Agenda Constructiilor
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - LAFARGEHOLCIM: Eric Olsen demisioneaza dupa ancheta privind activitatea din Siria
LAFARGEHOLCIM: Eric Olsen demisioneaza dupa ancheta privind activitatea din Siria
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 24 Apr 2017 14:04
Grupul LafargeHolcim, cel mai mare producator global de ciment, a anuntat demisia directorului executiv al grupului, Eric Olsen, care va parasi compania din data de 15 iulie 2017, dupa doi ani de mandat in care a implementat cu succes fuziunea dintre Lafarge si Holcim. Potrivit datelor companiei, demisia managerului a survenit in urma anchetei interne derulate de LafargeHolcim pe fondul acuzatiilor ca Lafarge ar fi platit taxe gruparii teroriste ISIS in perioada 2013-2014, pentru a putea continua productia la fabrica din Jalabiyeh, situata in zona de nord a Siriei.
"Decizia mea este generata de convingerea ca va contribui la solutionarea tensiunilor puternice care au aparut recent in jurul acuzatiilor din Siria. Chiar daca nu am avut absolut nicio implicare in acest caz, nici macar nu am fost constient de vreo posibila greseala in acest sens, cred ca plecarea mea va readuce liniste intr-o companie care a fost expusa pentru mult prea mult timp la acest caz", a declarat Eric Olsen, CEO al grupului LafargeHolcim.
Conducerea companiei franco-elvetiene a anuntat ca va demara imediat procedurile pentru identificarea unui succesor al lui Eric Olsen.
Primele acuzatii privind finantarea ISIS de catre LafargeHolcim au aparut la jumatatea anului 2016, cand intr-un articol publicat in cotidianul francez Le Monde s-a scris ca Lafarge ar fi negociat cu teroristii pretul accesului in regiunea controlata de ISIS, intelegerile dintre cele doua parti functionand aproximativ un an, pana cand teroristii au preluat controlul fabricii. Grupul LafargeHolcim nu a comentat atunci acuzatiile, dar a declansat o ancheta interna, finalizata la inceputul lunii martie 2017.
Principala concluzie a investigatiei a fost ca "s-au luat masuri inacceptabile pentru continuarea in siguranta a operatiunilor la fabrica din Siria, care nu se afla in concordanta cu codul de conduita al grupului". Compania nu a facut alte precizari privind persoane gasite vinovate in acest caz.
***
In perioada 2010-2014, Lafarge a operat o fabrica de ciment in Jalabiyeh, la aproximativ 160 km nord-est de Alep, cel mai mare oras din Siria. Cu o capacitate de 3 milioane de tone, unitatea asigura aproximativ o treime din cimentul consumat in Siria, contribuind la dezvoltarea tarii. Conform datelor producatorului de ciment, "imediat ce conflictul a atins zona fabricii, prioritatea Lafarge a fost reprezentata de siguranta si securitatea angajatilor, in timp ce planifica inchiderea unitatii. In septembrie 2014, Lafarge a oprit operatiunile la fabrica Jalabiyeh, toti angajatii au fost evacuati, platiti sa plece si li s-a interzis accesul in fabrica. In decembrie 2015, avand in vedere situatia din Siria, a fost luata decizia de a incheia contractele tuturor angajatilor si, in cazurile in care a fost posibil, o parte a angajatilor a fost transferata in alte unitati ale grupului", se preciza intr-un anunt Lafarge de la jumatatea anului trecut.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
FRONTALE
leviatan
ERBASU CONSTRUCT
rigips
Acvatot 2019
MAKITA
theda mar
viarom
noark
CONCEPT STRUCTURE
ness project
concelex
strabag nivel 1
Ubitech
CDS
quadratum

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500
AICPS_30
econet

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander