Agenda Constructiilor
Joi, 30 Octombrie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Hale & Structuri metalice - ANALIZA: Piata industrial-logistica, intre oportunitati majore si provocari fiscale
ANALIZA: Piata industrial-logistica, intre oportunitati majore si provocari fiscale
Hale & Structuri metalice Publicat de Elena Icleanu 30 Oct 2025 06:20
Piata spatiilor industriale si logistice din Romania traverseaza o perioada de crestere semnificativa, consolidandu-si pozitia in Europa Centrala si de Est (ECE). Cu peste 370.000 mp in constructie, un stoc total ce a depasit 8 milioane mp si un nivel al cererii aflat pe o traiectorie ascendenta, Romania atrage atentia investitorilor printr-un mix de avantaje strategice: costuri competitive, proximitate fata de Vestul Europei, forta de munca accesibila si disponibilitate de terenuri pentru dezvoltari. Cererea pentru spatii logistice si industriale moderne se dovedeste a fi la cote record. Romania se afla, astfel, intr-un moment de inflexiune. Daca va reusi sa adauge anual circa un milion de metri patrati de spatii moderne, asa cum anticipeaza Colliers, piata va putea reduce decalajul fata de liderii regionali si isi va consolida statutul de hub logistic si industrial strategic in Europa Centrala si de Est. Perspectivele pentru 2025 si anii urmatori sunt optimiste: o piata mai matura, mai diversificata si mai sustenabila, capabila sa raspunda atat nevoilor companiilor locale, cat si interesului in crestere al investitorilor internationali.
 
Daca in 2024 volumul tranzactiilor a depasit 600.000 mp, primele sase luni din 2025 au adus un plus de peste 500.000 mp, cu 25% mai mult decat anul precedent, potrivit datelor companiei de consultanta Cushman & Wakefield Echinox. Cele mai active segmente sunt logistica si distributia, cu o pondere de peste 30% din total, retailul si e-commerce-ul, sustinute de ritmul alert al comertului online, dar si productia, care a generat aproape jumatate din cererea noua din 2024, semn al reconfigurarii lanturilor globale prin procese de nearshoring si reshoring.
Distributia geografica confirma Capitala ca principala piata industrial-logistica, Bucurestiul concentrand intre jumatate si doua treimi din cerere. Totusi, orase precum Timisoara, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiesti sau Oradea incep sa castige teren, atragand investitii importante in facilitati build-to-suit. Extinderea retelei de autostrazi - de la A0 la proiectele ce leaga Constanta de Craiova - creeaza premisele unei redistribuiri mai echilibrate a cererii, in contextul celor aproximativ 1.300 km de drumuri rapide deja operationale.
 
 
Pe partea de oferta, stocul modern a atins intre 7,75 si 8 milioane de metri patrati in vara lui 2025, iar in lucru se afla noi hale cu o suprafata cumulata de circa 370.000 mp, conform estimarilor convergente ale marilor agentii de consultanta (Cusham & Wakefield Echinox, Colliers). Rata de neocupare, situata intre 5% si 5,8%, reflecta un echilibru relativ intre cerere si oferta, dar si presiunea constanta pentru noi dezvoltari. Nivelul chiriilor se mentine competitiv, intre 4,3 si 5 euro/mp/luna, iar randamentele investitionale, in jur de 7,75%, raman peste media regionala, ceea ce face piata locala atractiva pentru investitori. Tot mai multe proiecte obtin certificari de sustenabilitate BREEAM sau LEED, Romania aliniindu-se astfel la standardele europene si repozitionandu-se ca un actor important pe segmentul cladirilor verzi.
Cu toate acestea, provocarile nu lipsesc. Raportat la populatie, stocul de spatii industriale ramane modest - doar 0,4 mp/locuitor, mult sub nivelul Poloniei sau Cehiei. Dependenta de Bucuresti continua sa fie o vulnerabilitate, in timp ce costurile tot mai mari de constructie si achizitie a terenurilor pot pune presiune pe chirii. Pe de alta parte, oportunitatile sunt evidente: relocarea productiei din Asia, extinderea oraselor regionale si dezvoltarea accelerata a e-commerce-ului deschid noi perspective.
Totusi, proiectantii si constructorii de hale resimt, in aceasta perioada, o scadere a cererii, pe fondul inaspririi fiscalitatii, al cresterii taxelor si al estimarilor de scadere a puterii de cumparare a populatiei, pe fondul unei politici orientate catre austeritate si reforme a actualului Guvern.
 
 
Noile hale: sustenabile, eficiente energetic si automatizate
Sustenabilitatea, eficienta energetica si automatizarea nu mai sunt tendinte, ci standarde asumate in proiectarea si constructia noilor hale industriale si logistice. Totusi, mediul economic instabil si incertitudinile geopolitice franeaza ritmul dezvoltarilor, cel putin pe termen scurt. "Noile dezvoltari pun accent pe eficienta energetica, sustenabilitate si automatizare, elemente care au devenit standard, mai degraba decat tendinta. Cladirile sunt proiectate cu certificari verzi, solutii de eficienta in consum, pregatite pentru instalarea de panouri fotovoltaice si cu infrastructura adaptata echipamentelor de automatizare si robotizare. In esenta, discutam despre un «new normal» al pietei", a declarat Cosmin Dinu, Head of Industrial Department la Activ Property, companie de consultanta imobiliara.
Pe langa standardele de sustenabilitate, arhitectii si proiectantii remarca o maturizare a pietei in privinta solutiilor digitale si a flexibilitatii constructive. "Accentul se pune pe experienta tehnica, digitala si legislativa a proiectantilor, pentru a obtine solutii care minimizeaza investitiile si maximizeaza eficienta spatiilor.
 
 
Observam proiecte de relocare a liniilor de productie, depozite high-bay si high-bay frigorific, unitati de productie si stocare baterii, dar si constructii modulare inovatoare", afirma arh. Roxana Lyons, Country Lead Design Romania la compania de proiectare Blue Projects. Ea subliniaza ca arhitectura industriala, prin natura sa rationala, se afla "in afara modelor", insa adopta cu agilitate inovatii legate de recuperarea energiei, reutilizarea apelor uzate sau robotizarea fluxurilor logistice.
Desi tendintele tehnologice sunt clare, contextul pietei franeaza entuziasmul dezvoltarilor. "In anul 2025, piata halelor metalice si a panourilor termoizolante traverseaza o perioada de stagnare, in principal pe fondul incertitudinilor economice si geopolitice. Totusi, perspectiva pentru intervalul 2026-2030 este una pozitiva", estimeaza Liviu Maftei, directorul de vanzari al diviziei industriale Lindab Romania. El puncteaza ca revenirea la o cota redusa de TVA pentru constructii si stabilizarea contextului regional ar putea relansa investitiile, generand o cerere sporita pentru solutii eficiente de anvelopare si structuri metalice moderne.
 
 
Extinderi si reconfigurari, in loc de proiecte greenfield
In zona de proiectare, anul 2025 marcheaza o schimbare de directie: companiile prefera sa optimizeze si sa extinda spatiile existente, in loc sa porneasca noi constructii de la zero. "Observam, atat pe piata locala, cat si pe cea internationala, o pondere mai redusa pentru proiectele greenfield si o orientare mai mare catre extinderi, reabilitari, refunctionalizari si reautorizari ale cladirilor existente. Aceste proiecte prezinta provocari semnificative la nivel de relevare si redare precisa a situatiei existente, realizabile doar printr-un proces clar definit de Scan to BIM, dar si la nivel de adaptare la noile norme, in special cele de securitate la incendiu, inca la inceput de aplicare", spune arh. Roxana Lyons. Ea considera ca aceasta strategie, chiar daca este influentata de costuri si incertitudini economice, are un impact pozitiv, pentru ca "se aliniaza tendintelor globale catre organizatii green, digitalizare si valori ESG, aducand un plus de calitate mediului de afaceri".
 
 
Provocarile momentului: fiscalitate si predictibilitate redusa
Dr. arh. Serban Tiganas, presedintele biroului Dico & Tiganas, atrage atentia ca Romania risca o stagnare prelungita daca nu isi rezolva problemele de rating si de disponibilitate a fortei de munca. "Am intalnit firme romanesti care activeaza in domeniul productiei si dezvolta constructii pentru activitatile lor, dar in general puterea de investitie am gasit-o la grupurile internationale care dezvolta piete noi. Despre acestea, cred cu regret ca risca sa intre in stare de latenta daca Romania nu reuseste sa scape de pericolul descalificarii prin rating si mai ales al pierderii fortei de munca, in absenta careia anumiti angajatori nu pot dezvolta. De asemenea, este limpede ca pierdem serios la puterea de cumparare, sper ca doar temporar, si ca ne vom reveni, ceea ce insemna ca va scadea consumul, deci nu va creste interesul pentru productie si distributie de bunuri", avertizeaza arhitectul. Arh. Serban Tiganas estimeaza ca oportunitatile imediate ar putea veni din procesarea resurselor naturale si din industrii conexe, dar atrage atentia asupra pericolelor intarzierilor si lipsei de utilitati in afara parcurilor industriale reglementate.
Pentru proiectanti si constructori, obstacolele tin atat de fiscalitate, cat si de planificare si contractare. "Schimbarile fiscale si normele noi din constructii cresc costurile de investitie si incertitudinea pietei, afectand dezvoltarea imobiliara si generand perioade de speculatii. In acelasi timp, tehnologiile de nisa, sustinute de premisele dezvoltarii durabile, eficientei energetice, stocarii energiei si datelor, vor cunoaste o crestere semnificativa. Companiile solide, flexibile si sustenabile financiar vor putea depasi aceste perioade si se vor putea repozitiona strategic", a precizat arh. Roxana Lyons.
In concluzie, piata halelor industriale si logistice este in 2025 intr-un echilibru fragil: standardele de sustenabilitate si digitalizare sunt deja adoptate, dar apetitul pentru noi investitii este temperat de incertitudini. Extinderile si reconfigurarile devin solutia dominanta, in timp ce companiile se pregatesc pentru o eventuala accelerare a pietei in a doua jumatate a deceniului.
 
 
***
Analiza pietei de constructii metalice, publicata in editia Septembrie 2025 a revistei Agenda Constructiilor, include date referitoare la domeniile generatoare de cerere pentru constructiile industriale, informatii despre noile proiecte de hale, certificari si tendinte de proiectare/ design/ eficienta energetica, evolutia preturilor din domeniu, precum si despre produsele si sistemele dedicate constructiei de hale si alte structuri metalice, inclusiv panouri termoizolante si acoperisuri metalice. Datele introductive sunt completate cu opinii ale unor reprezentanti importanti ai companiilor din domeniu, precum:
• Cosmin Dinu, Head of Industrial Department, Activ Property Services;
• Ioana Lorenc, Marketing Director RAP Group;
• Dragos Tigau, Sales Manager RAP Development;
• Arh. Roxana Lyons, Country Lead Design Romania la Blue Projects;
• Dr. arh. Serban Tiganas, presedintele biroului Dico & Tiganas;
• Marian Pirvu, directorul Joris Ide Romania;
• Nicu Mocanu, Regional Manager al grupului Kingspan pentru Romania si Serbia;
• Toni Pera, directorul general al Isopan Est;
• Cristian Matasel, directorul general al METIGLA;
• Ionut Mitrofan, manager de produs in cadrul Proinvest Group;
• Cosmin Patroiu, CEO al TeraSteel;
• Liviu Maftei, directorul de vanzari al diviziei industriale din cadrul Lindab Romania;
• Octavian Fanea, CEO KADRA;
• Paul Bidian, director de vanzari al diviziei de ventilatii in cadrul Lindab Romania;
• Jaroslaw Turczynski, CEO-ul Blachotrapez Romania;
• Ciprian Marcu, CEO al companiei Caretta;
• Camelia Popescu, Marketing & Communication Manager in cadrul Lindab Romania;
• Cristian Matasel, directorul general METIGLA;
• Dan Mircescu, General Manager Novatik;
• Marian Pirvu, CEO Wetterbest.
Analiza este disponibila GRATUIT pentru abonatii revistelor Agenda Constructiilor & Fereastra. Click aici pentru abonare!
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMBIMhiltiTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
SEPTEMBRIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 193 (September 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Eco Garden Construct
strabag nivel 1
Acvatot 2019
GEWISS
EDIT-Structural
theda mar
Daikin
TECNIC
Ubitech
EURO BUILD
Arduro
MCA
quadratum
MAKITA
ELECTROGRUP
CDS
BogArt
DRS
noark
KADRA
concelex
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
AED
SIGM
Daikin
leviatan

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
ahkawards
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor