ANDIS modifica favorabil conditiile la licitatia de 367 milioane euro de la SRU Iasi |
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 05 Mar 2024 17:33 |
![]() Modificarea a fost facuta in urma unei contestatii depuse de companiile de constructii Bog’Art, Constructii Erbasu SA, Concelex, Con-A Operations si Conest SA, prin care au demonstrat ca nicio companie din Romania nu poate indeplini conditiile de participare. "Analizand proiectele avand un obiect similar comparabil de aceeasi natura si complexitate finalizate in Romania in ultimii 5 ani, se observa cu usurinta faptul ca nu pot fi identificate contracte a caror valoare insumata ar conduce la atingerea pragului minim de 1,25 miliarde lei, fara TVA, luand in considerare exclusiv valoarea lucrarilor executate, iar nu si a dotarilor/ echipamentelor medicale incluse in obiectul contractului", se preciza in contestatie.
In urma contestatiei, licitatia a fost suspendata temporar, procedura fiind reluata dupa modificarea conditiilor de participare si renuntarea la contestatie a celor 4 companii.
Contractul de executie a SRU Iasi are o valoare estimata la 1,82 miliarde lei (circa 367 milioane de euro), fara TVA, si o perioada de implementare de 106 luni.
SRU Iasi va avea o suprafata construita totala de 202.689 mp, distribuita pe 9 niveluri (2S+P+5E+E6-tehnic), pe o suprafata de teren de 120.000 mp. Unitatea va avea 850 de paturi, 20 de sali de operatie si circa 3.000 de angajati, va inlocui actualul Spital Judetean de Urgente "Sf. Spiridon", vechi de 260 de ani, si va imbunatati activitatea de predare si cercetare de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa".
Termenul-limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare la licitatie s-a modificat, acesta fiind stabilit la 11 aprilie 2024, ora 15:00, conform datelor actualizate.
|