Agenda Constructiilor
Luni, 29 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - TBL Grup are in derulare peste 400 de proiecte de cadastru sistematic si sporadic
TBL Grup are in derulare peste 400 de proiecte de cadastru sistematic si sporadic
Arhitectura & Proiectare Publicat de Elena Icleanu 29 Iun 2023 06:25
Departamentul de Dezvoltare Teritoriala, Topografie si Cadastru al companiei Total Business Land (TBL) Grup are in derulare peste 300 de proiecte de cadastru sistematic sectorial si general si mai mult de 100 de lucrari de cadastru sporadic. De asemenea, prin expertiza sa, societatea participa la realizarea unor proiecte majore de infrastructura, precum: Autostrada Brasov - Bacau (164 km), Drumul Expres Bacau - Piatra Neamt (60 km) si Autostrada Timisoara - Moravita (60 km). Fiind implicati in proiecte ce necesita colectarea si procesarea unor volume mari de date intr-un timp scurt, specialistii TBL folosesc cea mai inalta tehnologie hardware si software, drone, echipamente si aplicatii, unele dintre solutii fiind create chiar de departamentul de dezvoltare software al TBL Grup. 
"Mentinerea unor standarde ridicate de calitate si capacitatea de a inova sunt doua dintre principalele noastre deziderate, asadar orice echipament, solutie software sau tehnologie emergenta ce poate aduce plus valoare pentru clientii si proiectele noastre reprezinta un avantaj competitiv pe care cu siguranta il vom adopta", a declarat Raluca Voinea, reprezentanta TBL Grup.
Proiectele companiei acopera o larga varietate de domenii, precum urbanism, proiectarea si executia constructiilor civile si industriale, dar si a infrastructurii de transport, lucrari de retele de gaze naturale si hidro-apa-canal, logistica arheologica, energie regenerabila, IT si dezvoltare de aplicatii, resurse minerale, mediu, imbunatatiri funciare, topografie etc.
 
 
"Concret, onoram proiecte de anvergura atat din sectorul public, cat si din cel privat, activand in cele mai complexe segmente din piata prin sute de contracte incheiate si in curs de finalizare. Mentionam aici doua tipuri de tehnologii pe care le-am implementat. BIM (Building Information Modeling) reprezinta unul din elementele digitalizarii in industria constructiilor. Aceasta este macheta numerica a unei cladiri ce contine informatii despre fiecare element constructiv. Software-ul Revit il utilizam pentru proiectarea de la 0, pe baza de model 3D, pentru a prezenta cladirile inainte de constructia acestora", a precizat reprezentanta TBL Grup.
 
Afaceri de peste 50 milioane lei in primele luni din 2023
La nivel de business, TBL Grup traverseaza o perioada de crestere exponentiala. Dupa ce in 2022 si-a dublat cifra de afaceri fata de nivelul din 2021, rulajul din 2023 a depasit deja valoarea de 50 de milioane de lei.
"Suntem in plina dezvoltare. Suntem extinsi la nivel national si ne continuam expansiunea acoperind si segmente neabordate anterior. Putem discuta despre o crestere organica, dar accelerata, bazata atat pe recomandarile clientilor nostri, cat si pe continua implicare in noi domenii conexe, pe profesionalismul si valorile de care dam dovada atunci cand demaram un proiect. Investim in echipa, in expertii nostri, in noua generatie si in echipamentele pe care le folosesc oamenii din fiecare departament, deoarece doar printr-o dezvoltare organica putem sustine un flux impresionant de proiecte publice si private", a adaugat Raluca Voinea.
In contextul actual, digitalizarea si dezvoltarea tehnologiei AI sunt doua aspecte interconectate care au impact semnificativ in mai multe sectoare, inclusiv in domeniul constructiilor. In acest sens, TBL Grup incurajeaza utilizarea solutiilor AI pentru a grabi activitatile recurente si pentru a sprijini procesul de invatare a competentelor de catre echipa extinsa de juniori. Compania este deschisa catre noile tehnologii si implementeaza solutiile care aduc plus valoare pe termen mediu si lung.
 
 
Pe langa adoptarea tehnologiei AI, TBL Grup transpune PUG-ul si PUZ-ul in format digital, ceea ce aduce mai multe avantaje practice. Printre acestea se numara posibilitatea de a vizualiza imobilele si retelele din anumite zone in raport cu PUG/ PUZ, verificarea automata a respectarii coeficientilor de constructie si a autorizatiilor de construire, preluarea si completarea automata a tuturor informatiilor pentru emiterea Certificatului de urbanism si posibilitatea de a exporta rapid datele in formate universale pentru a fi utilizate de Consilii Judetene si alte institutii. In plus, prin afisarea unei harti interactive cu toate caracteristicile UAT-ului pe site-ul primariei, informatiile pot fi accesate rapid si usor de catre oricine.
"In concluzie, prin adoptarea solutiilor AI si a tehnologiei digitale in general, TBL Grup isi propune sa optimizeze procesele si sa ofere solutii inovatoare care aduc beneficii atat companiei, cat si clientilor si partenerilor sai", au precizat reprezentantii TBL Grup.
 
Extinderea serviciilor, raspunsul TBL Grup la cresterea preturilor
In domeniul constructiilor, cresterea preturilor reprezinta o realitate ce poate afecta in mod semnificativ companiile din acest sector. Pentru a contracara aceasta problema TBL Grup s-a implicat in furnizarea de servicii conexe si in dezvoltarea unor solutii integrate, de la faza de proiectare pana la cea de executie. 
Luand in considerare tendintele actuale de pe piata constructiilor, TBL Grup isi propune sa adopte o abordare proactiva si sa identifice oportunitatile de dezvoltare in aceasta perioada dificila pentru multi antreprenori. In acest sens, compania se orienteaza catre proiecte publice sau alte surse alternative de finantare, imbunatatind simultan eficienta proceselor interne si dezvoltand noi produse si servicii care sa satisfaca cerintele pietei.
 
 
Este important de mentionat ca, data fiind perspectiva de crestere continua a preturilor, orice investitie facuta in acest moment poate fi valorificata intr-un interval mai scurt de timp decat in alti ani. Prin urmare, strategiile proactive adoptate de TBL Grup pot fi cheia succesului pe termen lung intr-un sector afectat de provocari semnificative.
"Cresterea preturilor la materii prime, problema fortei de munca si alte provocari semnificative pot fi depasite prin identificarea tendintelor din sectorul constructiilor si adoptarea de masuri adecvate, precum si prin cautarea oportunitatilor de dezvoltare, pentru a face fata provocarilor si a ramane competitivi pe piata constructiilor. Indiferent de context, oportunitatile vor continua sa apara sub o forma sau alta, e necesar sa ne adaptam pentru a le putea valorifica. 
In domeniul public, pentru proiectele de infrastructura preconizam ca pot depasi pe alocuri bugetele initial stabilite, din cauza scumpirilor, formalitatile birocratice si resursele extra alocate fiind factorul cheie pentru realizarea la timp a executiilor.
In domeniul privat, proiectele ce pot intampina dificultati din aceeasi categorie ca mai sus, consideram ca se vor solutiona mai repede prin investirea altor resurse intr-un timp mai scurt pentru respectarea termenelor si finalizarea proiectelor.
In fond, cu cat un proiect este finalizat cel tarziu la termen sau chiar mai devreme, cu atat beneficiile directe si indirecte cresc pentru toti cei implicati si nu numai", au explicat specialistii TBL Grup.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTESISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
Acvatot 2019
theda mar
noark
EDIT-Structural
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
ness project
viarom
rigips
MAKITA
siniat
concelex
CDS
leviatan

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
INNOCONSTRUCT2024
FPSC_2019
top 500
AICPS_30
econet
top 500
ef-de-n
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander