Agenda Constructiilor
Vineri, 26 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - E-Distributie Muntenia deruleaza investitii de 66 milioane lei in retele electrice
E-Distributie Muntenia deruleaza investitii de 66 milioane lei in retele electrice
Oportunitati & Comunicate Publicat de AG&F 15 Nov 2019 06:20
E-Distributie Muntenia investeste pana la finalul anului peste 66 milioane lei in retelele de inalta tensiune, dupa cum se arata intr-un comunicat al companiei.
E-Distributie Muntenia desfasoara pana la finalul anului proiecte de investitii in valoare de 66 milioane de lei in retelele de inalta tensiune din Bucuresti, Ilfov si Giurgiu, pentru a imbunatati calitatea serviciului de distributie de electricitate si siguranta in alimentare pentru peste 405.000 de clienti.
Astfel, peste 29 milioane de lei sunt prevazute pentru proiecte de modernizare a liniilor electrice de 110 kV. Cele mai importante proiecte, in valoare totala de peste 15 milioane de lei, sunt inlocuirea liniilor electrice subterane de 110 kV Nord-Grozavesti si Nord-Centru din Bucuresti, crescand siguranta in alimentare pentru aproximativ 98.400 de clienti. Alte proiecte, in valoare de circa 14 milioane de lei, se refera la modernizarea de linii electrice aeriene de inalta tensiune, cele mai importante lucrari fiind pe liniile Domnesti-Jilava, Glina-Popesti, Glina-Dudesti, CET Sud- Dudesti, CET Brazi – Fundeni, Caciulati – Afumati, Caciulati - Tancabesti si CET Brazi - Tancabesti.
Proiectele de modernizare a statiilor de transformare vizeaza cresterea calitatii serviciilor pentru circa 237.000 de clienti, in urma unor investitii cu o valoare totala de 37 de milioane de lei. Spre exemplu, statia de transformare Pajura a fost modernizata si introdusa in sistemul Telecontrol, prin care specialistii E-Distributie o pot gestiona de la distanta, dupa investitii de circa 21 milioane de lei. Anul acesta, prin investitii de 5 milioane de lei, capacitatea statiei va fi amplificata, urmand sa fie instalate doua transformatoare suplimentare de cate 25 MVA (Mega Volt Amper), pe langa cele doua existente, cu capacitatea de 40 MVA fiecare. De asemenea, va fi introdusa tensiunea de 20 KV, ceea ce va permite cresterea in conditii de siguranta a consumului clientilor deserviti precum si racordarea de noi consumatori in zona.
Recent, a fost pusa in functiune noua statie de transformare Transilvania, in judetul Ilfov, in apropierea soselei de Centura, in urma unor investitii de 8 milioane de lei. Statia, cu o capacitate de 2x25 MVA, deserveste zona din Nordul Bucurestiului si va asigura atat o mai buna calitate a serviciilor pentru clientii existenti din zona adiacenta cat si posibilitatea conectarii in bune conditii tehnice si de siguranta a noilor clienti.
Alte proiecte importante aflate in derulare vizeaza modernizarea statiilor Nord, Dudesti, Obor, Filaret, Masini Grele, cu termen de finalizare in perioada 2020-2022. Aceste statii deservesc peste 215.000 de clienti.
Proiectele fac parte dintr-un plan amplu de investitii derulat de companiile E-Distributie in Romania pentru imbunatatirea calitatii serviciilor oferite clientilor, prin modernizarea si retehnologizarea statiilor electrice, a retelei electrice de distributie si implementarea standardelor de mediu ale grupului Enel.
Ca urmare a investitiilor realizate in modernizarea retelelor, cele trei companii E-Distributie din zonele Muntenia Sud, Banat si Dobrogea raman lideri in topul operatorilor de distributie de electricitate din Romania. Conform celor mai recente rapoarte oficiale ale ANRE, pentru anul 2018, indicele SAIDI al intreruperilor neplanificate (System Average Interruption Duration Index – durata medie a intreruperilor pe client) pentru E-Distributie Muntenia a fost de 138 de minute, cel mai performant din tara, in scadere de la 145 de minute in anul 2017. Pe urmatoarele locuri in clasament s-au situat E-Distributie Dobrogea, cu 188,8 minute, si E-Distributie Banat, cu 214,7 minute, ambele cu performante mai bune decat media nationala, care s-a situat la 224,1 minute.
***
Enel este o companie energetica multinationala, unul dintre liderii integrati pe pietele globale de electricitate, gaze naturale si energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilitati din Europa dupa capitalizarea de piata si una dintre primele companii de electricitate de pe continent in ceea ce priveste capacitatea instalata si EBITDA raportat. Grupul Enel activeaza in peste 30 de tari din lume, avand o capacitate instalata neta de productie de energie de circa 89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o retea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienti casnici si companii in toata lumea, care reprezinta cea mai mare baza de clienti comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power opereaza unitati de productie cu o capacitate instalata de 43 GW din surse eoliene, solare, geo-termale si hidro in Europa, cele doua Americi, Africa, Asia si Australia.
Enel Romania este unul dintre cei mai mari investitori privati in domeniul energetic, cu operatiuni in sectorul distributiei si furnizarii de electricitate, dar si al productiei de energie electrica din surse regenerabile, prezent pe piata din Romania din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajati in Romania si ofera servicii unui numar de 3 milioane de clienti. Companiile E-Distributie opereaza retele cu o lungime totala de aproximativ 128.000 de kilometri in trei zone importante ale tarii: Muntenia Sud (inclusiv Bucuresti), Banat si Dobrogea, acoperind o treime din piata locala de distributie, si dezvolta un program de investitii pentru imbunatatirea calitatii serviciilor, a sigurantei si performantei retelelor si implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTESISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
ness project
quadratum
Acvatot 2019
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
rigips
concelex
noark
siniat
strabag nivel 1
theda mar
leviatan
CONCEPT STRUCTURE
viarom
CDS
MAKITA

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
AICPS_30
top 500
top 500
econet
ef-de-n
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander