresti. Astfel, vizita de lucru a inceput cu verificarea lucrarilor ce sunt executate la varianta de ocolire a localitatii Mihailesti din judetul Giurgiu.
Contractul pentru constructia variantei ocolitoare a localitatii Mihailesti, in valoare de aproximativ 31 de milioane de lei, fara TVA, a fost semnat in aprilie 2016 intre CNAIR SA si asocierea Copisa Constructora Pirenaica SA - Copisa Constructii. Proiectul, care are o lungime totala de 3,18 km de drum national configurat la 4 benzi, include constructia a doua intersectii tip giratoriu, o intersectie de tip T si doua parcari de lunga durata.
Constructia acestui proiect, cofinantat din POIM 2014-2020, a inceput in luna iulie 2016 si ar fi trebuit sa fie incheiata in vara anului 2017, dar in conditiile actuale nu se mai poate estima termenul real pentru finalizarea lucrarilor.
Cu ocazia vizitelor inopinate pe santier, s-a constatat o slaba mobilizare a constructorului, ceea ce a facut ca la ora actuala progresul fizic al lucrarilor sa ajunga la putin peste 30%.
Reprezentantii Ministerului Transporturilor si cei ai CNAIR SA i-au cerut antreprenorului de mai multe ori sa prezinte un raport de recuperare a intarzierilor, iar in urma vizitei inopinate, ministrul Razvan Cuc a anuntat rezilierea contractului pentru constructia variantei ocolitoare a localitatii Mihailesti.
„Astazi reziliati contractul si astazi CNAIR-ul intra la lucru de indata. Nu mai tolerez absolut niciun derapaj, daca nu sunt toate utilajele pe care si le-au asumat in contract la fata locului, pleaca acasa toate companiile, pentru ca in momentul de fata rabdarea romanilor este intinsa la maxim, rabdarea mea este intinsa la maxim. Au fost intalniri intre antreprenori si CNAIR si li s-a spus sa se mobilizeze. Raspunsul lor il vedeti care este. Aveti si raspunsul meu: s-a terminat, constructorului de pe Centura Mihailesti i se va rezilia contractul in cursul zilei de astazi”, a declarat Razvan Cuc.
Urmatorul obiectiv care a fost inspectat a fost pasajul suprateran pe DJ602, Centura Bucuresti – Domnesti.
La data de 10 mai 2017 a fost semnat contractul pentru proiectarea si executia Pasajului Suprateran pe DJ 602, Centura Bucuresti – Domnesti, care a avut o valoare de atribuire de peste 91,5 milioane lei, fara TVA. Finantarea este asigurata din fonduri europene. Castigatoarea licitatiei a fost asocierea Straco Grup- Comnord SA- Specialist Consulting. Initial, durata de proiectare contractuala a fost de 3 luni, iar constructia propriu-zisa de 24 de luni.
Conform estimarilor de la momentul semnarii contractului, obiectivul trebuia finalizat in anul 2019.
Configurat sub forma de sens giratoriu, pasajul va fi construit la intersectia dintre Strada Prelungirea Ghencea-DJ602 si Centura Bucuresti si are ca principal scop fluidizarea traficului rutier in zona. Insa, la momentul finalizarii perioadei de proiectare, Primaria Municipiului Bucuresti a cerut CNAIR sa modifice proiectul, pentru a putea monta sine de tramvai pe Bulevardul Prelungirea Ghencea, fapt ce a determinat refacerea proiectarii si identificarea terenurilor suplimentare.
La ora actuala, constructorul are in organizarea de santier utilajele necesare inceperii constructiei, dar asteapta exproprierea suprafetelor suplimentare de teren.
Ultimul obiectiv vizitat a fost magistrala de metrou M5, Eroilor – Drumul Taberei.
„Am vrut sa ma asigur in aceasta vizita ca antreprenorul isi asuma termenul de finalizare a acestui obiectiv si mai are de lucru doar la partea de finisaje. Si tocmai m-a asigurat ca la sfarsitul acestui an va finaliza tot ce tine de finisaje si structura fizica. Astfel, contractul de automatizare va fi semnat in cursul saptamanii viitoare, iar automatizarea va fi, practic, finalizata pana la sfarsitul acestui an. Directorul si-a pus mandatul la bataie ca va termina acest obiectiv si vom circula pe Magistrala 5. Din punct de vedere al banilor, n-avem o problema cu constructorul, suntem cu platile la zi. Sunt pe fonduri europene. Deci nu exista nicio scuza sa nu fie finalizat la sfarsitul acestui an. Asteptam de multi ani Magistrala 5, pentru ca stiu ca s-au prelungit termenele de finalizare din diferite probleme pe care le-au invocat constructorii, dar eu sper ca acestia sa-si fi invatat lectia si de data aceasta termenele sa si le asume si sa finalizeze in acest an, fara alte claim-uri, adica acei bani nemunciti, cu care ne-au obisnuit anumiti constructori. Acum, la randul meu, o sa fiu la fel de intransigent cu ei, cum sunt si ei cu statul roman (…)”, a precizat ministrul Transporturilor.
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 

PAGINA PERZONALIZATA

ACAD

Autentificare

Revista Agenda Constructiilor editia nr. 144 (August 2019)
ROCKWOOL 196
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
EURO-Constructii 2020
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2018-2019 & Perspective 2020-2023
Carpatcement 196
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2018-2019 & Perspective 2020-2023