Precedentul ciclu cu preturi alergand in galop, ce ingrijorase populatia si operatorii economici, si-a avut debutul in vara lui 2010. Socul inflationist din 2010 insa, provocat de cele cinci puncte procentuale in plus - de la 19 la 24 la suta - agatate de coada TVA, incepuse sa piarda din putere dupa numai un an. Treptat, din 2011 pana in 2015, dezinflatia a luat locul inflatiei. Preturile au continuat sa creasca, dar din ce in ce mai incet, ajungand sa se miste in jurul valorii de 2 la suta, nivel al inflatiei considerat optim in intreaga lume.

In vara lui 2015, cand a intervenit un nou soc, de aceasta data provocat de scaderea brusca a TVA la alimente cu 15 puncte procentuale, de la 24 la numai 9 la suta, urmat de reasezarea TVA la marfuri nealimentare si la servicii in vechile tipare de dinainte de vara lui 2010, am avut o premiera in Romania: inflatie negativa. Cum adica „inflatie negativa“, s-au intrebat multi, ca doar cartile n-o mentioneaza? A fost numita asa, neconventional, pentru ca in esenta nu era deflatie.

Dar ce diferenta exista intre deflatie si inflatie negativa? Una fundamentala. Deflatia inseamna preturi in scadere. O catastrofa economica. „Inflatia negativa“, in schimb, nu are nicio legatura cu preturile.

Timp de un an si jumatate, din vara lui 2015 si pana in decembrie 2016 inclusiv, populatia si operatorii din economie, chiar si unii exponenti ai autoritatilor ori formatori de opinie, au avut iluzia ca miscarea preturilor a intrat intr-un proces accentuat de scadere, situandu-se sub nivelul zero. In realitate, nu preturile scadeau, ci sumele de pe etichetele din magazine, din pietele agroalimentare sau de pe tarabele stradale. Preturile chiar au crescut un pic, cu procentele adaugate discret de numerosi comercianti ce au profitat de confuziile produse de rescrierea etichetelor, in imprejurarea in care din platile facute de consumatori dispareau sumele pierdute de bugetul tarii prin reducerile masive de TVA. Aceasta „sarbatoare“, de care am avut parte in conditii inedite, a durat pana in ianuarie 2017, cand efectul statistic al reducerilor de TVA a incetat.

Au urmat trei trimestre, din ianuarie si pana in septembrie 2017 inclusiv, cand preturile de consum s-au miscat in conditii de relativa normalitate. Banca centrala a Romaniei reusise, in septembrie 2017, sa aduca inflatia pe 12 luni la 1,77 la suta, foarte aproape deci de nivelul optim de 2 la suta, ceea ce Banca Centrala Europeana se straduie sa faca de mai multi ani fara sa reuseasca. Peste numai o luna insa, in octombrie 2017, inflatia galopanta a revenit brusc. Mai intai, o acciza eliminata in ianuarie a fost reintrodusa in doua etape, in septembrie si in octombrie. Apoi, autoritatile de reglementare au scumpit in valuri succesive energia electrica, gazele naturale si caldura. Aceste decizii, adunate intr-un pachet exploziv si inca intr-un moment nepotrivit, cand inflatia abia se insanatosea, au avut si au inca efecte perverse asupra intregului tablou al preturilor.

Potrivit legii, i-a revenit Bancii Nationale, in principal, obligatia sa actioneze. Si s-o faca rapid, eficient si neintrerupt. Alegand, dintre alternativele posibile, pe aceea care avea sa-i dea cele mai mari dureri de cap si sa impuna cel mai mare numar de probleme de rezolvat...

Avea insa Banca Nationala si o alternativa ceva mai simpla, care sa nu-i provoace mari complicatii? Da: sa fi facut ce scriu cartile si sa impuna, prin decizii ale Consiliului de Administratie al BNR, o dobanda de politica monetara real-pozitiva! Dar asta ar fi insemnat ca, in mai 2018, cand rata anuala a inflatiei a urcat pana la 5,41 la suta, CA al BNR sa fi raspuns cu o dobanda de politica monetara peste acest nivel, bunaoara in jur de 5,50 - 5,60 la suta. Ce efecte ar fi obtinut? Desigur, in planul inflatiei, efectele ar fi fost cu mult sub asteptari. Dobanda de politica monetara real-pozitiva, peste rata inflatiei deci, poate fi benefica numai in cazurile in care cresterea preturilor este un fenomen monetar. Or, a trecut deja multa vreme de cand lumea financiara s-a convins ca, in timpurile noastre, inflatia este un fenomen monetar „in aceeasi masura in care... o crima comisa cu o arma de foc este un fenomen balistic“.

Care ar fi fost insa la nivelul tarii pretul solutiei comode? S-ar fi ajuns inevitabil la inhibarea cresterii economice si la dublarea ratelor dobanzilor la creditele pentru companiile economice si pentru populatie. In plus, ne-am fi singularizat in regiune prin dobanzi-cheie cu mult peste nivelul celor ale bancilor centrale din Cehia, Polonia si Ungaria. Alegand insa varianta dobanzii real-negative, in speta combaterea unei inflatii intre 4 si 5 la suta cu o dobanda de numai 2,5 la suta, pretul il plateste in exclusivitate Banca Nationala. Pentru ca BNR si-a asumat astfel obligatia sa mobilizeze impotriva inflatiei nu doar dobanda de politica monetara, ci toate armele si munitiile din arsenalul politicii sale monetare. Daca n-ar fi facut-o, inflatia ar fi urcat si mai mult.