- Antrepriză construcții civile și industriale (Civil & Industrial)
- Antrepriză infrastructură de transport, critică și lucrări de artă (Transport Infrastructure)
- Antrepriză infrastructură edilitară și utilități (Utilities & Infrastructure)
- Renovări, consolidări, reabilitări și demolări (RRC & Demolition)
- Pregătirea terenului, terasamente, fundații speciale și lucrări geotehnice (Geotech)
- Instalații MEP, automatizări, iluminat tehnic și arhitectural (MEP & Lighting)
- Izolații și protecții tehnice (Waterproofing & Fireproofing)
- Amenajări interioare, peisagistice și mobilier urban (Fit-out)
GLOBAL TECHNICAL SYSTEMS
Adresa:
B-dul Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, Hermes Business Campus, Clădirea C, etaj 2 , București , Sector 2 , România
Telefon:
0372 777 333
Descriere
Soluții complete de proiectare și execuție instalații MEP, BMS și energii regenerabile.
Global Technical Systems dezvoltă proiecte energetice și își extinde serviciile EPC
Energie și Tranziție Energetică | 25 Aug 2026
Global Technical Systems își consolidează prezența în sectorul energetic prin implicarea în două proiecte fotovoltaice de anvergură, pentru care execută infrastructura electrică, instalațiile de medie și joasă tensiune, sistemele de automatizare și comunicații, soluțiile SCADA și integrarea în Sistemul Energetic Național. Compania urmărește să-și extindă capacitatea de execuție și competențele interne, precum și să dezvolte serviciile de tip EPC, astfel încât proiectarea, execuția, automatizarea și punerea în funcțiune să fie gestionate în cadrul unei structuri integrate. Portofoliul include, în paralel, lucrări complexe pentru clădiri comerciale, sectorul ospitalității, apărare și infrastructură critică, domenii în care cerințele de siguranță, calitate și performanță sunt ridicate. Răzvan Enache, CEO al Global Technical Systems, analizează oportunitățile generate de modernizarea infrastructurii energetice, rolul digitalizării și al automatizării, principalele dificultăți întâmpinate în execuție și perspectivele de creștere ale companiei, care vizează dublarea cifrei de afaceri realizate în 2025.
- Care sunt cele mai importante proiecte de investiții în domeniul energiei în care compania dumneavoastră este implicată în prezent?
- Global Technical Systems este implicată în prezent în execuția a două proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice de anvergură, proiecte care confirmă direcția strategică de dezvoltare a companiei în sectorul energetic. Lucrările includ infrastructura electrică, instalații de medie și joasă tensiune, sisteme de automatizare, comunicații, SCADA și integrarea instalațiilor în Sistemul Energetic Național. Dincolo de aceste proiecte, continuăm să livrăm lucrări complexe pentru clădiri comerciale, sectorul ospitalității, apărare și infrastructură critică, proiecte care impun cele mai ridicate standarde de calitate, siguranță și performanță, abordând fiecare proiect în calitate de integrator de soluții, nu doar de antreprenor de execuție.
- Ce obiective strategice aveți pe termen scurt și mediu în domeniul construcțiilor pentru sectorul energetic?
- Ne propunem consolidarea poziției Global Technical Systems de antreprenor general pentru proiecte complexe de instalații și infrastructură energetică. Strategia noastră pune accent pe creșterea capacității de execuție, dezvoltarea competențelor interne și extinderea serviciilor EPC. Avem convingerea că diferența este dată de capacitatea de a integra proiectarea, execuția, automatizarea și punerea în funcțiune în cadrul unei singure echipe, oferind beneficiarului un partener unic pe tot parcursul proiectului.
- Cum evaluați dinamica actuală a pieței construcțiilor pentru proiecte energetice din România și ce segmente prezintă cele mai mari oportunități?
- Piața se află într-un proces accelerat de transformare, determinat de investițiile în energie regenerabilă și de modernizarea infrastructurii energetice. Din perspectiva noastră, oportunitățile nu se limitează la construcția parcurilor fotovoltaice, ci se regăsesc și în infrastructura conexă: stații electrice, sisteme de automatizare, digitalizare, stocarea energiei și creșterea eficienței energetice a instalațiilor existente.

- Care sunt principalele provocări întâmpinate în derularea proiectelor de construcții din sectorul energetic la care lucrați?
- Provocările nu țin doar de autorizare sau aprovizionare, ci mai ales de coordonarea tuturor disciplinelor implicate într-un proiect complex. Succesul unui proiect depinde de capacitatea echipei de a anticipa riscurile, de a lua decizii rapide și de a menține un dialog permanent cu beneficiarul, proiectanții și furnizorii. Noi investim constant în echipe și în procese pentru a răspunde acestor cerințe.
- Ce tendințe remarcați în ceea ce privește tehnologiile și soluțiile constructive utilizate în proiectele energetice?
- Observăm o orientare clară către digitalizare, automatizare și integrarea sistemelor inteligente de monitorizare și control. Tot mai multe proiecte solicită soluții complete, în care instalațiile electrice, automatizarea, BMS, SCADA și managementul energetic funcționează integrat. Considerăm că aceasta este direcția firească a pieței, iar experiența noastră în proiecte multidisciplinare reprezintă un avantaj competitiv.
- Cum anticipați evoluția pieței construcțiilor pentru proiecte energetice în următorii doi-trei ani, atât din perspectiva cererii, cât și a capacității sectorului de a răspunde acesteia?
- Ne așteptăm ca următorii ani să aducă o creștere susținută a investițiilor în infrastructura energetică. Pe măsură ce proiectele devin mai complexe, criteriul de selecție nu va mai fi doar prețul, ci și capacitatea antreprenorului de a livra proiecte complete, cu echipe proprii, expertiză tehnică și un management performant al execuției. Acesta este modelul pe care Global Technical Systems îl urmează și în care continuăm să investim.
- Ce cifră de afaceri ați înregistrat în primele șase luni din 2026 și ce estimări aveți privind rezultatul întregului an? Care sunt factorii care determină această evoluție?
- Pentru anul în curs, ne propunem dublarea cifrei de afaceri realizate în anul 2025, susținută de portofoliul solid de proiecte aflate în execuție, precum și de creșterea activității în segmentul proiectelor industriale și de infrastructură energetică. Obiectivul nostru este o dezvoltare sustenabilă, bazată pe investiții continue în oameni, tehnologie și capacitatea de execuție. Ne concentrăm pe consolidarea poziției companiei ca partener de încredere pentru proiecte complexe de instalații și energie, menținând un echilibru între creșterea volumului de activitate, profitabilitate și calitatea lucrărilor livrate.
Global Technical Systems își consolidează prezența în sectorul energetic prin implicarea în două proiecte fotovoltaice de anvergură, pentru care execută infrastructura electrică, instalațiile de medie...
Lucrările de extindere a Promenada Mall București, unul dintre cele mai ample proiecte mixte aflate în dezvoltare în România, avansează conform graficului, deschiderea noii componente comerciale fiind...
La un an de la deschiderea șantierului pentru extinderea Promenada Mall, antreprenorul general Bog’Art anunță că structura clădirii a ajuns la nivelul 8, marcând un progres semnificativ. Proiectul de ...
Proiectul de extindere a centrului comercial Promenada Mall, dezvoltat de NEPI Rockcastle, inregistreaza progrese semnificative pe santier. Antreprenorul general, compania Bog’Art, lucreaza la suprast...
Synergy Construct si cinci asocieri de companii au depus oferte de participare la licitatia organizata de Romgaz pentru atribuirea lucrarilor de constructie a unui parc fotovoltaic in regim dual in lo...



