Agenda Constructiilor
Miercuri, 05 August 2020
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - UE pregateste facilitati la plata impozitelor si sanctiuni pentru fraudele fiscale
UE pregateste facilitati la plata impozitelor si sanctiuni pentru fraudele fiscale
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 16 Iul 2020 10:14
Comisia Europeana a adoptat un pachet fiscal nou si ambitios pentru a se asigura ca politica fiscala a UE sprijina redresarea si cresterea economica pe termen lung a Europei. Pachetul se bazeaza pe cei doi piloni, ai echitatii si simplitatii. Echitatea fiscala, ca mijloc de protejare a veniturilor publice, ramane o prioritate esentiala pentru Comisia Europeana si va juca un rol important in procesul de redresare economica a UE pe termen scurt si de realizare a prosperitatii pe termen lung.
Pachetul de vizeaza stimularea echitatii fiscale prin intensificarea luptei impotriva abuzurilor fiscale, reducerea concurentei fiscale neloiale si sporirea transparentei fiscale. In paralel, pachetul se concentreaza pe simplificarea normelor si a procedurilor fiscale, in scopul imbunatatirii mediului de afaceri pentru intreprinderile din intreaga UE. Aceasta include eliminarea obstacolelor fiscale si a sarcinilor administrative pentru contribuabilii din numeroase sectoare, astfel incat intreprinderile sa prospere si sa se dezvolte mai usor pe piata unica.
Pachetul fiscal este alcatuit din trei initiative separate, dar interconectate:
- Planul de actiune fiscala prezinta 25 de masuri distincte pentru a face impozitarea mai simpla, mai echitabila si mai bine adaptata la economia moderna in urmatorii ani. Aceste masuri le vor usura viata contribuabililor de buna-credinta, prin eliminarea obstacolelor din toate etapele, de la inregistrare pana la raportare, plata, verificare si solutionarea litigiilor. Planul de actiune va ajuta statele membre sa valorifice potentialul datelor si al noilor tehnologii, sa combata mai eficient frauda fiscala, sa imbunatateasca respectarea normelor si sa reduca sarcinile administrative.
- Propunerea privind cooperarea administrativa (DAC 7) extinde normele UE in materie de transparenta fiscala la platformele digitale, pentru ca si persoanele care castiga bani din vanzarea de marfuri sau servicii pe aceste platforme sa plateasca impozite in mod echitabil. Aceasta noua propunere va asigura schimbul automat de informatii intre statele membre cu privire la veniturile generate de vanzatorii de pe platformele online. De asemenea, propunerea consolideaza si clarifica normele din alte domenii in care statele membre colaboreaza pentru a combate abuzurile fiscale, de exemplu prin audituri fiscale comune.
- Comunicarea privind buna guvernanta fiscala se axeaza pe promovarea echitatii fiscale si pe combaterea concurentei fiscale neloiale, atat in UE, cat si la nivel international. In acest scop, Comisia propune o reforma a Codului de conduita care sa abordeze concurenta fiscala si practicile fiscale daunatoare din UE. O alta propunere se refera la imbunatatirea listei UE a jurisdictiilor necooperante in scopuri fiscale, care include tarile din afara UE ce refuza sa respecte standardele convenite la nivel international. Aceasta a incurajat pana in prezent tarile terte sa adopte standarde de buna guvernanta fiscala, dar raman inca multe de facut in acest sens. Comunicarea evidentiaza, de asemenea, abordarea UE privind colaborarea in domeniul fiscal cu tarile in curs de dezvoltare, in conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabila.
Pachetul constituie prima parte a unei agende fiscale cuprinzatoare si ambitioase a UE pentru anii urmatori. De asemenea, Comisia va elabora o noua abordare, adaptata secolului 21, cu privire la impozitarea intreprinderilor pentru a raspunde provocarilor economiei digitale si pentru a se asigura ca toate intreprinderile multinationale isi platesc impozitele in mod echitabil. In contextul Pactului verde, Comisia va prezenta propuneri pentru a garanta ca fiscalitatea sprijina obiectivul UE de a atinge neutralitatea climatica pana in 2050. Aceasta abordare pluridimensionala a reformei fiscalitatii din UE urmareste sa asigure o impozitare mai echitabila, mai ecologica si mai adaptata la economia moderna, contribuind astfel la o crestere durabila si favorabila incluziunii pe termen lung.
Valdis Dombrovskis, vicepresedintele executiv pentru o economie in serviciul cetatenilor, a declarat: „Acum, mai mult decat oricand, statele membre au nevoie de venituri fiscale sigure pentru a investi in oamenii si intreprinderile care au cea mai mare nevoie de astfel de investitii. In acelasi timp, trebuie sa eliminam obstacolele fiscale si sa ajutam intreprinderile din UE sa inoveze, sa investeasca si sa se dezvolte. Pachetul fiscal ne conduce in directia cea buna, contribuind la crearea unui sistem de impozitare mai echitabil, mai usor de utilizat si mai adaptat la lumea noastra digitala.”
Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a declarat: „Echitatea fiscala reprezinta rampa de lansare care va contribui la iesirea economiei noastre din criza. Trebuie sa facilitam plata impozitelor pentru cetatenii si intreprinderile de buna-credinta si sa inasprim conditiile pentru autorii de fraude fiscale. Aceste propuneri vor ajuta statele membre sa isi asigure veniturile de care au nevoie pentru a investi in oameni si in infrastructura, imbunatatind totodata mediul fiscal pentru cetatenii si intreprinderile din intreaga Europa.”
 
ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
AUTODESKVideoConfAC-iulallbimTeraSteelCOVID-19
ROCKWOOL 196
A aparut editia
IUNIE-IULIE 2020!

Autentificare

 
COVID-19
PIATA de CONSTRUCTII: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
PIATA de TAMPLARIE: Analiza 2019-2020 & Perspective 2021-2025
GHID de INSTALARE
romania fara hospice
CELCO 2020
rigips
strabag nivel 1
elmas 2017
ERBASU CONSTRUCT
ssab ag antrepriza generala
Acvatot 2019

Parteneri

HABITAT
hilti
C4E FORUM
FPSC_2019
AHK 2018
econet
ROGBC 2016
AICPS_30
ef-de-n
Piata de Constructii 2014

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigere