Cu ocazia Forumului Anului European al Patrimoniului Cultural - Romania, Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR) are placerea sa lanseze Declaratia de la Leeuwarden - Reutilizarea adaptiva a patrimoniului construit: conservarea si consolidarea valorilor de patrimoniu construit pentru generatiile viitoare, adoptata la Leeuwarden (Olanda)l la data de 23 noiembrie 2018, informeaza un comunicat al OAR.

Declaratia este rezultatul conferintei „Reutilizarea adaptiva si tranzitia patrimoniului construit”, organizata de Consiliul Arhitectilor din Europa (ACE) cu ocazia Anului European al Patrimoniului, si promoveaza necesitatea reutilizarii adaptive a patrimoniului construit ca instrument de valorificare si crestere a valorii sale sociale, culturale, ambientale si economice.

„Organizatia noastra sustine promovarea reutilizarii adaptive (adaptive re-use) si rolul acesteia in cresterea culturii urbane, esenta de la care a pornit aceasta declaratie. Sunt mult prea rare discutiile care vizeaza pilonul al patrulea al sustenabilitatii – cultura – adeseori fiind invocati ceilalti trei: socialul, mediul si economicul. Acest demers este legat direct de Declaratia de la Davos (din ianuarie 2018), care defineste instrumentele de crestere a calitatii culturii mediului construit sau Baukultur, recunoscand cultura si patrimoniul cultural ca fiind esentiale. Davos este contextul in care, pentru prima data, ministrii Culturii din Europa recunosc viziunea integratoare a conceptului de Baukultur, nu doar din punct de vedere tehnic si profesionist, ci si in privinta implicarii societatii, promovand astfel cultura in sensul sau larg. Prin conferinta ACE, organizatia care reuneste organizatiile profesionale nationale ale arhitectilor din Europa, s-au prezentat exemple de buna practica de reutilizare adaptiva, care ilustreaza modul in care cultura este un suport al dezvoltarii. Exemplele arata modul in care patrimoniul cultural activeaza zone urbane, se auto-sustine si genereaza plusvaloare, nu doar la nivel social, ci si la nivel economic. Ce poate fi mai sustenabil decat sa reutilizezi resursele existente, in loc sa demolezi si sa reconstruiesti de la zero?” a declarat Alexandru Gavozdea, presedintele OAR.

Declaratia de la Leeuwarden este extrem de necesara in contextul romanesc, in care initiativele de regenerare urbana si reutilizare a fondului construit existent sunt inca rare, iar cadrul normativ si standardele sunt destul de rigide, se mai arata in comunicatul OAR. Investitiile urbane recente s-au concentrat preponderent pe demolarea infrastructurilor existente pentru a face loc constructiilor noi, desi multe dintre acestea erau inca functionale.

OAR reia in cele ce urmeaza comunicatul ACE cu privire la fundamentarea declaratiei, invitand la constientizarea necesitatii reutilizarii adaptive a fondului construit ca instrument pentru cresterea calitatii vietii si mentinerea identitatilor urbane.

Vineri, 23 noiembrie 2018, Consiliul Arhitectilor din Europa (ACE) a organizat la Leeuwarden, Capitala Europeana a Culturii 2018, o conferinta pe tema „Reutilizarea adaptiva si Tranzitia Patrimoniului Construit”. Evenimentul a avut loc in cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural (EYCH) si s-a referit indeosebi la initiativa privind patrimoniul in tranzitie: reconfigurarea spatiilor industriale, religioase si militare pentru regenerarea zonelor urbane si rurale. Conferinta si-a propus sa reuneasca arhitectii si celelalte parti implicate in domeniul patrimoniului pentru a discuta despre beneficiile reutilizarii adaptive a patrimoniului nostru construit, bune practici in domeniu, provocari, riscuri si obstacole inerente proiectelor de reutilizare adaptiva. Cu aceasta ocazie, a fost supusa spre aprobare o declaratie, sprijinita de Federatia Europeana a Siturilor Fortificate (EFFORTS), Europa Nostra – Vocea Mostenirii Culturale Europene si Viitorul pentru Patrimoniul Religios (FRH). Declaratia reaminteste ca reutilizarea adaptiva a patrimoniului nostru construit aduce multiple beneficii indivizilor si societatii, pentru generatiile prezente si viitoare. Printr-o restaurare si o transformare inteligenta, valoarea sociala, ecologica si economica a siturilor de patrimoniu poate creste, iar importanta lor culturala sporeste. Astfel de proiecte contribuie, de asemenea, la regenerarea tesutului urban si la atractivitatea zonelor. Proiectele de reutilizare adaptiva determina multe provocari. Declaratia subliniaza ca procesele care favorizeaza si asigura flexibilitate in privinta cadrului de reglementare si a standardelor, participarea cetatenilor, achizitiile bazate pe calitate, echipele multidisciplinare care actioneaza in colaborare, viabilitatea financiara si buna povestire pot contribui la proiecte de succes pe termen lung. Asa cum se evoca in Declaratia de la Davos, „patrimoniul cultural este o componenta fundamentala a culturii construirii (Baukultur) de inalta calitate. Adaptarea patrimoniului nostru construit la nevoile contemporane prin intermediul interventiilor arhitecturale inovatoare si de buna calitate poate contribui la indeplinirea dezideratelor exprimate in Declaratia de la Davos si la realizarea unei culturi a construirii (Baukultur) de inalta calitate in Europa. Ceea ce creeaza generatia noastra astazi va fi patrimoniul de maine”

Declaratia de la Leeuwarden - Reutilizarea adaptiva a patrimoniului construit: conservarea si consolidarea valorilor patrimoniului construit pentru generatiile viitoare, a fost adoptata la Leeuwarden, pe 23 noiembrie 2018, cuprinzand urmatoarele:

„Europa are un mediu construit bogat si divers, cu valori spirituale, culturale, sociale si economice incontestabile. Din cauza evolutiei economice si a societatii, multe situri de patrimoniu, clasate sau nu, sunt in prezent nefolosite sau si-au pierdut functiile pentru care au fost initial construite – mai ales siturile industriale, religioase si militare, dar si multe cladiri contemporane din a doua jumatate a secolului al XX-lea. Cu toate acestea, cladirile de patrimoniu care si-au pierdut functia initiala reprezinta inca valori culturale, istorice, urbanistice si economice. Reutilizarea adaptiva este o strategie care-si propune sa conserve elementele valoroase si, in acelasi timp, sa adapteze situl pentru noi intrebuintari. Se realizeaza astfel o imbinare a noilor functiuni cu valorile de patrimoniu, intr-un dialog activ si plin de semnificatii. In decursul Anului European al Patrimoniului Cultural, in cadrul initiativei intitulate Patrimoniul in tranzitie: reconfigurarea spatiilor industriale, religioase si militare pentru regenerarea zonelor urbane si rurale, au fost intens discutate beneficiile strategiilor de reutilizare adaptiva, precum si bunele practici, provocarile si obstacolele privind implementarea acestora. Scopul prezentei declaratii este astfel sa evalueze concluziile desprinse in urma Anului European si sa reflecteze asupra bunelor practici care sustin interventiile de calitate”.

Beneficiile multiple ale reutilizarii patrimoniului construit sunt remarcabile pentru ca, printr-o restaurare si transformare inteligenta, siturile de patrimoniu pot dobandi intrebuintari noi, mixte sau extinse. In consecinta, valoarea lor sociala, ecologica si economica sporeste, iar importanta lor culturala sau istorica este amplificata.

Ca aspecte culturale, siturile de patrimoniu sunt adeseori repere spatiale si sociale care definesc peisajul si-i confera mediului o identitate puternica. Ele creeaza un sens al locului si sunt trasaturi determinante majore ale identitatii locale si regionale. In cadrul procesului de conservare a patrimoniului nostru, reutilizarea adaptiva poate contribui la pastrarea si consolidarea perceptiilor oamenilor privind propria istorie si propriile traditii si poate oferi perspective pentru viitor, raspunzand, totodata, nevoilor societatilor multietnice si multiculturale.

Ca aspecte sociale, prin redeschiderea pentru public a spatiilor inchise sau nefolosite, reutilizarea adaptiva a patrimoniului nostru construit poate imprima noi dinamici sociale zonelor inconjuratoare si, astfel, poate contribui la regenerarea urbana. Aceste proiecte ofera posibilitatea de implicare a cetatenilor in configurarea mediului lor de viata, avand ca rezultat un sentiment mai puternic al locului si al democratiei. In plus, patrimoniul reutilizat poate constitui baza unor programe scolare si educationale. Reutilizarea adaptiva este, prin urmare, o parghie esentiala pentru teritorii mai coerente, in zonele urbane si in cele rurale.

Ca aspecte ecologice, reutilizarea patrimoniului nostru reduce consumul materialelor de constructie, economiseste energia incorporata si limiteaza extinderea urbana. Ea ofera adesea ocazia realizarii unei eficientizari energetice profunde, conducand la cladiri mai performante, nedaunatoare climei si mai sanatoase. Mai mult, proiectele de calitate, prin natura lor, garanteaza o folosire pe termen lung, o flexibilitate si adaptabilitate la necesitati viitoare. Reutilizarea adaptiva contribuie, asadar, la construirea unor orase mai reziliente si mai sustenabile, precum si la aplicarea principiilor economiei circulare in mediul construit.

Ca aspecte economice, reutilizarea patrimoniului nostru construit poate contribui la cresterea atractivitatii zonelor. Pe de o parte, arhitectura de calitate este un factor major de marcare a locurilor, generand locuri de munca si dezvoltare, indeosebi in sectorul turistic. Pe de alta parte, functiile noi creeaza utilizatori noi si plaseaza teritoriile in retele economice noi. Siturile de patrimoniu reutilizat inceteaza sa mai fie locuri izolate si pot avea rolul de catalizatori intr-un context mai larg.

Concepute in favoarea proceselor inteligente si bazate pe calitate, proiectele de reutilizare adaptiva determina provocari specifice de-a lungul ciclului lor de viata. Procesele care faciliteaza si asigura flexibilitatea, abordarile participative, inovatia, achizitiile calitative, echipele multidisciplinare, viabilitatea financiara si un bun story-telling pot contribui la procese de succes pe termen lung.

Ca flexibilitate in privinta cadrului si a standardelor de reglementare, modernizarea patrimoniului nostru construit la standardele actuale in privinta accesibilitatii, sigurantei si eficientei energetice creeaza numeroase provocari. Daca se aplica foarte strict, reglementarile de urbanism si construire pot impiedica aparitia solutiilor creative si pot afecta calitatea proiectelor. Flexibilitatea trebuie sa fie inerenta organismelor administrative de sistematizare si locale.

Ca participare a cetatenilor, trebuie discutat in mod democratic si participativ care situri de patrimoniu trebuie conservate, demolate sau reutilizate. Consultarea cetatenilor este o buna modalitate de obtinere a sprijinului pentru investitii financiare si de asigurare ca un proiect satisface nevoile localnicilor. Astfel de dezbateri impulsioneaza interactiunea sociala si responsabilitatea societatii pentru patrimoniul cultural local.

Utilizarea temporara a spatiilor neocupate poate fi o modalitate excelenta de testare a posibilelor intrebuintari viitoare, care-i implica pe cetateni si sporeste constientizarea valorii cladirilor. In plus, utilizarea temporara poate contribui la mentinerea cladirii in buna stare. Interventiile de reutilizare adaptiva, mai ales cele temporare, trebuie sa fie reversibile in masura posibilului, pentru a face posibile reutilizari viitoare sau o revenire la starea originala a cladirii.

Responsabilitatea activa a autoritatilor publice competente nu este de neglijat; astfel, procesul de analiza, selectie si protectie legala continua a cladirilor clasate necesita o atentie activa din partea autoritatilor publice competente, in asa fel incat proiectele ambitioase de reutilizare adaptiva sa poata fi testate in privinta cerintelor care deriva din statutul patrimoniului protejat prin lege si integrate in mod responsabil.

Achizitiile bazate pe calitate sunt fundamentale, pentru ca procedurile de selectie a proiectelor trebuie sa fie clar axate pe calitate, cu folosirea celor mai economic avantajoase licitatii pentru atribuirea contractelor. Concursurile de solutii de arhitectura sunt cea mai buna modalitate de autorizare a serviciilor de arhitectura.

Echipele multidisciplinare si abordarile cooperative sunt, de asemenea, importante, deoarece responsabilitatea pentru reconfigurarea patrimoniului nostru construit revine mai multor parti implicate. Sunt necesare echipe multidisciplinare si activitati in colaborare chiar de la inceputul proiectului, pentru a se discuta posibilitatile tehnice, economice si legale si pentru a rezolva eventualele interese contradictorii.

Ca viabilitate financiara, pentru a permite o reutilizare pe termen lung, este esential sa se garanteze ca prezervarea valorilor patrimoniului este compatibila cu cerintele economice ale proiectului (restaurarea, exploatarea si mentenanta cladirii).

Story-telling optim (arta povestirii), folosind toate oportunitatile oferite de tehnologiile digitale, reprezinta o activitate fundamentala pentru transmiterea istoriei locului si consolidarea valorii sale de patrimoniu.

Un alt pilon al declaratiei este dialogul intre patrimoniu si arhitectura contemporana. Dialogul intre trecut, prezent si viitor este o trasatura caracteristica evidenta a proiectelor de reutilizare. Proiectul arhitectural face lucrurile tangibile si concrete si constituie momentul potrivit pentru dezbaterea diferitelor posibilitati.

Un dialog reflexiv intre trecut, prezent si viitor trebuie sa faciliteze medierea si stabilirea unui echilibru intre elementele de patrimoniu si noile interventii care stabilesc inteligent relatia cu utilizarile viitoare, printr-o cumpanire sensibila si semnificativa a intereselor.

Ca abordare multidimensionala si teritoriala, siturile de patrimoniu trebuie percepute in contextul lor inconjurator mai larg (cartier sau oras) pentru a lua pe deplin in considerare integrarea lor in mediul urban si in peisajul natural, raspunzand, in acelasi timp, provocarilor de acces si mobilitate. Prin deschiderea catre contextul inconjurator, siturile de patrimoniu pot crea dinamici noi si, astfel, pot contribui la regenerarea tesutului urban.

Ca abordare individuala si bazata pe cunoastere, diferitele parti implicate imprima probleme si posibilitati multiple fiecarui proiect, astfel incat abordarile standardizate si solutiile unice sunt imposibile. Dimpotriva, proiectele de reutilizare necesita solutii arhitecturale adaptate, bazate pe o evaluare atenta a naturii specifice a cladirii existente, folosind metodologii adecvate, bazate pe o perspectiva holistica si integrata a patrimoniului cultural. O intelegere profunda si minutioasa a cladirii si a ”locului” sau istoric este o premisa obligatorie de examinare a posibilelor modificari intr-o anumita cladire si de elaborare a propunerilor de forme noi asociate cu aceasta.

Reutilizarea adaptiva a patrimoniului nostru construit aduce multiple beneficii indivizilor si societatii, pentru generatiile prezente si viitoare. Cu toate acestea, ea poate inca sa fie considerata o optiune neviabila, iar reglementarile de urbanism si construire pot impiedica dezvoltarea proiectelor de reutilizare. Este important sa fie sensibilizate toate partile implicate – autoritati publice locale si regionale, sectorul financiar, proprietarii si profesionistii din domeniul patrimoniului – in privinta beneficiilor si provocarilor inerente acestui tip de proiecte, si sa se stimuleze invatarea in echipa in toata Europa, deoarece multe bune practici si solutii deja exista. Reutilizarea adaptiva necesita adoptarea unei atitudini „vii” fata de mediul nostru construit; o atitudine care sa conceapa patrimoniul nostru construit ca un peisaj creat de om, care poate fi reconstruit si reconfigurat cand este necesar, pornind de la nevoile sociale, culturale, ecologice si economice ale timpului nostru. Procedand astfel, mediul nostru construit poate fi integrat in mod semnificativ si creativ in societatea contemporana si, astfel, poate fi sustenabil conservat pentru generatiile viitoare.

Asa cum se evoca in Declaratia de la Davos, „patrimoniul cultural este o componenta fundamentala a culturii construirii (Baukultur) de inalta calitate”. Reutilizarea adaptiva a patrimoniului nostru construit reprezinta o strategie necesara pentru a face fata provocarilor exprimate in Declaratia de la Davos si pentru a realiza o cultura a construirii (Baukultur) de inalta calitate in Europa, conceputa ca „o noua abordare adaptiva pentru configurarea mediului nostru construit, (…) care este adanc inradacinata in cultura, creeaza coeziune sociala, asigura sustenabilitate ecologica si contribuie la sanatatea si bunastarea tuturor”.