Agenda Constructiilor
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - MURES: Plan strategic de dezvoltare a Aeroportului International pentru 50 de ani
MURES: Plan strategic de dezvoltare a Aeroportului International pentru 50 de ani
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 16 Iul 2018 06:58
Presedintele Consiliului Judetean Mures, Péter Ferenc, si presedintele Consiliului de Administratie al Aeroportului ”Transilvania” din Tirgu-Mures, Peti András au prezentat in prezenta Ministrului Cercetarii si Inovarii, Nicolae Burnete si a secretarului de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ion Iordachescu, documentul de planificare strategica dezvoltarii infrastructurii aeroportuare pentru urmatorii 50 de ani. In cadrul aceluiasi eveniment au fost prezentate si rezultatele investitiei de reabilitare finalizate la sfarsitul lunii iunie.
Studiul de prefezabilitate, care a fost intocmit in paralel cu derularea proiectului de reparatie capitala a pistei de decolare/aterizare, contine 26 de obiective, constituind astfel o Strategie Generala pentru dezvoltarea Aeroportului. Obiectivele sunt corelate cu cele incluse in Master Planul General de Transport al Romaniei, aprobat in 2016.
Domnul ministru Nicolae Burnete a subliniat importanta Aeroportului Transilvania Tirgu-Mures si a exprimat dorinta Guvernului Romaniei de a realiza investitii majore in infrastructura de transport din Romania.
”Este o bucurie pentru mine sa ma aflu astazi aici pentru ca ceea ce se intampla aici la Aeroportul Tirgu-Mures nu este putin lucru. Acest Aeroport este important pentru Tirgu-Mures, pentru Transilvania si pentru Romania. Guvernul Romaniei a avut o contributie financiara semnificativa, ceea ce inseamna ca acest Guvern se gandeste la investitiile majore si va face intotdeauna aceste investitii. Imi doresc ca acest Aeroport sa ajunga intre primele din tara pentru ca este nevoie de acest Aeroport la Tirgu-Mures”, a declarat Ministrul Cercetarii si Inovarii.
Consiliul Judetean Mures, ca autoritate tutelara, doreste ca Aeroportul din TirguMures sa urmeze o dezvoltare coerenta si va face toate demersurile necesare pentru ca obiectivele propuse sa fie realizate, a accentuat in cadrul conferintei de presa, presedintele Consiliului Judetean Mures, Péter Ferenc
”Este un document strategic, pe termen lung, care defineste si amplaseaza obiectivele dorite a fi dezvoltate in viitor. Studiul a inclus 26 de obiective cu doua variante de lucru. O varianta de lucru a vizat ca aceste dezvoltari, respectiv cat mai multe dintre obiective, sa fie incluse in amplasamentul actual, adica pe terenul proprietatea Consiliului Judetean si in administrarea Aeroportului. A doua varianta a vizat extinderea prin achizitionare de teren si mobilarea zonei adiacente cu aceste obiective noi. Aceste obiective, pe de o parte, urmaresc cresterea capacitatii operationale si de procesare, reducerea timpului alocat si cresterea gradului de satisfactie a pasagerilor. Pe de alta parte se urmareste dezvoltarea de noi facilitati si de noi servicii oferite clientilor Aeroportului”, a declarat acesta.
Astfel, in perioada urmatoare, in baza acestui document strategic, vor fi intocmite patru studii de fezabilitatea care vizeaza: extinderea pistei de la 2000 la 2500 de metri pe directia Vest, catre localitatea Sinpaul; extinderea platformei de parcare aeronave, cu doua variante de lucru, respectiv unificarea celor doua platforme existente sau crearea unei noi platforme, fie adiacenta celor doua fie in partea de nord; extinderea terminalului de pasageri sau crearea unei infrastructuri noi; facilitarea accesului aviatiei generale si aviatiei business si deservirea serviciilor medicale de urgenta prin construirea unui hangar, platforma speciala, acces separat, parcare separata si cale de rulare etc.
Primele trei obiective sunt incluse si in Master Planul General de Transport al Romaniei, finantarea acestora fiind posibila prin accesarea de fonduri europene nerambursabile. Celelate obiective cuprinse in document vizeaza: modernizare si extindere uzina electrica, remiza PSI, remiza pentru autospeciala de stins incendii, dezvoltarea serviciului cargo, gospodarie apa potabila, gospodarie depozitare deseuri aeroportuare, depozit carburant si lubrifianti etc.
”Toate aceste obiective sunt investitii noi. Astazi facem o strategie pentru 50 de ani pentru ca in baza unui astfel de document strategic asumat si speram noi continuat de urmatorii conducatori, se va putea construi si dezvolta in mod armonios acest Aeroport, nu in haos. In acest studiu totul este armonizat pe timp de 50 de ani. Usuram astfel activitatea pentru viitor. Este important sa avem pregatite studiile pentru cele 3 obiective majore care pot fi finantate din fonduri europene pentru accesarea cat mai curand posibil acestor fonduri disponibile. Celelalte obiective vor fi finantate din fonduri proprii sau guvernamentale”, a declarat presedintele CA al Aeroportului ”Transilvania”, Peti András.
Strategia a fost prezentata cu acelasi prilej reprezentantilor autoritatilor centrale cu atributii in domeniul aviatiei, Agentiei de Dezvoltare Regionala Centru, parlamentarilor mureseni, primarilor din judet, reprezentantilor mediului de afaceri si mass mediei.
Aeroportul ”Transilvania” din Tirgu-Mures a fost construit in anul 1968. In cei 50 de ani de functionare nu a fost realizata nici o investitie majora de reabilitare a pistei de decolare/aterizare. Consiliul Judetean Mures a demarat la finalul anului 2016 cea mai ampla lucrare de reparatie a pistei. Lucrarea a fost realizata de asocierea de firme PORR Construct SRL si Geiger Transilvania SRL, valoarea acesteia fiind de 56.758.085 lei cu TVA inclus. Din aceasta suma, 50 de milioane lei reprezinta finantarea acordata de Guvernul Romaniei, restul sumei fiind suportata din bugetul judetului Mures.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
quadratum
Ubitech
CDS
theda mar
Acvatot 2019
MAKITA
leviatan
concelex
FRONTALE
ness project
CONCEPT STRUCTURE
rigips
viarom
noark
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
AICPS_30
top 500
ROGBC 2016
econet
ef-de-n
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander