Agenda Constructiilor
Joi, 25 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Expozitii & Conferinte - KNAUF: Nou concept de expozitie specializata, lansat la nivel de grup
KNAUF: Nou concept de expozitie specializata, lansat la nivel de grup
Expozitii & Conferinte Publicat de Elena Icleanu 11 Mar 2013 14:02
In perioada 20 - 21 februarie 2013, la Nürnberg (Germania), a avut loc expozitia Knauf Werktage, eveniment organizat de producatorul de materiale de constructii Knauf, cu participarea tuturor celor noua companii din cadrul grupului. Manifestarea a fost organizata in cadrul unui spatiu de 1.500 mp din incinta Nürnberg Arena, pe parcursul celor doua zile standurile fiind vizitate de peste 3.000 de parteneri, clienti, invitati si colaboratori ai grupului german din Armenia, Israel, Franta, Africa de Sud, Romania, Germania etc. Din grupul Knauf fac parte unsprezece companii, respectiv: Knauf Gips, Knauf PFT (furnizor de utilaje), Knauf Insulation, Knauf AMF (care activeaza independent pe piata din Romania), Knauf Integral, Richter System, Knauf Riessler,Knauf Alutop si Knauf Danoline (Danogips) - operationale ca marci ale companiei Knauf Gips Romania -, precum si Knauf Marmorit si Knauf Perlite, care nu sunt prezente, inca, pe plan local. 
 
Printre invitatii din tara noastra ai delegatiei conduse de Knauf Gips s-au aflat reprezentanti ai unor firme partenere, cum ar fi Maco Distribuitor, Isolier und Dämmtechnik Romania, Heberger Constructii, Bilden Materiale de Constructii (S&L Trust Construct), Progopo, Interio Contractor, Rural Construct si Duo Design. "Companiile din cadrul grupului Knauf nu participa la nicio alta manifestare expozitionala din Germania, Werktage fiind singurul tip de evenimente prin intermediul caruia ne prezentam produsele, ne consolidam relatiile de afaceri cu partenerii si invitam posibili colaboratori noi. Am realizat ca aceasta modalitate de promovare este mult mai convenabila, avand in vedere faptul ca, la o participare la un targ din domeniu, vizitatorii nu vin in mod special pentru noi si petrec la standurile noastre intre 15 si 30 de minute, in timp ce, la Werktage, timpul mediu alocat de invitati pentru a studia oportunitatile specifice este de circa 3 ore", a declarat Thomas Thode, director de export pentru Europa Centrala si de Est, in cadrul grupului Knauf. Evenimentul de la Nürnberg face parte dintr-o serie de manifestari organizate de holdingul german o data la doi ani, celelalte expozitii din acest an avand loc la la Bochum (23-24 ianuarie), Stuttgart (30-31 ianuarie), Mainz (27-28 februarie), Leipzig (6-7 martie) si Hamburg (20-21 martie). Organizarea seriilor de evenimente Werktage dateaza de la finele anului 2008, aflandu-se, in prezent, la cea de-a treia editie.
 
Inovatii prezentate de toate companiile grupului Knauf
In cadrul Knauf Werktage, toate firmele din cadrul grupului au prezentat cele mai recente inovatii in domeniul produselor pentru constructii. Un exemplu concludent este reprezentat de placa Knauf Silentboard, cu un grad inalt de fonoizolare. Pentru a pune in valoare calitatile produsului in cadru expozitiei, inginerii Knauf au proiectat o incinta complet izolata fonic cu acest tip de placa, in interiorul careia au montat un sistem audio de mare putere cu sonorul dat la maximum. Sunetele puteau fi auzite numai in momentul deschiderii unui capac al incintei respective, antifonata cu placi Knauf Silentboard. In urma unei masuratori, tinandu-se cont de zgomotul ambiental, diferenta dintre intensitatea sunetului cand incinta era deschisa si atunci cand aceasta era inchisa, ajungea pana la 20 de decibeli. Potrivit oficialilor Knauf, noua placa fonoizolatoare are o densitate de 17,5 kg/mp, fiind, in prezent, cea mai masiva placa din gips-carton disponibila pe piata si avand, drept urmare, cele mai bune performante de atenuare fonica.
O alta placa inovatoare a fost lansata de Knauf Riessler, fiind reprezentata de sortimentul Vinova Panel din sulfat de calciu acoperit cu furnir din lemn de diferite esente sau cu Vinova Digital Print, caracterizate prin modelele deosebite imprimate pe suprafata panoului. "Promovam deja in Romania astfel de placi, la diverse proiecte de sali de spectacole sau la cladiri publice, unde toate finisajele interioare trebuie sa corespunda din punct de vedere al reactiei la foc. Aceste materiale sunt performante, au aspect si acustica deosebite si, in acelasi timp, sunt incombustibile", a precizat Sorin Vlasie, director de obiective si organizatorul delegatiei romane in Germania. Placa termoizolatoare Comfortboard 23, o alta inovatie a grupului Knauf in domeniul constructiilor sustenabile a atras atentia vizitatorilor, fiind un sistem "inteligent" realizat pe baza placilor din gips-carton, care inmagazineaza caldura si o elibereaza in momentul in care temperatura unei incinte scade sub 23 de grade Celsius.
De asemenea, in cadrul Knauf Werktage au fost prezentate si alte sisteme inovatoare, cum ar fi placile pentru pardoseala fabricate de Knauf Integral - din acestea distingandu-se sistemul de placi cu finisaj ce imita piatra naturala Knauf One Pro, sistemele de pereti cu protectie antiglont (care au fost aplicate de Knauf Gips in Romania in cadrul proiectului celei mai inalte cladiri din Bucuresti, reprezentata de turnul Sky Tower, construit de Raiffeisen Evolution), noile sisteme de pereti antiefractie clasificati WK3 sau WK4 (ce dispun de cele mai inalte niveluri de protectie antiefractie pentru peretii de compartimentare), trapele Daylight ce utilizeaza tehnologia LED (fiind, in acelasi timp, trape de acces dar si surse pentru iluminarea incintelor cu o lumina identica cu cea naturala), precum si profilele metalice Richter System - ce integreaza peste 4.000 de produse utilizate pentru amenajarile interioare, fiind cea mai completa gama de solutii de structuri metalice si accesorii pentru tavane, pereti si alte sisteme de compartimentare, din Europa. Richter System este disponibil in Romania, prin intermediul Knauf Gips.
In ansamblu, la Knauf Werktage reprezentantii grupului Knauf au prezentat solutii complete si integrate de sisteme, portofoliul companiei incluzand gama completa de sisteme necesare pentru amenajarea unei locuinte, de la elemente de design interior, la sisteme de fatade pentru exterior.
 
Initiativa in sprijinul partenerilor din Romania
Simultan evenimentului din Germania, in premiera pe piata materialelor de constructii din Romania, subsidiara locala a Knauf Gips Germania, firma Knauf Gips SRL a lansat primul catalog de produse in care sunt publicate preturi si care include detalii cu privire la peste 350 de produse, solutii tehnice si recomandari de montaj. "Consideram lansarea acestui nou mod de relationare cu clientul prin catalogul de preturi Knauf Gips drept o recunoastere a maturitatii pietei de materiale de constructii din Romania, a stabilitatii economice si a dezvoltarii durabile a acesteia", a declarat, Mihai Marinescu, director executiv al Knauf Gips Romania. Catalogul Knauf este disponibil in forma imprimata la reteaua de distribuitori Knauf si online, pe website-ul societatii. Pentru informatii suplimentare, www.knauf-werktage.de
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMSISECAMABONARE REVISTERAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
CDS
leviatan
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
ness project
quadratum
MAKITA
noark
viarom
strabag nivel 1
EDIT-Structural
siniat
Acvatot 2019
theda mar
CONCEPT STRUCTURE
concelex

Parteneri

HABITAT
top 500
AHK 2022
FPSC_2019
AICPS_30
top 500
ef-de-n
top 500
econet
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander