Agenda Constructiilor
Luni, 19 Aprilie 2021
 
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - EY: Firmele se asteapta la simplificarea inspectiilor fiscale dupa digitalizarea ANAF
EY: Firmele se asteapta la simplificarea inspectiilor fiscale dupa digitalizarea ANAF
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 24 Mar 2021 12:12
Majoritatea respondentilor (84%) unui sondaj recent realizat de EY Romania in cadrul unui seminar online pe tema inspectiilor fiscale au declarat ca sunt la curent cu strategia de digitalizare a ANAF si cu initiativele privind introducerea fisierului standard de audit sau e-factura (SAF-T). Totodata, 90% dintre respondenti considera ca initiativa privind digitalizarea ANAF va avea o influenta pozitiva asupra inspectiilor fiscale ce vor fi derulate pe viitor.
”Salutam digitalizarea fiscului, o masura pentru care am pledat de mult timp, si, mai cu seama, salutam aplicarea Fisierului Standard pentru Audit Fiscal (SAF-T) care, odata implementat, ar putea usura colectarea veniturilor la buget si ar simplifica inspectiile fiscale. Companiile trebuie sa fie pregatite totusi pentru ca, desi pe termen lung vor exista beneficii certe, pe termen scurt s-ar putea confrunta cu cresteri de costuri sau reorganizari ale sistemelor interne, pentru a evita transmiterea unor rapoarte eronate”, a declarat Mihaela Mitroi, Partener, Asistenta Fiscala si Juridica, EY Romania, lider al activitatii de consultanta fiscala si juridica in clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrala si de Sud-Est si Asia Centrala (CESA).
 
Inspectii fiscale. Companiile spun ca au resimtit schimbari in bine si in privinta felului in care s-au derulat inspectiile fiscale. Astfel, 87% dintre companii declara ca inspectorii fiscali au respectat prevederile Codului de procedura fiscala, cu rezerva legata insa de solicitarile foarte multe si dese privind suspendarea activitatii de inspectie fiscala. Chiar daca 87% dintre contribuabilii participanti la sondaj nu invoca incalcari ale regulilor de procedura, raman totusi nemultumiri fata de modul in care inspectorii fiscali interpreteaza prevederile de drept material prevazute de Codul fiscal. Astfel,13% dintre respondenti considera ca termenele acordate de inspectori pentru prezentarea de documente justificative sunt foarte stranse si, ca atare, nerezonabile.
”Una dintre modificarile de substanta aduse Codului de procedura fiscala la sfarsitul anului 2020 vizeaza institutia reexaminarii recursului administrativ. Sunt vizate inclusiv inspectiile fiscale finalizate anterior acestei modificari cu respectarea termenului de un an in situatia in care contribuabilul nu a urmat procedura judiciara de atac. Admisibilitatea reexaminarii administrative este conditionata de incadrarea intr-una dintre cele patru ipoteze specifice prevazute de lege. Ma astept la un numar foarte mare de reeexaminari administrative in acest an”, a mentionat Emanuel Bancila, Partener, Liderul practicii de litigii si controverse fiscale, Radu si Asociatii SPRL.
 
Riscuri fiscale. In ceea ce priveste riscurile cu care companiile anticipeaza ca se vor confrunta in cadrul inspectiilor fiscale din acest an, primele trei cele mai importante vin din zona preturilor de transfer (pentru 58% dintre respondenti), a Directivei privind declararea tranzactiilor transfrontaliere DAC6 (pentru 43%) sau vor fi generate de aplicarea facilitatilor acordate de stat in contextul crizei economice si sanitare din 2020 (pentru 17%). Alte probleme pe care le anticipeaza companiile ar putea veni si din zona relatiilor cu angajatii terti sau cu ajustarile pe piata muncii, din implementarea aplicarii Fisierului Standard de Audit (SAF-T), a remediilor rapide sau a tichetelor cadou. De asemenea, majoritatea respondentilor cred ca se va intari rolul pe care il detin angajatii cu responsabilitati in zona fiscala.
”Noile obligatii de raportare – Directiva privind raportarea tranzactiilor realizate cu implicarea mai multor jurisdictii, asa-numita DAC 6, careia i se vor adauga cel putin inca doua directive de raportare a tranzactiilor realizate pe platforme digitale sau prin cripto-monede, DAC 7 si Dac 8, sunt doar cateva dintre noile riscuri fiscale cu care se vor confrunta companiile. Pentru ca orice noua raportare inseamna extinderea surselor de informare pentru autoritatile fiscale. Iar la acest moment, pietele lumii experimenteaza obligatii de raportare sau de transparenta fara precedent. In acelasi timp, si guvernele sunt supuse unei presiuni, de asemenea, fara precedent pentru reducerea deficitelor bugetare rezultate din reactia de raspuns la pandemia COVID-19. Aceasta ar putea justifica nevoia de crestere a numarului de inspectii fiscale”, spune Mihaela Mitroi.
De altfel, conform participantilor la sondaj, preturile de transfer deja le-au pus probleme in cadrul inspectiilor fiscale, pentru ca 62% dintre respondentii care au trecut printr-o inspectie fiscala declara ca s-au confruntat cu recalculari ale profitului, ceea ce a determinat si ajustarea impozitelor pe care le au de platit.
”In ultimul an, practica ne-a demonstrat ca aproape fiecare inspectie fiscala ce are ca obiect impozitul pe profit se finalizeaza cu sume suplimentare si, implicit, cu o disputa fiscala, care, de cele mai multe ori, se duce in instanta si nu se finalizeaza pana la obtinerea unei hotarari judecatoresti. Cu alte cuvinte, raspunsurile reprezentantilor companiilor vin sa confirme tendintele pe care le tot semnalam”, declara Emanuel Bancila. Ultimul raport de activitate al ANAF, realizat pe primele sase luni ale lui 2020, vorbeste despre obligatii fiscale suplimentare stabilite, impozite pe profit si accesorii in valoare de peste 8 milioane de euro, si de o pierdere fiscala diminuata in valoare totala de aproximativ 140 de milioane de euro.
 
Indicatori de risc. In contextul in care ANAF a infiintat o Directie de analiza de risc si a declarat ca a angajat in principal statisticieni pentru a analiza comportamentele fiscale ale contribuabililor ce ridica suspiciuni, EY a sondat cat de constiente sunt companiile de indicatorii de risc avuti in vedere de Fisc. Conform raspunsurilor participantilor, doar 36,4% dintre companii au afirmat ca au informatii despre acesti indicatori.
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
gamma_2021AUTODESKVideoConfAC-iulALLBIMTERAPLAST
ROCKWOOL 196
A aparut editia
MARTIE/APRILIE 2021!
 
 

Autentificare

 
COVID-19
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
strabag nivel 1
hidroplasto
hilti
CELCO 2020
ssab ag antrepriza generala
cv water 2021
rigips
Acvatot 2019
ERBASU CONSTRUCT

Parteneri

HABITAT
C4E FORUM
FPSC_2019
AICPS_30
AHK 2018
ef-de-n
econet
ROGBC 2016
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere