Cand vorbim de drumuri, dupa ce ne plangem de starea sau absenta lor, incercam sa gasim vinovati, pe care ii identificam, de cele mai multe ori, in ”curtea vecina”. Prea putin vorbim insa de legislatie, despre lacunele legislative sau interpretarile acesteia, intotdeauna in dezavantajul antreprenorului. Prea putin vorbim de lipsa de predictibilitate, de incapacitatea autoritatilor de a intelege sau a rezolva problemele din piata constructiilor.

In numai 4 luni firmele, in special cele de drumuri, au trecut de la ”extaz” la agonie datorita Instructiunilor ANAP - iar cand spun agonia, din pacate, nu mai e doar o figura de stil. In decembrie, Instructiunea 2/2018 recunostea - just, de altfel - ca situatie imprevizibila cresterea exagerata a pretului de achizitie la materiale de constructii si permitea, in anumite conditii, actualizarea contractelor de executie. In aprilie, cu o simpla rasucire pe calcai, parca pentru a demonstra ca daca ceva functioneaza trebuie sa fie stricat, Instructiunea 1/2019 anuleaza aceasta posibilitate. Daca in decembrie se reusea indreptarea unei situatii abuzive si gasirea unei solutii pentru a acoperi cresterile exagerate ale pretului la materiale care depasesc cu mult orice estimare in faza de ofertare, in aprilie ANAP se razgandeste. Ce implicatii are aceasta miscare? Nu conteaza. Au fost respectate regulile de predictibilitate si transparenta decizionala? Nu, dar nici asta nu conteaza.

Cei mai afectati de aceasta situatie sunt drumarii, datorita imposibilitatii de a suporta dublarea pretului de achizitie a bitumului, si odata cu ei, bineinteles, drumurile noastre, ale tuturor, aproape toate lucrarile pe drumuri, intretineri, reparatii poduri sau segmente de autostrazi fiind blocate la acest moment.

Pretul la bitum, un produs rezidual obtinut din prelucrarea petrolului, care, in functie de tipul de lucrare poate sa detina o pondere de pana la 60% in asfalt, a ajuns sa se dubleze in numai 2 ani de zile, cu o crestere accelerata incepand din primavara lui 2018. Dependenti de surse din afara tarii si de preturile de achizitie impuse de acestia, in conditiile in care in Romania nu mai exista un producator autohton de bitum, drumarii nu mai au resurse sa acopere pierderile, dar - cel mai rau - incepand cu aprilie 2019, nici sansa de a-si acoperi, macar partial, sumele facturate pentru achizitia bitumului. Autoritatile contractante ridica din umeri si arata catre Agentia Nationala pentru Achizitii Publice, care simplifica totul la riscul constructorului: ai semnat un contract, iti asumi toate riscurile!!!

Evident ca lucrurile nu pot sa stea asa, fiindca orice risc are o limita, situatiile imprevizibile sunt recunoscute chiar de legislatia achizitiilor publice, iar echilibrul contractual ar trebui sa fie mentinut in orice conditii. Drumarii nu mai pot finaliza lucrarile la pretul din 2016, 2017, 2018 si risca nu numai sa isi piarda garantia de buna executie, dar si sa primeasca documente constatatoare negative, care nu le-ar mai permite sa participe la licitatii publice desi nu exista nicio problema cu calitatea executiei, doar cu majorarea valorii lucrarii la un nivel care nu mai poate fi acoperit de constructor.

Un lant de erori, care incepe cu contracte de lucrari la pret fix, intarzieri majore - de cele mai multe ori independente de executant - si, peste toate o Instructiune care blocheaza toate lucrarile de drumuri aflate in derulare.

Ce urmeaza? Falimentul firmelor romanesti de drumuri? Reluarea licitatiilor actualizate la noile valori de pe piata? Alti ani de asteptare pentru atribuirea contractelor? Alte amanari? Caci, nu-i asa, incepem sa ne obisnuim cu neputinta, cu monologul, cu lipsa de speranta, cu legislatia stramba. Drumurile noastre, poate, le vom intalni vreodata....