Dragos Paslaru: Lista proiectelor care raman in PNRR va fi disponibila in 15 zile |
Info-Santiere Publicat de AG&F 20 Aug 2025 11:39 |
![]() "Ordonanta de urgenta spune: «Acolo unde nu ai contractat pana acum, nu are sens sa mai contractezi». (...) Acolo unde ai contractat, dar nu ai facut nimic pe contract, acolo unde nu ai avut niciun fel de procedura de atribuire de contracte de achizitii, acestea ar trebui denuntate unilateral si inchise. Acolo unde am facut niste studii, dar nu au inceput lucrarile, ar trebui sa ne oprim si sa nu cheltuim bani pe proiecte care nu se pot termina pana pe 31 august 2026. Daca lucrarile sunt sub 30% progres fizic al obiectului de investitii, exista un risc fundamental sa nu poti sa termini - suspendam acel proiect", a precizat Dragos Pislaru.
Ministrul a subliniat ca in cazul proiectelor cu grad de realizare mai mic de 30% contractul de finantare va fi suspendat, nu reziliat.
"Prin aceasta ordonanta nu intrerupem contracte de lucrari. Santierele nu se inchid ca urmare a acestui OUG. Noi ne uitam la sursa de finantare si stabilim ca, daca avem o suma de bani, pe suma respectiva de bani trebuie sa ne concentram ca sa putem sa o folosim", a adaugat ministrul.
Pentru proiectele care nu vor mai fi finantate prin PNRR, Guvernul va identifica surse alternative de finantare. In plus, in luna septembrie va fi disponibil un "tablou de bord" cu proiectele aprobate pentru finantare prin PNRR, iar Ministerul Investitiilor va elabora un memorandum care va clarifica modalitatea de monitorizare. "Lucrurile acestea se fac transparent, pentru toata populatia, ca sa putem urmari cum intr-un an de zile proiecte de 21,5 miliarde de euro, cat are PNRR negociat acum, se implementeaza. Va fi un exercitiu de mobilizare nationala, iar aceasta ordonanta de urgenta este un pas inainte pentru transparentizare, pentru buna gestionare si gospodarire a banului public", a mai declarat Dragos Pislaru.
Ministrul a reamintit ca, la momentul preluarii mandatului, in urma cu doua luni, PNRR se afla intr-o faza incerta, in plina renegociere, cu o supracontractare de 47,4 miliarde de euro si fara o delimitare clara intre proiectele finantate din granturi si cele din imprumuturi.
"In acest context, in care Romania are o situatie fiscal-bugetara dificila, ideea ca sa nu existe o claritate cu privire la ce proiecte urmeaza sa finantam, la mai putin de un an de zile pana la expirarea termenului pe care il avem pentru depunerea cererilor de decontare pe PNRR, este intr-adevar o situatie extrem de dificila pe care am gasit-o", a precizat oficialul MIPE.
In ceea ce priveste programele nationale de investitii - PNDL 1 si 2, "Anghel Saligny", dar si alte programe gestionate de Compania Nationala de Investitii, actul normativ aprobat introduce "reguli speciale pentru anul 2025 privind asumarea de noi angajamente si atribuirea de noi contracte". Asadar, se instituie o limitare stricta a sumelor exprimate in euro pentru toate programele nationale de investitii in anul viitor, in conformitate cu prevederile art. 15 din OUG nr. 133/2021.
|