Agenda Constructiilor
Sambata, 13 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - EY: Sectoarele imobiliare si constructii, cele mai active ca numar de tranzactii in 2023
EY: Sectoarele imobiliare si constructii, cele mai active ca numar de tranzactii in 2023
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de AG&F 25 Ian 2024 12:03
Piata romaneasca de fuziuni si achizitii (M&A) a inregistrat 241 de tranzactii1 in 2023, cu o valoare totala estimata de 7,1 miliarde USD2. Aceasta reprezinta o crestere de 6,1% fata de valoarea estimata in 2022 (6,6 miliarde USD) si o reducere de 6,2% ca numar de tranzactii fata de 2022 (257).
La nivel global, in 2023, activitatea de fuziuni si achizitii si-a continuat traiectoria descendenta, prelungind declinul observat in 2022 si marcand un minim al ultimilor 10 ani in ceea ce priveste valoarea totala a tranzactiilor. Aceasta tendinta a fost cauzata de factori precum cresterea costurilor de finantare, intensificarea tensiunilor geopolitice, incetinirea generala a activitatii economice si accentuarea restrictiilor de reglementare. Multiplele perturbari au dus la scaderea valorii pietei globale de fuziuni si achizitii cu 13% de la an la an, in timp ce activitatea de fuziuni si achizitii din Europa a scazut cu 19%. In acest context, activitatea de fuziuni si achizitii din Romania in 2023, asemenea anului 2022, a continuat sa sfideze atat tendintele globale, cat si pe cele regionale, remarcandu-se inca o data prin performantele sale.
Investitorii strategici si-au mentinut rolul predominant in piata locala de fuziuni si achizitii, reprezentand 88% din volumul tranzactiilor in 2023. Tranzactiile domestice au inregistrat o crestere marginala ca numar, pana la 119 (comparativ cu 116 in 2022), in timp ce volumul tranzactiilor realizate de investitorii straini (inbound) a scazut cu 13,9% de la an la an, pana la un total de 105. Cu toate ca numarul de tranzactii outbound a scazut la 11, fata de 14 in 2022, acesta ramane puternic din perspectiva istorica si reflecta apetitul sporit al investitorilor romani de a realiza tranzactii transfrontaliere.
 
 
"Intr-un mediu de piata dificil la nivel regional, activitatea M&A din Romania si-a continuat dinamica pozitiva si a depasit performanta pietelor dezvoltate si in 2023. Numarul de tranzactii domestice a ramas ridicat, reprezentand aproape jumatate din volumul total si reflectand fundamentele solide ale pietei locale. Increderea investitorilor in piata romaneasca este evidentiata si de anuntul a doua mega-tranzactii - Profi Rom Food si Enel Romania, care au contribuit semnificativ la valoarea totala a tranzactiilor din 2023. Avand in vedere ca atat vanzatorii, cat si cumparatorii au acum o intelegere mai clara asupra viitorului, in special in ceea ce priveste evolutia inflatiei si normalizarea politicii monetare, anticipam ca anul 2024 va aduce din nou o dinamica pozitiva pentru piata romaneasca de M&A. Aceasta va fi sustinuta de o revenire a cererii din partea investitorilor care au asteptat sa vada evolutia pietei si de nivelurile record de capital de investit de care dispun fondurile de private equity", a declarat Iulia Bratu
Head of Lead Advisory | Strategy and Transactions EY Romania.
Sectoarele cele mai active in ceea ce priveste volumul tranzactiilor au fost cele de imobiliare, ospitalitate si constructii (17% din numarul de tranzactii) si produsele de consum si retail (15,4%), urmate de tehnologie (12,4%) si energie & utilitati (12,0%). In comparatie cu 2022, numarul de tranzactii din sectoarele de imobiliare, ospitalitate si constructii a scazut cu 16,3% in 2023, din cauza cresterii sustinute a costurilor de finantare, dar a depasit totusi tehnologia ca sector principal, indicand astfel rezilienta segmentului. Tehnologia a ocupat pozitia a treia ca volum de tranzactii, subliniind importanta tot mai mare a abordarii nevoilor de transformare digitala intr-o noua economie, accelerata de aparitia tehnologiilor noi, precum inteligenta artificiala. Produsele de consum si retail au ocupat locul al doilea, stimulate de puterea de cumparare a consumatorilor locali si increderea investitorilor in piata romaneasca. De asemenea, companiile din domeniul energiei si al utilitatilor au continuat sa beneficieze de tranzitia catre energia verde la nivel european.
 
 
Cele mai mari tranzactii ale anului
Achizitia Profi Rom Food de catre Ahold Delhaize, un jucator semnificativ in piata globala de retail alimentar, de la fondul de private equity Mid Europa Partners, pentru suma de 1,4 miliarde USD
Achizitia Enel Romania de catre grupul energetic grecesc Public Power Corporation, pentru suma de 1,3 miliarde USD
Achizitia Alpha Bank Romania de catre Unicredit, cu sediul in Italia, pentru suma de 319 milioane USD
Mitiska REIM a vandut 25 de parcuri comerciale catre M Core Property HQ, pentru suma de 236 de milioane de USD, una dintre cele mai mari tranzactii inregistrate vreodata in sectorul local al imobiliarelor comerciale
Grupo Bimbo, companie de produse alimentare din Mexic, a achizitionat Vel Pitar pentru suma de 210 milioane USD.
In 2023, dimensiunea medie a tranzactiilor a scazut usor, la 40 de milioane USD, continuand tendinta descendenta post 2020. Acest efect este amplificat si de tendinta constanta a neraportarii valorilor pentru tranzactiile mai mari. In cele din urma, cei mai activi investitori dupa tara de origine au provenit din SUA (9,5% din tranzactiile inbound), Olanda (8,6%) si Franta, Elvetia si Polonia (7,6% fiecare). 
*** 
Nota: (1) Baza de date de fuziuni si achizitii a EY pentru Romania exclude tranzactiile cu participatii mai mici de 15%, precum si valoarea pentru tranzactiile cu mai multe tari, in cazul in care valoarea activelor specifice fiecarei tari nu este dezvaluita. (2) include o estimare a valorii tranzactiilor, in cazul in care nu au fost divulgate anterior date de catre parti sau nu sunt disponibile in bazele de date ale unor terti si/sau raportate de surse media. (3) se refera la tranzactii cu valori divulgate intre 5 si 500 milioane USD.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMRAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 180 (Ianuarie-Februarie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
ness project
ERBASU CONSTRUCT
CDS
EDIT-Structural
MAKITA
theda mar
strabag nivel 1
quadratum
rigips
CONCEPT STRUCTURE
siniat
Acvatot 2019
noark
leviatan
concelex
viarom

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
ef-de-n
AICPS_30
econet
ROGBC 2016
top 500
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander