Agenda Constructiilor
Joi, 09 Aprilie 2020
GRUNDFOS
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - CE protejeaza interesele comerciale in conditiile blocarii litigiilor la OMC
CE protejeaza interesele comerciale in conditiile blocarii litigiilor la OMC
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 16 Dec 2019 17:03
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „O Europa mai puternica pe scena lumii implica o manifestare eficienta a pozitiei de lider a UE in cadrul comertului mondial si puteri adecvate pentru a asigura faptul ca normele comertului international sunt respectate. Din acest motiv, imi incep mandatul prin luarea de masuri rapide vizand consolidarea setului nostru de instrumente comerciale. Propunerile de astazi ne vor permite sa ne aparam interesele in aceste momente deosebit de nefavorabile comertului international. Intrucat multe locuri de munca din Europa sunt periclitate, UE trebuie sa fie dotata corespunzator pentru a asigura faptul ca partenerii nostri isi respecta angajamentele si tocmai acest aspect este vizat de propunerea actuala.”
Comisarul pentru comert, Phil Hogan, a declarat: „Ne aflam intr-un moment critic pentru multilateralism si pentru sistemul comercial mondial. In conditiile in care Organul de apel este eliminat din ecuatie, am pierdut un sistem aplicabil de solutionare a litigiilor, care a fost un garant independent al faptului ca normele OMC sunt aplicate in mod impartial. In timp ce incercam sa reformam OMC si sa restabilim un sistem al OMC care functiona bine, nu ne putem permite sa fim lipsiti de aparare daca nu exista nicio posibilitate de a obtine o solutie satisfacatoare in cadrul OMC. Modificarile pe care le propunem ne vor permite sa ne aparam intreprinderile, lucratorii si consumatorii, ori de cate ori partenerii nostri nu respecta normele.”
Propunerea de astazi, de modificare a regulamentului existent de asigurare a respectarii normelor, vine ca reactie directa la blocarea de ieri a activitatii Organului de apel al OMC. Actualul regulament – un temei juridic al UE pentru adoptarea contramasurilor comerciale – impune ca un litigiu sa parcurga in intregime procedurile OMC, inclusiv in faza de apel, inainte ca Uniunea sa poata reactiona. Lipsa unui organ de apel al OMC functional permite membrilor OMC sa se sustraga de la obligatiile care le revin si sa scape de aplicarea unei hotarari cu efect juridic printr-un simplu apel fata de un raport al unui grup special.
Propunerea Comisiei va permite UE sa reactioneze chiar daca OMC nu emite o decizie finala la nivel organ de apel deoarece celalalt membru al OMC blocheaza procedura de solutionare a litigiilor prin realizarea unui apel „in vid”.
Acest nou mecanism se va aplica si dispozitiilor privind solutionarea litigiilor incluse in acordurile comerciale regionale sau bilaterale la care UE este parte. UE trebuie sa fie in masura sa raspunda cu fermitate in cazul in care parteneri comerciali impiedica solutionarea eficienta a litigiilor, de exemplu prin blocarea componentei grupurilor speciale.
In acord cu orientarile de politica ale presedintei von der Leyen, Comisia consolideaza si mai mult instrumentele Uniunii pentru a se concentra pe conformare si pe asigurarea respectarii acordurilor comerciale ale UE si a creat postul de Responsabil cu aplicarea dispozitiilor in materie comerciala, care va fi ocupat la inceputul anului 2020.
Asigurarea respectarii angajamentelor convenite cu alti parteneri comerciali este o prioritate majora a Comisiei von der Leyen. Prin urmare, UE se concentreaza din ce in ce mai mult pe asigurarea respectarii angajamentelor luate de partenerii ei in cadrul acordurilor comerciale multilaterale, regionale si bilaterale. In acest sens, Uniunea se va baza pe o serie de instrumente. Propunerea prezentata astazi va face de acum obiectul unei validari de catre Parlamentul European si de catre statele membre ale UE in cadrul Consiliului, in cadrul unui proces legislativ uzual.
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
COVID-19TeraSteelALLBIMACAD
A aparut editia
MARTIE-APRILIE!

Autentificare

 
ROCKWOOL 196
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
Carpatcement 196


SONDAJ de OPINIE - Agenda Constructiilor & Fereastra
Impactul pandemiei Covid-19 pentru industria de constructii si domeniile conexe

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere