Agenda Constructiilor
Vineri, 19 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - BRASOV: 30 milioane lei pentru Incubatorul de Afaceri Sectorial in Constructii (IASC)
BRASOV: 30 milioane lei pentru Incubatorul de Afaceri Sectorial in Constructii (IASC)
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 01 Aug 2019 09:35
Primul contract din Regiunea Centru cu finantare prin Programul Operational Regional in perioada 2014-2020, ce acorda fonduri nerambursabile dezvoltarii unui incubator de afaceri, a fost semnat azi la sediul ADR Centru. Dezvoltarea unui Incubator de Afaceri Sectorial in Constructii (IASC) se va realiza cu un buget total de 29,25 milioane lei, din care 17,29 milioane lei reprezinta finantarea nerambursabila alocata prin programul Regio. Contractul care da semnal verde primirii fondurilor solicitate si inceperii lucrarilor a fost semnat de catre doamna Cristina Chiciudean, administrator al SC Paledris SRL si domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
”Un incubator de afaceri se bazeaza pe un parteneriat intre diferite tipuri de actori locali din sectorul privat si sectorul public. Aceste entitati isi reunesc eforturile pentru a oferi servicii profesionale diverse IMM-urilor, in cadrul unui teritoriu cu potential antreprenorial, cu scopul de a crea si dezvolta noi activitati independente in sectorul privat. Incubatorul de Afaceri are ca scop infiintarea unui mediu propice si durabil pentru afacerile aflate la inceput de drum si pentru cele care se ocupa cu inovarea. Ca in orice domeniu, primii ani din viata unei firme sunt cei mai importanti. Prin aceasta noua structura de afaceri pe care o sustinem, sprijinim construirea unui mediu sanatos unde incubarea afacerilor va asigura servicii si logistica pentru preventia esecului afacerilor in perioada de inceput a activitatii. Pe termen lung, aceste afaceri ce vor creste in acest incubator se pot extinde si vor oferi noi locuri de munca”, a declarat Simion Cretu Director general ADR Centru.
Din valoarea totala a proiectului de 29.258.350 lei, suma de 17.292.428 lei reprezinta finantarea nerambursabila alocata (70,81% din valoarea eligibila a proiectului), respectiv 3.723.606 Euro. Fondurile nerambursabile alocate provin din bugetul Regiunii Centru alocat prin Prioritatea de investitii 2.1B a Programului Operational Regional 2014-2020, unde este disponibil pentru accesare un buget de 77,25 milioane lei fonduri nerambursabile. Acesta este primul contract semnat la nivel regional, din cele 7 proiecte aflate in procedura de evaluare.
Prin proiect se vor construi sase hale identice ca si dimensiuni si functiuni, care sunt destinate firmelor din domeniul constructiilor, fiecare hala incuband cate 4 firme. Structura halelor a fost proiectata pe baza nevoilor identificate, avand toate dotarile necesare dezvoltarii firmelor care activeaza in constructii. Pe langa cele sase hale, se va mai construi o hala de scolarizare si depozitare echipamente, in care se vor derula o parte din serviciile suport asigurate prin incubare, respectiv programele de formare si training. Tot in aceasta hala, firmele incubate vor avea la dispozitie spatii suplimentare pentru depozitare, dar si echipamentele specifice sectorului, accesul la tehnica de lucru fiind una dintre cele mai stringente nevoi identificate in domeniu.
Cele sase hale vor avea dimensiuni si functiuni identice. Fiecare hala va avea o suprafata de 855 mp - amprenta la sol, 1110 mp - suprafata desfasurata, cu parter si etaj. Spatiul destinat birourilor va fi dotat cu mobilier si are o suprafata de 180 mp/nivel. La parter vor fi cate 2 birouri de cate 35 mp in care vor exista 2 calculatoare, precum si un spatiu comun dedicat unei sali de intalniri, oficiu, spatiu tehnic, toalete. La etaj vor fi cate 2 birouri a cate 50 mp fiecare, sala de sedinte, dusuri si vestiare cu acces comun. Fiecare firma incubata va avea acces la un spatiu de depozitare de 150 mp. Hala de scolarizare si depozitare cu echipamente va avea la parter o sectie de scolarizare practica de 180 mp, dotata cu aparate si instrumente de lucru necesare scolarizarilor practice, grup sanitar. Pentru aceasta hala sunt prevazute mai multe echipamente specifice domeniului constructiilor: un pod rulant pentru manipularea echipamentelor mari, un stivuitor cu sarcina de 3,5 tone, banc de lucru, carucior mobil cu scule, betoniera etc. Vor mai fi construite zone anexa unde va functiona un restaurant, vor fi birourile administrative si o sala conferinte, totul pe 180 mp amprenta la sol si 540 mp suprafata desfasurata, iar zona de colectare selectiva a deseurilor va avea 270 mp amprenta la sol.
In cadrul incubatorului firmele vor mai beneficia si de urmatoarele servicii, in functie de perioada de gazduire:
- pre-incubare: asistenta administrativa, secretariat, evaluare, instruire pe competente specifice, consultanta in management si gestiune financiara;
- incubare: consiliere manageriala, planificare strategica, consultanta financiara si resurse umane, asistenta juridica, servicii de promovare, consiliere financiar-contabila;
- post-incubare: consultanta in gestiunea afacerii, introducerea inovatiilor si cresterea vanzarilor.
I.A.S.C va fi administrat de GREAT PEOPLE INSIDE SRL, o firma cu o experienta in administrarea incubatoarelor, consultanta si formare. Asociatul majoritar (detinator a 55% din intregul capital al societatii) si manager al incubatorului, domnul Doru Dima, este doctor in psihologia muncii si organizationala, antreprenor si manager cu o experienta de peste 20 de ani in domeniul Resurselor Umane.
Investitia este localizata in judetul Brasov, la iesirea din Municipiul Brasov spre Feldioara, pe strada Livezii, nr. 28. Terenul in suprafata de 19.586 mp, se afla in proprietatea SC Paledris SRL. Pana in 30/06/2022, administratorul estimeaza ca va finaliza constructia intregului ansamblu de cladiri, prin care va oferi infrastructura si toate serviciile suport necesare pentru dezvoltarea ecosistemului antreprenorial sectorial din Regiunea Centru.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTESISECAMALLBIMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
leviatan
theda mar
ness project
quadratum
CDS
noark
siniat
ERBASU CONSTRUCT
concelex
MAKITA
CONCEPT STRUCTURE
strabag nivel 1
viarom
EDIT-Structural
Ubitech
rigips
Acvatot 2019

Parteneri

HABITAT
AHK 2022
top 500
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
AICPS_30
econet
ef-de-n
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander