Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE)

Dezvoltarea accelerată a infrastructurii de transport, a parcurilor industriale și logistice, a centrelor de date și a noilor capacități regenerabile pune rețelele energetice în centrul investițiilor planificate în România pentru următorii ani. Până în 2035, capacitatea instalată ar urma să ajungă la circa 40 GW, aproximativ 80% provenind din surse regenerabile, în timp ce electrificarea transportului, industriei și încălzirii va genera noi consumuri și cerințe de racordare. În acest context, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) susține trecerea de la dezvoltarea reactivă a rețelelor la investiții anticipative, corelate cu noii poli economici și cu zonele de producție a energiei. Necesarul de capital este semnificativ: un studiu Energy Policy Group estimează investiții cuprinse între 9,2 și 11,5 miliarde euro în rețelele de distribuție până în 2030, iar operatorii reuniți în ACUE indică necesitatea mobilizării a cel puțin 6 miliarde euro din surse proprii, suplimentar fondurilor europene.
"România este astăzi un mare șantier. Construim autostrăzi și drumuri expres, dezvoltăm zone urbane, logistice și industriale, pregătim noi investiții și vizăm inclusiv centre de date. În paralel, electrificăm transportul și o parte tot mai mare a economiei. Toate acestea au un numitor comun, energia.
În noul context economic, infrastructura energetică nu mai poate fi tratată doar ca o rețea care deservește investițiile după ce acestea au fost deja decise. Ea devine una dintre condițiile care fac aceste investiții posibile.
Aceasta este, în opinia mea, una dintre marile provocări ale României pentru următorii cinci ani: să transformăm infrastructura energetică dintr-un posibil factor de întârziere într-un accelerator al dezvoltării economice", a declarat Dana Dărăban, directorul executiv ACUE. 

Rețeaua este presată din ambele direcții
Pe de o parte, sistemul energetic trebuie să integreze un volum foarte mare de producție nouă.
Strategia Energetică, pe baza PNIESC actualizat, indică pentru 2035 o capacitate instalată de circa 40 GW, dintre care aproximativ 80% din surse regenerabile. Aceasta presupune aproximativ 19,5 GW de capacități eoliene și solare adiționale față de nivelul din 2021, când România avea circa 3 GW eolian și 1,4 GW solar. Este o transformare majoră a mixului energetic.
Potrivit Danei Dărăban, "provocarea nu este doar să instalăm acești GW, ci să construim sistemul capabil să îi integreze. Solarul și eolianul au o producție variabilă, iar pe măsură ce ponderea lor crește, crește și necesarul de flexibilitate: stocare, hidro, capacități dispecerizabile, managementul cererii și interconectări. ENTSO-E estimează că nevoile de flexibilitate ale sistemului european asociate variației producției și consumului se vor dubla între 2025 și 2033", a precizat reprezentanta ACUE.
Potrivit acesteia, presiunea va veni dinspre consum. Electricitatea reprezintă în prezent aproximativ 15,8% din consumul final de energie al României, față de 23,4% la nivelul Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că o parte importantă a electrificării industriei, transportului și încălzirii este încă în fața noastră.
"Vor apărea stații de încărcare de mare putere pe autostrăzi, noi consumuri industriale, centre de date, pompe de căldură, parcuri logistice și noi dezvoltări urbane. Rețeaua trebuie, așadar, să gestioneze simultan o producție mai mare și mai variabilă și un consum mai mare, cu profile diferite de cele pentru care sistemul a fost construit. De aceea, întrebarea nu este doar câți GW de regenerabile instalăm sau câți TWh vom consuma. Întrebarea este dacă avem rețeaua, flexibilitatea și capacitățile necesare pentru ca energia să fie disponibilă acolo unde este nevoie și atunci când este nevoie.
Nu este suficient să finanțăm 10 sau 20 GW de capacități noi de producție dacă infrastructura necesară pentru preluarea energiei se dezvoltă cu câțiva ani mai lent. La fel, nu este suficient să atragem un investitor industrial dacă aflăm ulterior că puterea de care are nevoie nu poate fi asigurată în zona în care și-a amplasat investiția", a explicat Dana Dărăban. 

Energia trebuie introdusă mult mai devreme în planificarea dezvoltării
Potrivit ACUE, un parc industrial, un hub logistic, o dezvoltare rezidențială sau un coridor de transport nu mai pot fi gândite independent de infrastructura energetică de care vor avea nevoie. "Nu putem ajunge la întrebarea «de unde vine energia și când mă pot racorda?» abia după ce proiectul este deja configurat.
Stațiile de încărcare trebuie planificate împreună cu noile autostrăzi și coridoare logistice. Întăririle de rețea trebuie pregătite din timp acolo unde putem anticipa electrificarea industriei sau concentrarea unor consumuri rezidențiale importante. În același timp, trebuie să anticipăm și zonele în care vor apărea volume mari de producție regenerabilă și infrastructura necesară pentru preluarea lor.
Cu alte cuvinte, planificarea anticipativă trebuie făcută în ambele sensuri: trebuie să știm nu doar unde vor apărea noii consumatori, ci și unde vor apărea noile surse de energie.
Aceasta presupune o schimbare de abordare. Rețelele nu mai pot evolua exclusiv reactiv, pornind doar de la cererile individuale de racordare. Avem nevoie de investiții anticipative, acolo unde există o perspectivă credibilă asupra dezvoltării viitoare", a mai spus Dana Dărăban.
În opinia sa, dezvoltatorii și investitorii trebuie să ofere din timp o imagine mai clară asupra proiectelor și a necesarului realist de putere, iar operatorii să asigure o mai mare predictibilitate privind posibilitățile de racordare și extinderea rețelelor. În același timp, autoritățile trebuie să coreleze mai bine planificarea teritorială și infrastructura de transport cu investițiile industriale și energetice.
"Factorul timp este esențial. Transelectrica semnalează deja presiunea generată de volumul ridicat al cererilor de racordare pentru noile capacități regenerabile, iar dezvoltarea infrastructurii de rețea presupune proceduri și investiții care pot dura ani. Dacă începem dezvoltarea infrastructurii abia atunci când apare cererea concretă, riscăm ca rețeaua să ajungă în urma investițiilor", a adăugat reprezentanta ACUE. 

Nu trebuie doar să construim mai mult. Trebuie să folosim mai bine ceea ce avem
Potrivit Danei Dărăban, a doua mare direcție este utilizarea mai eficientă a infrastructurii existente. Există situații în care capacitatea rezervată de un consumator este mai mare decât puterea utilizată efectiv. Pentru operator însă, acea capacitate trebuie luată în calcul și nu mai poate fi pusă la dispoziția altor proiecte.
"Avem nevoie de semnale economice care să încurajeze dimensionarea realistă a puterii solicitate. România trebuie să treacă cât mai repede la un model tarifar binomial, în care tariful de rețea reflectă atât energia efectiv consumată, cât și puterea rezervată. Dacă dimensionăm mai realist puterea rezervată, putem elibera capacitate pentru proiecte noi și, în anumite situații, putem evita sau amâna investiții în rețea, care altfel ar fi necesare", a precizat reprezentanta ACUE. 

Flexibilitatea devine infrastructură
În paralel cu investițiile în extinderea și modernizarea rețelelor, flexibilitatea poate deveni o soluție pentru utilizarea mai eficientă a capacității existente și pentru facilitarea racordării unor noi proiecte. Digitalizarea și noile modele de racordare pot avea, în acest context, un rol tot mai important.
"Pe măsură ce sistemul energetic devine mai complex, nu vom putea rezolva fiecare congestie construind imediat infrastructură nouă. Bateriile, consumatorii flexibili, prosumatorii și agregatorii pot contribui prin adaptarea consumului sau a producției injectate în rețea. Pentru ca această flexibilitate să funcționeze, operatorii de distribuție trebuie însă să aibă o imagine mult mai bună asupra a ceea ce se întâmplă în rețea și să poată reacționa rapid. Asta presupune automatizare, contorizare inteligentă, platforme de date, instrumente de prognoză și control, sisteme IT și securitate cibernetică.
În aceeași logică trebuie privită și racordarea flexibilă, testată recent în Spania. Dacă într-o anumită zonă nu există suficientă capacitate fermă, în anumite situații un proiect ar putea fi racordat mai repede dacă acceptă să își adapteze temporar consumul atunci când rețeaua este foarte solicitată.
Este o schimbare importantă de abordare. Nu trebuie să avem întotdeauna doar două răspunsuri: «există capacitate și te racordezi» sau «nu există capacitate și aștepți». În anumite cazuri poate exista și o soluție intermediară - proiectul se racordează mai repede, în anumite condiții, iar între timp rețeaua continuă să se dezvolte", a mai adăugat Dana Dărăban. 

Investițiile în rețele devin politică de dezvoltare economică
Conform ACUE, dimensiunea necesarului de capital este foarte mare. Comisia Europeană estimează că până în 2040 vor fi necesare, la nivelul UE, circa 730 miliarde euro pentru rețelele de distribuție și 477 miliarde euro pentru rețelele de transport.
Pentru România, un studiu Energy Policy Group estimează necesarul de investiții în rețelele de distribuție la 9,2 - 11,5 miliarde euro până în 2030. Estimările operatorilor reuniți în ACUE indică necesitatea mobilizării a cel puțin 6 miliarde euro din sursele proprii ale operatorilor, peste fondurile europene disponibile. Fondurile europene sunt esențiale, dar nu vor putea acoperi singure întreaga nevoie de investiții.
"În aceste condiții, cadrul de reglementare, predictibilitatea veniturilor și capacitatea operatorilor de distribuție de a atrage capital devin componente ale politicii de infrastructură. Investițiile întârziate în rețele nu mai sunt doar o problemă a sectorului energetic. Ele se traduc în termene mai lungi de racordare, costuri suplimentare și, în anumite cazuri, în investiții industriale amânate sau relocate", a declarat Dana Dărăban. 

Autostrăzile vor fi și coridoare energetice
Transportul ilustrează foarte bine schimbarea din sectorul energetic. Potrivit ACUE, pe principalele coridoare europene de transport care vor traversa România, un singur hub de reîncărcare pentru vehicule grele poate presupune o putere instalată de cel puțin 3,6 MW. "Dacă multiplicăm asemenea necesități de-a lungul autostrăzilor și drumurilor expres, devine evident că infrastructura rutieră și infrastructura electrică nu mai pot fi planificate separat.
Un hub în care se încarcă simultan zeci de camioane poate ajunge la un profil de consum comparabil cu cel al unui consumator industrial. Și aici flexibilitatea poate ajuta. O flotă care stă într-un depou câteva ore nu trebuie neapărat încărcată integral și simultan la puterea maximă. Smart charging, stocarea și managementul consumului pot reduce vârfurile și pot permite utilizarea mai eficientă a infrastructurii existente.
Autostrăzile vor fi, într-o anumită măsură, și coridoare energetice. Vor avea nevoie de stații de încărcare de mare putere, racordări la rețea și, acolo unde este eficient, de producție locală din surse regenerabile și stocare.
Aceeași logică se aplică parcurilor industriale, centrelor logistice și centrelor de date. Nu putem construi mai întâi infrastructura fizică și să întrebăm ulterior dacă există în zonă 5, 10 sau 50 MW disponibili. Energia trebuie introdusă în planificare încă din momentul în care decidem unde vor fi amplasați noii poli de dezvoltare", a explicat Dana Dărăban. 

Ceea ce reprezintă o pierdere pentru un sector, poate deveni o resursă pentru altul
Un alt domeniu despre care se discută încă prea puțin sistematic, în opinia ACUE, este încălzirea și răcirea. Și aici perspectiva trebuie schimbată, de la producerea separată a energiei termice către integrarea resurselor disponibile la nivel local. Rețelele de termoficare pot integra pompe de căldură de mari dimensiuni, energie geotermală, stocare termică și căldură reziduală provenită din industrie sau din centre de date.
"Este probabil unul dintre cele mai clare exemple despre ce înseamnă integrarea sistemului energetic - ceea ce reprezintă o pierdere pentru un sector poate deveni o resursă pentru altul. Căldura reziduală a unui centru de date poate contribui la încălzirea locuințelor. Deșeurile agricole și alimentare pot deveni biometan. Stocarea și pompele de căldură pot deplasa consumul în timp și pot oferi flexibilitate sistemului electric.
Pentru sectorul construcțiilor, această schimbare de perspectivă este esențială. Nu mai proiectăm doar clădiri, parcuri industriale, centre logistice sau centre de date. Trebuie să analizăm de la început modul în care acestea se integrează în sistemul energetic local: cât consumă, când consumă, ce putere necesită, ce infrastructură trebuie dezvoltată, ce resurse energetice locale pot utiliza, ce căldură reziduală pot valorifica și ce flexibilitate pot oferi", a explicat Dana Dărăban. 

Sistemul energetic nu înseamnă doar electricitate
Potrivit Danei Dărăban, anticiparea corectă a nevoilor economiei presupune abordarea sistemului energetic în ansamblu, de la electricitate și infrastructura de gaze până la gaze regenerabile, hidrogen, încălzire și răcire. Direcția europeană vizează integrarea sistemului energetic, prin electrificare acolo unde aceasta reprezintă soluția cea mai eficientă și utilizarea altor vectori energetici în domeniile în care electrificarea directă este dificilă sau foarte costisitoare.
"Biometanul este un exemplu relevant pentru România. Avantajul important al acestuia este că poate utiliza în mare măsură infrastructura de gaze existentă. Decarbonizarea nu presupune doar construirea unei infrastructuri complet noi, ci și transformarea infrastructurii pe care o avem astfel încât aceasta să poată integra progresiv gaze regenerabile.
În plus, România dispune de resurse care astăzi sunt insuficient valorificate. Deșeurile agricole și alimentare, biodeșeurile sau nămolurile provenite din stațiile de epurare pot deveni materie primă pentru producerea de biogaz și ulterior de biometan.
Problema este că potențialul nu înseamnă automat producție. Dezvoltarea unor asemenea proiecte poate presupune patru-cinci ani pentru crearea pieței, dezvoltarea proiectelor și pregătirea infrastructurii", a explicat Dana Dărăban.
În opinia sa, la fel trebuie gândit și hidrogenul, nu ca un obiectiv izolat și nici ca infrastructură construită înaintea pieței, ci pornind de la utilizările în care poate avea valoare economică, în special în anumite procese industriale greu de electrificat, și de la infrastructura care poate fi adaptată progresiv.
"Nu există o singură soluție tehnologică pentru toate procesele. Electrificarea va avea un rol tot mai important, însă pentru anumite procese industriale și temperaturi înalte trebuie păstrată o abordare neutră tehnologic. În funcție de proces, de cost și de disponibilitatea infrastructurii, soluția poate include și gaze regenerabile, biometan sau, acolo unde este justificat tehnic și economic, hidrogen.
Important este să nu transformăm decarbonizarea într-o alegere administrativă a unei singure tehnologii. Pentru industrie contează costul total al energiei utile, disponibilitatea infrastructurii și competitivitatea produsului final.
Infrastructura trebuie să urmeze o perspectivă credibilă asupra cererii, dar să fie pregătită suficient de devreme pentru a nu deveni o barieră atunci când această cerere apare. Aceasta este una dintre marile provocări ale următorilor cinci ani - să sincronizăm investiții care până acum au fost adesea planificate separat: infrastructura economică, noile capacități de producție și infrastructura energetică necesară pentru a le conecta", a conchis Dana Dărăban.