Agenda Constructiilor
Duminica, 25 Octombrie 2020
GRUNDFOS
Home - Stiri - Actualitatea interna - Ludovic Orban: Urmatorii 10 ani vor consemna investitii masive in Romania
Ludovic Orban: Urmatorii 10 ani vor consemna investitii masive in Romania
Actualitatea interna Publicat de Elena Icleanu 17 Sep 2020 13:48
Urmatorii 10 ani pentru Romania vor trebui sa reprezinte ani de investitii masive in dezvoltarea infrastructurilor si a mediului de afaceri, rezultat al schimbarii modelului de crestere economica a tarii, a declarat prim-ministrul Ludovid Orban ieri, in contextul participarii sale la conferinta "Impreuna protejam Romania", organizata de grupul de presa MediaUno in parteneriat cu Institutul National de Statistica, Camera de Comert Romano-Americana si UGIR-1903.
"Decizia pe care am luat-o, inainte de venirea pandemiei, a fost una foarte clara - de schimbare a modelului economic, a modelului de crestere economica. Nu mai puteam merge pe acest sistem de stimulare artificiala a consumului, prin cresterea cererii, prin decizii de crestere a unor venituri in zona deciziilor guvernamentale. Pentru ca acest sistem a generat grave dezechilibre, grave inapoieri ale economiei romanesti. Sistemul pe care vrem sa il dezvoltam unul de crestere care sa se bazeze pe piloni autentici, in primul rand, pe investitii publice masive, in al doilea pe sustinerea investitiilor private, pe sustinerea companiilor care vor sa investeasca, in acest sens. (...) Volumul investitiilor in sectorul public a fost cel mai mare din ultimii 10 ani, iar lucrul acesta s-a intamplat in perioada de criza, in conditiile in care e clar ca veniturile bugetului s-au diminuat. Cu toate astea, noi am asigurat resurse si am incercat sa crestem constant volumul investitiilor publice, pentru ca Romania are nevoie ca de aer de modernizarea infrastructurii in toate domeniile: infrastructura de transport, infrastructura energetica, infrastructura de comunicatii, infrastructura de sanatate, infrastructura educationala. Urmatorii 10 ani pentru Romania vor trebui sa reprezinte ani de investitii masive in aceste domenii, pentru ca ele sunt un suport fundamental pentru dezvoltarea economica", a spus primul ministru.
 
Ludovic Orban a mai subliniat importanta fondurilor europene pentru dezvoltarea economica, aratand faptul ca in cele 10 luni de guvernare Executivul a decontat 2,67 miliarde euro.
O situatie pozitiva a fost remarcata de premier in cazul ocuparii fortei de munca. "Am comparat la data de 1 septembrie numarul de angajati cu contract de munca si am comparat cu 1 ianuarie, 1 februarie, 1 martie, inainte de izbucnirea crizei economice generate de pandemie. Numarul de angajati este mai mare. La data de 1 septembrie cred ca erau cu peste 2.000 de angajati cu contract de munca mai multi decat la data de 1 ianuarie sau comparativ si cu 1 februarie. In ceea ce priveste somajul, acesta este mai jos de 300.000, chiar daca el statistic apare altfel, dar in realitate, cei care sunt evidentiati de ANOFM ca fiind in cadrul calculului ratei somajului, adica cei care sunt indemnizati si cei care au iesit din indemnizatie, din plata indemnizatiei de somaj, sunt in jur de 300.000 de romani", a punctat Ludovic Orban.
 
El a mai remarcat si cresterea salariilor, in ultimele luni. "M-am uitat pe iulie: cresterea salariului in iulie fata de iunie, nu stiu daca asta e ceva periodic, dar exista o crestere de 74 lei a salariului mediu net in iulie fata de iunie, iar in iunie, comparat cu iunie 2019, am inregistrat o crestere cu, cred ca aproape 5% a salariului mediu net. Vreau sa multumesc si cu aceasta ocazie tuturor companiilor responsabile, indiferent ca sunt companii straine sau companii romanesti. Valul de sustinere pe care l-am avut in perioade critice, donatiile de ordinul sutelor de milioane, sustinerea pe care ne-au acordat-o pentru achizitionarea unor materiale aflate in criza, comportamentul responsabil, inclusiv fata de angajati, al marii majoritati a companiilor, permanentul dialog pe care l-am intretinut cu companiile, toate au determinat, practic, ca efectele negative ale pandemiei sa fie diminuate la maxim", a mai spus Ludovic Orban.
 
Primul ministru a mai reiterat faptul ca, in urmatorii sapte ani, Romania va avea la dispozitie posibilitatea de a utiliza resurse financiare cum nu a mai avut niciodata in istorie. "Pe langa cele 80 miliarde euro din bugetul Uniunii Europene si din Facilitatea de Rezilienta si Recuperare, avem si programul SURE, pentru care Comisia Europeana a alocat Romaniei o suma importanta, de 4,99 miliarde euro. Avem o serie de finantari care sunt direct de la nivel european, pe care trebuie sa incepem sa invatam sa le accesam, finantari pe cercetare, pentru economie, Programul Juncker, care se continua prin EU Invest. Deci o sa avem oportunitati multiple, de a avea parte de resurse care sa fie un suport pentru reluarea rapida a cresterii economice, pentru investitii facute atat in zona publica, cat si in zona privata", a mai subliniat Ludovic Orban.
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMelmas_1octCOVID-19VideoConfAC-iulAUTODESK
ROCKWOOL 196
A aparut editia
OCTOMBRIE 2020!

Autentificare

 
COVID-19
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
ERBASU CONSTRUCT
ssab ag antrepriza generala
strabag nivel 1
CELCO 2020
hilti
rigips
Acvatot 2019

Parteneri

HABITAT
C4E FORUM
FPSC_2019
AHK 2018
ef-de-n
econet
ROGBC 2016
AICPS_30
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere