Agenda Constructiilor
Miercuri, 30 Septembrie 2020
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - MAZARS: Nou context cu provocari de conectivitate, educatie digitala si viitor in 5G
MAZARS: Nou context cu provocari de conectivitate, educatie digitala si viitor in 5G
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Stelian DINCA 06 Aug 2020 16:00
La inceputul anului, vorbeam despre modul in care cresterea companiilor de telecomunicatii din intreaga lume va fi afectata de capacitatea lor de a crea experiente fara probleme pentru clienti. Nu aveam idee ca doua luni mai tarziu, aceste companii vor reprezenta cel mai mare avantaj pe care il vom avea de partea noastra in lupta impotriva COVID-19.
Intrucat peste 20% din populatia mondiala se afla in izolare la inceputul pandemiei si de vreme ce ne asteptam ca un al doilea val de infectii sa loveasca, companiile de telecomunicatii sunt cele care sunt responsabile pentru prezenta noastra online si sunt esentiale pentru dezvoltarea economiei digitale.
Depasirea provocarilor de conectivitate in contextul COVID-19
Cererea sau urgenta pentru capacitate sau volum se mareste la nivel global, in special datorita dezvoltarii exponentiale a aplicatiei folosind date. Acest lucru pune presiune asupra companiilor de telecomunicatii pentru a oferi o conectivitate tot mai mare si produse si servicii imbunatatite.
In Romania, exista aproximativ 4,1 milioane de linii telefonice fixe si aproximativ 19 milioane de utilizatori de telefonie mobila. Tara noastra are o infrastructura de telecomunicatii puternica, care poate face fata volumelor mari de trafic.
„Companiile de telecomunicatii nu au avut atat de multe de pierdut, in comparatie cu alte industrii, datorita tehnologiei si retelei in care isi desfasoara activitatea. Mai mult, operatorii de telefonie au salvat multe alte companii, datorita facilitarii comunicarii de la distanta intre angajati si parteneri. Cresteri semnificative ale traficului de internet si telefonie au inceput sa fie anuntate de catre toti operatorii principali de comunicatii din Romania, insa acestia spun ca au luat masuri pentru a asigura continuitatea serviciilor pe fondul cresterii traficului de date din cauza izolarii populatiei la domiciliu. Cu toate acestea, ei le recomanda utilizatorilor sa aiba un consum rezonabil de tehnologie.”, a mentionat Ella Chilea, Partener, Audit & Assurance, Mazars Romania.
Potrivit Mazars Franta, problema referitoare la pandemie nu a fost legata de modul in care companiile ar face fata cresterii traficului, ci, mai degraba, de modul in care intreprinderile isi vor migra oamenii spre lucrul de la distanta. Cresterea atacurilor cibernetice - si anume a atacurilor de phishing si e-mail - vazute la inceputul perioadei de izolare au validat aceasta grija, dar companiile de telecomunicatii au facut tot posibilul pentru a ajuta organizatiile sa-si protejeze infrastructura IT.
Educatia intr-o societate digitala sustinuta de companiile de telecomunicatii
Educatia a fost unul dintre cele mai afectate sectoare de pandemia COVID-19. Aceasta perturbare este resimtita de multe familii din intreaga lume: scoala la domiciliu nu este doar un soc masiv pentru productivitatea parintilor, ci si pentru viata sociala si educatia copiilor. Nu toate familiile au avut resursele necesare pentru a-si sustine copiii, insa marile companii si guvernele au incercat sa compenseze acele lipsuri.
In 2016, Orange a lansat Digitaliada, un program national pentru sustinerea educatiei digitale in clasele gimnaziale. Acest program incurajeaza folosirea la clasa a metodelor de lucru interactive si a continutului digital educativ, pentru a creste performantele scolare ale elevilor. In timpul suspendarii cursurilor scolare, sectiunea de Invatare si Testare Online a platformei Digitaliada s-a dovedit a fi foarte utila pentru continuitatea procesului educational, pentru orice profesor si student din Romania. Traficul din platforma Digitaliada a crescut cu peste 250% fata de semestrul anterior, iar in luna martie, luna in care s-a suspendat scoala, s-au inregistrat peste 400.000 de vizitatori unici. In ceea ce priveste sectiunea de Invatare si Testare Online din platforma, in aceasta perioada s-au inscris si sunt activi peste 30.000 de utilizatori.
„Fundatia Orange este liderul educatiei digitale in Romania si unul dintre cei mai avansati in utilizarea metodelor digitale in procesul de predare-invatare din Europa. In fiecare an adaugam mii de materiale digitale educationale validate stiintific in platforma Digitaliada. Organizam sute de evenimente in scoli pentru a promova educatia cu ajutorul metodelor digitale in randul profesorilor din Romania. In timpul starii de urgenta, am adaugat un modul de video-conferinta si am organizat 28 de webminarii pentru peste 600 de profesori interesati sa utilizeze platforma de Testare si Invatare Online. Ne bucuram ca acest instrument s-a dovedit util si pentru desfasurarea lectiilor online. Pionieratul si experienta noastra au facut ca tranzitia fortata la invatamantul la distanta sa fie unul mai putin stresant pentru profesorii Digitaliada care erau familiarizati cu platforma si cu utilizarea metodelor digitale.”, a mentionat Amalia Fodor (foto), Director Fundatia Orange.
Ramane 2020 anul implementarii tehnologiei 5G?
Activitatea operatorilor de telefonie mobila va fi reluata si optimizata, atunci cand situatia o va permite. Singura pierdere cu care s-au confruntat companiile de telecomunicatii in aceasta perioada a fost intarzierea implementarii sistemelor 5G, care se vor relua odata cu sfarsitul restrictiilor in tarile europene. Companiile vor reporni planurile 5G, inclusiv instalarea fizica a noilor infrastructuri. Acest lucru necesita un nivel ridicat de investitii, astfel incat companiile sa poata reporni lansarea, dar sa se asigure ca au capacitatea financiara si operationala in acest sens.
„Conform Observatorului 5G al Comisiei, atunci cand vine vorba de teste 5G, Europa exceleaza cu numarul 191 din martie 2020, impreuna cu 138 de orase viitoare cu 5G. In data de 24 iulie, statele membre ale UE au publicat un raport privind progresele inregistrate in implementarea setului de instrumente comun al UE, cuprinzand masuri de atenuare, care va aborda riscurile in materie de securitate legate de introducerea tehnologiei 5G. Ca infrastructura critica centrala pentru viitoarele tehnologii, este foarte important ca aceasta generatie de retele mobile sa fie implementata rapid si in siguranta peste tot.”, a mentionat Ella Chilea, Partener, Audit & Assurance Services, Mazars Romania.
Lucrul de acasa s-a dovedit a fi adesea mai eficient si mai convenabil, reamintindu-le multor persoane despre necesitatea unui echilibru intre munca si viata. Starea de urgenta a reprezentat si o dependenta masiva de serviciile de telecom: video-conferinte, mesaje instant sau distribuirea si stocarea fisierelor confidentiale. In afara acestui mediu, oamenii s-au bazat pe site-urile de comert electronic si pe asistenta medicala prin intermediul aplicatiilor de mobil. Nu stim ce ne rezerva viitorul, dar clar tehnologia va face parte si mai mult din viata noastra, ceea ce inseamna mai multa cerere pentru conectivitate sigura. Companiile de telecomunicatii s-au bucurat de o reputatie buna in aceasta perioada, deoarece COVID-19 a schimbat pozitiv gandirea oamenilor despre rolul si rezistenta lor.
 
AUTODESKVideoConfAC-iulALLBIMCOVID-19Elmas 375
ROCKWOOL 196
A aparut editia
SEPTEMBRIE 2020!

Autentificare

 
COVID-19
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
rigips
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
CELCO 2020
hilti
Acvatot 2019
ssab ag antrepriza generala

Parteneri

HABITAT
C4E FORUM
FPSC_2019
econet
ROGBC 2016
AHK 2018
ef-de-n
AICPS_30
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere