EUROSURVEY estimeaza o crestere de 80% in 2023, datorita proiectelor contractate |
Arhitectura & Proiectare Publicat de Elena Icleanu 23 Iun 2023 06:25 |
Segmentul de scanare laser 3D a luat amploare, cererea fiind din ce in ce mai mare pe acest tip de serviciu. De asemenea, identificam tendinte de crestere si in segmentul de fotogrametrie si cartografie, unde exista un interes al companiilor mari din domeniul exploatarii de resurse naturale, remarca Daniel Ungureanu, directorul general al Eurosurvey, companie ce ofera servicii de masuratori topografice si scanare laser 3D. ". Identificam tendinte de crestere si in segmentul de fotogrammetrie, cartografie, unde exista un interes al companiilor mari din domeniul exploatarii de resurse naturale. In concordanta cu scaderea numarului de credite imobiliare acordate, se resimte o reticenta a dezvoltatorilor de a demara proiecte noi, estimeaza reprezentantul companiei.
Fiind o companie ce are in portofoliu dezvoltatori de proiecte mari, in zone cheie ale Capitalei, Eurosurvey nu a resimtit atat de puternic diminuarea cererii in acest segment. In prezent, specialistii lucreaza la proiecte ce implica scanarea laser 3D, modelare 3D si alte livrabile cu impact/ utilitate in industria filmului. Un rol important in aceasta perioada in fluxul de lucrari al companiei il au si proiectele din segmentul energetic.
"Au explodat proiectele in care se produce energie verde, cererea de servicii topografice fiind foarte mare. Mentionam o parte din ultimele proiecte in care am fost implicati: Wednesday, Aeroportul International Bucuresti Baneasa - Aurel Vlaicu, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Maria Sklodowska Curie", ansamblurile rezidentiale Novum 56, Novum Politehnica, Novum Pacii, Cortina North, Cortina 126, Cortina Forest si locatii precum: Iasi, Maramures, Sinaia, Arad", a precizat Daniel Ungureanu.
Avand in vedere numarul mare de proiecte contractate, planurile companiei pentru 2023 prevad o crestere de 70-80% a cifrei de afaceri la nivel de grup, fata de cea inregistrata anul trecut.
"In sustinerea obiectivului financiar propus, am dublat vanzarile in primele 3 luni ale anului (raportat la aceasi perioada din 2022) si ne concentram eforturile pentru mentinerea ritmului, fara a face rabat de la calitatea livrabilelor si termenelor propuse partenerilor nostri. Suntem intr-o permanenta identificare de parteneri noi si de oportunitati de business, urmand ca pe termen mediu sa deschidem linii de business adiacente activitatii principale", a adaugat managerul Eurosurvey.
Noi investitii in digitalizarea fluxului de lucru
Eurosurvey a investit mult in ultimele 12-18 luni in zona de digitizare si digitalizare, fonduri importante fiind alocate pentru tehnologie hardware/ echipamente topografice de ultima generatie, dar si licentiere in toate segmentele de activitate. Digitalizarea ramane una dintre prioritatile companiei si in perioada urmatoare.
"Conceptele de BIM, digital twin, roboti cu inteligenta artificiala si multe altele, vor genera transformari radicale in segmentul constructiilor. Atentia noastra se concentreaza in permanenta catre integrarea acestor tehnologii si adoptarea lor acolo unde este cazul, in fluxurile de lucru, in sensul digitalizarii activitatii. Vom investi, in 2023, cel putin 100.000 de euro in digitalizarea fluxului de lucru, dar si in imbunatatirea si dezvoltarea solutiilor si securitatii IT. In fiecare an, Eurosurvey a achizitionat echipamente de ultima generatie si nici in acest an nu vom face rabat de la acest obiectiv. Totusi, in continuare, oamenii raman cea mai importanta resursa a companiei noastre", a declarat Daniel Ungureanu.
Este evidenta precautia dezvoltatorilor din segmentul rezidential. Inasprirea politicilor de creditare a condus la scumpirea creditelor si implicit la scaderea numarului de locuinte achizitionate.
"Din punctul nostru de vedere, urmeaza o perioada in care va scadea numarul de proiecte din segmentul rezidential. Pe termen mediu si lung, cel mai probabil sfarsitul razboiului din Ucraina va influenta masiv sectorul constructiilor si aici ma refer mai ales la preturile si disponibilitatea materialelor si serviciilor, cu impact direct asupra viitorilor proprietari de locuinte noi. Speram ca actuala guvernare sa anticipeze fluctuatiile macro-economice din urmatoarea perioada si sa adopte strategii de dezvoltare si politici fiscale care sa vina in sprijinul antreprenorilor romani. Un prim pas ar putea fi cresterea numarului de proiecte din sectorul public", a adaugat Daniel Ungureanu.
***
Eurosurvey are o experienta de peste 15 ani in domeniu, perioada in care a implementat peste 280 de proiecte de amploare si a realizat mai mult de 3.400 de documentatii cadastrale, a masurat 270 km de drumuri si peste 800.000 mp de cladiri, a scanat circa 700.000 mp de suprafete si a inscris peste 7.000 de apartamente in cartea funciara. Portofoliul de servicii al companiei acopera, in acest moment, toate etapele unui proiect de constructii, de la ridicari topografice, la o documentatie cadastrala completa.
|