Agenda Constructiilor
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Utilaje & Echipamente - IFMA: Scadere de aproape 60% a cifrei de afaceri
IFMA: Scadere de aproape 60% a cifrei de afaceri
Utilaje & Echipamente Publicat de Cosmin Dincu 10 Iun 2011 14:57
In cadrul raportului financiar ce prezinta activitatea Intreprinderii de Fabricatie si Montaj Ascensoare (IFMA) SA, din Bucuresti, managerii societatii arata faptul ca nivelul cifrei de afaceri din 2010 s-a diminuat cu 59,39% fata de cele 12 luni anterioare, ajungand la 29,22 milioane de lei, in raport cu veniturile de 46,57 milioane de lei din 2009. "Din acest nivel, circa 44,97% a reprezentat cota aferenta livrarilor de lifturi (13,14 milioane de lei), activitatile de service pentru ascensoare avand o pondere de 42,03% (12,28 milioane de lei), in timp ce diferenta a fost reprezentata de incasari consemnate ca urmare a efectuarii unor lucrari de reparatii, modernizari si montaj (8,05%, respectiv 2,35 milioane de lei), vanzarii de piese de schimb (0,44%) si altor activitati (4,51%, pana la 1,31 milioane de lei). Pierderea operationala (rezultatul negativ) de 0,66 milioane de lei se datoreaza inscrierii noilor contracte pe un trend descrescator major, datorita crizei economice care a influentat in mod semnificativ piata de constructii", se precizeaza in documentul elaborat de conducerea IFMA. La data de 31 decembrie 2010, producatorul de ascensoare dispunea de lichiditati de 3,41 milioane de lei, in usoara crestere comparativ cu 2009 (3,28 milioane de lei), fara sa se atinga, insa, volumul de numerar din perioada de dinaintea declansarii recesiunii (anul 2008), situat la 3,59 milioane de lei. Managerii IFMA explica aceasta situatie prin faptul ca, la nivelul IFMA SA, criza economica a influentat negativ lichiditatea, ca urmare a faptului ca blocajul financiar generalizat a avut efecte majore in ceea ce priveste numerarul. "Incapacitatea de plata a unor clienti (neincasarea facturilor emise de IFMA) a determinat, la randul sau, lipsa lichiditatilor, ceea ce a pus in dificultate procesul de achizitie a materiilor prime si materialelor necesare finalizarii productiei. In acelasi timp, majorarea numarului de ascensoare/subansambluri aflate in curs de executie, cresterea stocului de semifabricate si – in ultima instanta – imobilizarea sub forma de stocuri a unor sume importante deja cheltuite (in conditiile in care este necesara o perioada indelungata de timp pentru transformarea acestora in numerar) au constituit alte premise care au dus la agravarea situatiei. Totodata, trebuie semnalata neconcordanta intre momentul finalizarii produselor si montajul acestora la beneficiar, majoritatea clientilor fiind in imposibilitate de a crea fronturile de lucru necesare. Si in acest caz se creeaza stocuri de ascensoare a caror contravaloare nu poate fi incasata, determinand aparitia unor noi probleme aferente fluxului de numerar", se mai arata in comunicat.
***
Fondata in anul 1961, IFMA SA a fost reorganizata recent, prin divizare (in anul 2008, cand a fost creata o noua societate, IFMA Imobiliare), avand in prezent fabrica propriu-zisa de prelucrare a echipamentelor tehnologice (ascensoare) si 12 sucursale specializate in prestarea activitatilor de montaj, reparare si service pentru lifturi, din care o unitate in Bucuresti si celelalte in diverse orase din intreaga tara. In ultimii patru ani, intervalul in care cifra de afaceri a consemnat un nivel maxim a fost reprezentat de 2009, iar din punct de vedere al lichiditatii/rentabilitatii, cea mai propice perioada a fost constituita de 2007, cand s-a consemnat un rezultat net de 6,52 milioane de lei, iar indicatorul de cash-flow avea un sold final de 11,45 milioane de lei. Masurile aplicate de managerii societatii au facut ca firma sa traverseze in mod optim perioada de recesiune, singura pierdere fiind consemnata anul trecut. Pentru informatii suplimentare, www.ifma-arm.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
strabag nivel 1
theda mar
Ubitech
concelex
Acvatot 2019
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
rigips
viarom
ness project
FRONTALE
noark
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
CDS

Parteneri

top 500
AHK 2022
HABITAT
FPSC_2019
AICPS_30
econet
ef-de-n
top 500
top 500
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander