Crosspoint: Built-to-rent, pariul viitor al investitorilor pe piata rezidentiala |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de AG&F 28 Aug 2025 11:03 |
![]() "Romania se afla deocamdata spre coada clasamentului destinatiilor preferate de investitorii institutionali in segmentul rezidential, insa acest lucru ar putea sa se schimbe pe termen mediu si lung”, a declarat Oana Popescu, Partner, Head of Residential in cadrul Crosspoint Real Estate, Asociat International al Savills in Romania si companie care sarbatoreste in 2025 doua decenii de activitate pe piata imobiliara. „Lipsa unei legislatii dedicate, de natura sa stimuleze fondurile de investitii sa se indrepte spre Romania, este unul dintre motive, dar nu cel mai important. Orientarea puternica a romanilor catre a fi mai degraba proprietari decat chiriasi, inexistenta unui stoc relevant de produse specifice si fundamentele macroeconomice actuale sunt aspecte care tin inca pe loc acest segment”, a adaugat Oana Popescu.
La nivel european, oferta a devenit relativ restransa comparativ cu cererea, cu un numar in scadere cu 11% al tranzactiilor cu o valoare de peste 100 de milioane de euro. Diminuarea oportunitatilor de investitie din tari din Europa de Vest precum Germania, Marea Britanie, Franta, Danemarca si Suedia, care domina piata de profil si unde 40%-50% dintre locuitori sunt chiriasi, a condus deja la ascensiunea unor zone care au atras in ultimii ani un volum semnificativ de investitii pe acest segment, printre care Italia si Spania in sudul continentului sau Cehia in Europa Centrala si de Est,
![]() Care sunt perspectivele Romaniei?
Romania, tara europeana cu cei mai putini chiriasi, cu o rata de detinere a locuintelor de 94,3% la finele anului trecut, cu 26% mai mare decat media Uniunii Europene, nu a intrat deocamdata pe radarul marilor investitori in portofolii rezidentiale din sectorul multifamily (proiecte built-to-rent, adica locuinte colective construite special pentru inchiriere).
Pana acum, pretul relativ scazut al locuintelor comparativ cu alte piete europene si conditiile favorabile de creditare au facut ca achizitia unei locuinte sa fie mai avantajoasa decat plata unei chirii pe termen lung. In plus, raportul demografic supraunitar rural/urban a condus la un stoc rezidential format in proportie majoritara din locuinte individuale.
"Cresterea peste medie a costurilor de constructie, cu 42% in T4 2024 comparativ cu T4 2021, in contextul unei aprecieri medii cu 23% a acestui indicator la nivelul Uniunii Europene, are un impact direct asupra preturilor apartamentelor si estimam ca va stimula piata inchirierilor rezidentiale din Romania”, a explicat Oana Popescu, care observa deja semnale incurajatoare pentru acest segment, chiar daca momentan oferta de proiecte built-to-rent este inca redusa si fragmentata. „Din perspectiva noastra, acest context creeaza o oportunitate favorabila pentru marii investitori sa dezvolte segmentul built-to-rent. Cresterea costurilor de constructie si a TVA-ului la 21%, accesul mai dificil la creditare si scaderea puterii de cumparare pot conduce la o amplificare a pietei de inchirieri si la maturizarea acestei nise in Romania.”
Mentalitatea generatiilor tinere, mobilitatea profesionala si accesul tot mai dificil la credit bancar creeaza o baza solida pentru dezvoltarea pietei. Primele proiecte institutionale dedicate inchirierii, cu randamente estimate in jur de 7%, ar putea marca inceputul maturizarii pietei si atragerii fondurilor internationale.
"Asa cum cladirile de birouri au fost produsul preferat de investitori pentru obtinerea unor randamente stabile in ultimele doua decenii, credem ca urmatorul pariu castigator ar trebui sa fie pe proprietati rezidentiale built-to-rent”, a conchis Oana Popescu.
|