Agenda Constructiilor
Joi, 25 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - Marii dezvoltatori detin terenuri pentru 6000 de locuinte si 130000 mp de birouri
Marii dezvoltatori detin terenuri pentru 6000 de locuinte si 130000 mp de birouri
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 19 Dec 2019 15:03
Marii dezvoltatori imobiliari au continuat sa fie activi in Bucuresti pe parcursul anului 2019, asigurandu-si terenurile necesare realizarii unor noi proiecte constand in peste 6.000 de locuinte si 130.000 de metri patrati de birouri.
Per total, in 2019 au fost realizate in Bucuresti 24 de tranzactii importante cu terenuri destinate dezvoltarii unor proiecte rezidentiale, de birouri sau mixte, o parte dintre acestea avand potentialul de a include si o componenta hoteliera, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.
Suprafata cumulata a terenurilor analizate se ridica la circa 360.000 de metri patrati (36 de hectare), valoarea tranzactiilor fiind estimata la 170 de milioane de euro, reflectand un pret mediu de 470 de euro / mp.
Dezvoltatorii cu capital romanesc, precum One United, au continuat sa fie cei mai activi, avand o cota de circa 39% din valoarea tranzactionata. A fost notabila, totodata, revenirea in piata achizitiilor de terenuri a dezvoltatorilor austrieci, precum Strabag Real Estate, S+B Gruppe sau S Immo, o activitate semnificativa avand si dezvoltatorii din Israel.
In ceea ce priveste zonele cautate, aproape 90% din suprafata tranzactionata se afla in sectoarele 1 si 2, dezvoltatorii punand accent pe zona centrala a orasului prin achizitii realizate pe Calea Victoriei, Dorobanti, Kiseleff sau Doamnei, dar si pe zona Centru - Nord, in apropierea marilor poluri de birouri, unde vor fi realizate noi proiecte rezidentiale.
Printre cele mai importante terenuri tranzactionate in 2019, se numara achizitia unui lot de 26.000 metri patrati din fosta fabrica Textila Dacia din Bucurestii Noi, unde Skanska va realiza un proiect de birouri, terenul de 20.000 de metri patrati al fabricii Frottierex din zona Barbu Vacarescu - Lacul Tei, unde Caba Grup din Turcia va dezvolta un proiect mixt sau un lot de 5.000 mp de pe strada Doamnei, in centrul Capitalei, achizitionat de S+B Gruppe.
Alexandru Mitrache, Head of Transactions, Land & Investment, Cushman & Wakefield Echinox: „In 2019 s-a reconfirmat interesul dezvoltatorilor pentru proiecte de birouri, concretizat prin preocuparea de a-si securiza pipeline-ul pentru anii viitori. Si pe segmentul rezidential se confirma acelasi lucru, observand chiar extinderea zonelor de interes si acoperirea unor dezvoltatori, care au facut achizitii mult mai variate si in afara zonelor clasice de interes. In ceea ce priveste profilul cumparatorilor, am remarcat intrarea unor dezvoltatori din alte orase pe piata din Bucuresti, cat si decizia unor proprietari de terenuri sa demareze proiecte pe cont propriu, pozitionandu-se ca noi dezvoltatori in piata. Aceasta dinamica a pietei ne confirma faptul ca piata a ramas solida, conferind o nota optimista si pentru anul urmator.”
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGALLBIMABONARE REVISTESISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
strabag nivel 1
CDS
Acvatot 2019
Ubitech
viarom
ERBASU CONSTRUCT
EDIT-Structural
CONCEPT STRUCTURE
noark
siniat
concelex
quadratum
leviatan
ness project
MAKITA
theda mar
rigips

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
AICPS_30
top 500
ROGBC 2016
top 500
econet
ef-de-n

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander