MS a avizat extinderea a doua spitale din Botosani, investitii de 150 milioane euro |
Info-Santiere Publicat de AG&F 17 Oct 2024 12:43 |
![]() "De la inceputul mandatului meu, am facut o prioritate din modernizarea infrastructurii sanitare si din atragerea fondurilor europene si guvernamentale pentru dotarea cu echipamente medicale ultraperformante.
![]() Echipa pe care o conduc lasa viitorului presedinte un alt proiect la cheie, cel al construirii a doua spitale noi. Am realizat studiul de fezabilitate pentru construirea noului Spital de Pediatrie si a celui de la Saveni, am obtinut avizul de oportunitate de la Ministerul Sanatatii pentru aceste investitii, care au fost incluse in Programul National de Investitii in Infrastructura Unitatilor Spitalicesti. Partea cea mai dificila a fost realizata. Imi exprim speranta ca viitorul presedinte al Consiliului Judetean va continua aceste proiecte vitale pentru sanatatea botosanenilor si ca va sti sa atraga fondurile necesare imediat ce liniile de finantare ale Programului national de investitii in infrastructura unitatilor spitalicesti vor fi deschise”, a declarat Doina Federovici, presedintele Consiliului Judetean Botosani.
![]() Spitalul Judetean de Urgenta "Mavromati" Botosani
Noul Spital de Pediatrie din Botosani, cu o valoare estimata in studiul de fezabilitate la 120 de milioane de euro, va fi ridicat pe amplasamentul actual al Sectiei de Pediatrie de pe Bulevardul „Mihai Eminescu”. Acesta va include 212 paturi pentru spitalizare continua, 32 de paturi pentru spitalizare de zi, 10 paturi ATI si 4 sali de operatie. Spitalul va avea in structura sa toate departamentele esentiale: unitate de primiri urgente, sectii de pediatrie, chirurgie, compartiment ATI, laboratoare de analize si imagistica, farmacie, sectie de recuperare, psihiatrie pediatrica si altele. Spitalul din Saveni, estimat in studiul de fezabilitate la 30 de milioane de euro, va avea 55 de paturi pentru spitalizare continua (15 pentru pediatrie si 40 pentru medicina interna), 12 paturi pentru spitalizare de zi si va fi echipat cu servicii esentiale, inclusiv camera de garda, ambulatoriu integrat, laboratoare, farmacie, bloc alimentar si statie de oxigen.
|