Propunerea de Directiva privind raportarea publica pentru fiecare tara in parte (CbCR) a trecut saptamana trecuta de Parlamentul European si urmeaza sa intre in vigoare in decembrie anul acesta. Directiva prevede obligatia declararii publice a impozitului pe profit platit in fiecare stat membru sau intr-o tara terta aflata intr-o jurisdictie necooperanta, precum si a altor informatii legate de impozite - profituri, angajati in fiecare tara. Raportarea trebuie realizata de multinationalele sau companiile independente cu un venit total consolidat de peste 750 milioane de euro in fiecare dintre ultimele doua exercitii financiare consecutive, indiferent daca isi au sediul in UE sau in afara acesteia (dar opereaza in UE). Statele membre vor avea la dispozitie 18 luni pentru a transpune directiva in legislatia nationala.

Directiva nu este chiar noua, ci o reactivare a unei propuneri mai vechi, din 2016, ce venea in contextul Actiunii 13 a BEPS (pilonul OECD menit sa combata erodarea bazei de impozitare si transferul profitului). Aceasta stabilea, tocmai pentru a ajuta tarile sa urmareasca profiturile realizate pe teritoriul lor si sa se poata opune unor eventuale transferuri de bani, sa impuna multinationalelor sa isi declare veniturile si profiturile realizate, dar fiecare autoritatii financiare de care apartine. Propunerea de Directiva, in schimb, depasea acest cadru si propunea ca multinationalele sa raporteze public, in registrul public si pe site-ul lor, profiturile in fiecare dintre tarile in care sunt prezente, veniturile si angajatii din fiecare tara. Noua varianta a fost insa blocata, in lipsa unui acord politic. Impedimentul a fost depasit in vara, cand Portugalia a reusit sa obtina acordul Sloveniei si al Austriei, care se impotrivisera pana atunci, si sa mute temeiul juridic din legislatia de armonizare a normelor referitoare la impozitul direct, in legislatia specifica dreptului societatilor comerciale, contabilitatii si raportarilor financiare, schimbare care atrage competenta Parlamentului European si a Consiliului, Parlamentul devenind for decizional.

Textul de compromis, care a fost insusit de altfel si de Parlament, mentioneaza ca informatiile ar trebui sa fie dezvaluite dezagregat pentru fiecare tara in parte si, astfel, sa fie raportare pentru fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE si pentru toate jurisdictiile necooperante. Data de incepere a raportarii a fost stabilita pana cel tarziu la primul exercitiu financiar care incepe la sau dupa doi ani si sase luni de la data intrarii in vigoare a directivei. Aceasta modificare ar putea presupune ca momentele diferite de transpunere a directivei de catre statele membre individuale nu ar mai afecta data de incepere a normelor, deoarece acum punctul de declansare este intrarea in vigoare a directivei si nu termenul limita de transpunere. Cu toate acestea, utilizarea termenului „cel mai tarziu” si in textul actualizat poate insemna ca statele membre ar avea in continuare posibilitatea de a aplica normele mai devreme daca aleg in mod constient sa faca acest lucru.

Important de retinut. Directiva de raportare publica va avea un impact semnificativ asupra multinationalelor, care ar trebui sa se astepte la o crestere a transparentei, pentru ca investitorii si publicul solicita tot mai multe informatii referitoare la impozitele pe care le platesc, ceea ce le va afecta direct pozitiile fiscale.

Companiile ar trebui, de asemenea, sa monitorizeze indeaproape progresul transpunerii directivei de catre statele membre individuale si sa evalueze impactul directivei asupra activitatii lor, stabilindu-si strategiile si asigurandu-se ca sunt pregatite sa colecteze datele necesare pentru a asigura calitatea si consecventa raportarii.