Agenda Constructiilor
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - Zona Lacului Morii va cunoaste o ampla dezvoltare in perioada urmatoare
Zona Lacului Morii va cunoaste o ampla dezvoltare in perioada urmatoare
Arhitectura & Proiectare 07 Aug 2009 17:07

Marcel Florentin Bera (43 de ani)
Functia/firma: Arhitect sef al sectorului 6;
Studii: Institutul de Arhitectura "Ion Mincu" din Bucuresti, Facultatea de Arhitectura si Sistematizare (1985-1991);
Experienta: 18 ani in domeniul arhitecturii si 400 de proiecte de cladiri noi realizate;
Hobby-uri: calatoriile, snooker-ul si fotografia.

Sectorul 6, cu o suprafata de 39 kilometri patrati, este al doilea sector ca marime din cadrul municipiului Bucuresti. Principalele cartiere ale sectorului sunt: Drumul Taberei, Militari, Giulesti si Crangasi. Autoritatile locale au in vedere modernizarea urbanistica a zonei, prin modificarea / actualizarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbana a sectorului. Se are in vedere schimbarea anumitor reglementari, intrarea in amanunt in ceea ce priveste stadiul actual al tramei stradale, inclusiv cu actualizarea zonificarii functionale si a tuturor prevederilor cuprinse in Planul Urbanistic General al Capitalei. Pana in 2015 edilii locali preconizeaza ca vor realiza schimbari importante in sector, prin reabilitarea / modernizarea strazilor si a retelei de alimentare cu apa si canalizare, reabilitarea blocurilor, realizarea de parcari etc.

-
Cum apreciati ca se va dezvolta sectorul 6?
- In prezent lucram la modificarea / actualizarea proiectului “PUZ Coordonator al sectorului” (varianta initiala fiind aprobata in anul 2005). Prin acest plan se are in vedere reabilitarea sistemului rutier si pietonal pe cel putin 100 de strazi si executia de lucrari de reparatii pe inca minimum 150 de artere. Totodata, in perioada 2009-2015, sunt propuse a se executa lucrari de extindere a retelei de canalizare pe strazile Manastirea Govora, Manastirea Varatec; Manastirea Sihastria, Canal Arges, Fagadau, Moise Constantin, pe Aleea Moinesti si pe intrarile Acvariului si Catlabuga. De asemenea, avem in vedere reabilitarea sistemului rutier pietonal si carosabil pe cel putin 15 artere si constructia ansamblului de locuinte Cetatea de Balta. In ceea ce priveste realizarea de parcari in sector, intentionam ca pana in 2015 sa se finalizeze inca 3.000 de locuri de parcare (atat rezidentiale, cat si de resedinta), prin abordarea unor solutii tehnice deosebite si anume: 50 de sisteme de parcare automate a cate 12 locuri de parcare fiecare, construirea de parcari pe structura metalica modulara (P+1E) si o parcare «combilift» de 58 de locuri in Drumul Taberei. In acelasi timp dorim ca pana la sfarsitul lui 2015 sa extindem reteaua publica de alimentare cu apa si canalizare pe drumul de legatura intre Calea Crangasi si Soseaua de Centura si sa modernizam sistemul rutier pe aceasta artera construind astfel o noua „poarta de acces” in sector.

- Mentionati zona cu cel mai mare potential de dezvoltare.
- Lacul Morii, ce are o suprafata de 246 de hectare, permite realizarea unei zone de agrement in cartierul Crangasi. In jurul acestui lac de acumulare, executat in principal pentru protectia municipiului Bucuresti impotriva inundatiilor, exista terenuri pentru constructia de spatii de birouri si de locuit. Exista numerose intentii pentru realizarea de astfel de investitii in zonele limitrofe lacului, insa cei care vor sa inceapa realizarea unor astfel de obiective in acest perimetru trebuie sa astepte reglementarile din Planul Urbanistic la care lucram. In prezent, spre marginea sectorului, in zonele limitrofe, inca mai sunt disponibile terenuri pentru realizarea de noi constructii. De asemenea, in zonele fostelor intreprinderi (cum ar fi Semanatoarea), pe strada Brasov, Prelungirea Ghencea si Valea Cascadelor se construieste si inca mai sunt solicitari pentru deschidere de noi santiere in aceste zone.

- Care sunt proiectele in care este implicata primaria?
- Cel mai important este cartierul Giulesti – Sarbi unde se realizeaza o statie de pompare cu extinderea conductelor de apa si canal, inclusiv reabilitarile de sistem rutier. Acest obiectiv este prevazut a se finaliza in anul 2011. In ceea ce priveste reabilitarea termica a blocurilor din sector, a fost aprobat programul multianual de investitii ce vizeaza reabilitarea a 300 de imobile, in intervalul 2009 – 2012. Valoarea totala a acestui obiectiv de investitii a fost estimata la 267 milioane de lei, din care 80 milioane de lei reprezinta cota de 30% care este asigurata de la bugetul local. Astfel, in fiecare an, pentru reabilitarea termica a blocurilor din sector vor fi alocate 20 milioane de lei, pentru reabilitarea a cate 75 de imobile pe an. In prezent, se afla in curs de realizare proiectele tehnice pentru reabilitarea termica a 32 de blocuri. Lucrarile vor fi executate de asociatia de firme Tehnologica Radion si Erbasu Constructii SA. Durata estimativa a lucrarilor este in functie de tipul constructiv al blocului si este cuprinsa intre 60 si 90 de zile. De asemenea, Administratia Domeniului Public si Dezvoltare Urbana Sector 6 are in derulare urmatoarele lucrari: extinderea retelei de canalizare in Cartierul Brancusi (zona B) si sistematizarea pe verticala a acestuia (zonele B si C); reabilitarea sistemului rutier pe strada Leaota si intrarea Paulis. Totodata, primaria intentioneaza sa imprumute maximum 126 milioane de lei pentru constructia a trei corpuri de cladire pentru gradinite si mansardarea altor noua unitati de invatamant prescolar, pentru modernizarea sistemului rutier in perimetrele cuprinse intre Soseaua Virtutii, B-dul Iuliu Maniu, strada Liniei si cel dintre B-dul Vasile Milea, Drumul Taberei, strada Brasov si Bulevardul Timisoara, precum si pentru reabilitarea termica a cladirilor.

- Precizati care sunt investitiile private in derulare.
- In prezent, se resimte o diminuare a cererii de investitii in sector. Dintre cele mai importante proiecte private trebuie amintit mall-ul Cotroceni Park. De asemenea, s-au emis autorizatii de constructie pentru un centru Selgross, un magazin Dedeman, un Auchan in Militari si pentru mai multe imobile de birouri pe Splaiul Independentei (o cladire 3S+14E+15E-tehnic, realizata de Europolis Orhideea; un imobil 2S+P+9E+Etaj tehnic – dezvoltat de firma Alisa Impex etc.). In sector sunt deschise cel putin cinci santiere mari care au fost autorizate la sfarsitul lui 2008 sau la inceputul acestui an.

- Care sunt problemele pe care le intampinati in derularea activitatii?
- Unele dintre acestea sunt legate de modificarea legislatiei in domeniu si necorelarea deciziilor urbanistice intre Primaria Municipiului Bucuresti si Primaria Sectorului 6. De asemenea, ne confruntam si cu reticenta unor institutii ale statului sau particulare (foste de stat) in furnizarea de date si informatii necesare.
 
hiltiRAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ness project
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
theda mar
Acvatot 2019
ERBASU CONSTRUCT
MAKITA
leviatan
Ubitech
strabag nivel 1
viarom
noark
concelex
FRONTALE
CDS
rigips

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
AICPS_30
ROGBC 2016
top 500
econet
top 500
ef-de-n

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander