ADR Nord-Vest acorda finantare de 13 milioane euro pentru reabilitare Castel Teleki |
Info-Santiere Publicat de AG&F 25 Iun 2024 10:19 |
Castelul Teleki din Pribilesti, un monument istoric de secol XIX, care a stat in paragina decenii la rand, va fi restaurat, transformat in muzeu si centru cultural multifunctional prin intermediul unui contract in valoare de peste 12 milioane de euro, incheiat intre ADR Nord-Vest si Consiliul Judetean Maramures.
Castelul are o istorie zbuciumata. Desi este un monument istoric de importanta nationala, ultima restaurare de anvergura a cladirii a avut loc in anul 1897, cand edificiul a fost supraetajat in stil eclectic. Castelul era resedinta de vara si sediul de vanatoare al familiei Teleki, ultimul proprietar al castelului fiind prim-ministrul Ungariei, Pal Teleki. In anul 1949 edificiul a fost nationalizat si transformat in perioada comunista in sediu CAP, sala de cinema si chiar si depozit de cereale. Nefiind revendicat de urmasi, in anul 2007 monumentul a intrat in posesia primariei Satulung, care din lipsa de fonduri a scos castelul la licitatie.
Monumentul a fost achizitionat de un urmas de origine britanica al familiei Teleki, apoi de un cetatean austriac, insa doar in anul 2021, cand edificiul a fost achizitionat de Consiliul Judetean Maramures a fost demarat procesul de restaurare al monumentului.
Proiectul presupune convertirea edificiului intr-un centru cultural-artistic multifunctional, prevazut cu spatii expozitionale, biblioteca, sali de conferinta, sali de evenimente si centre de informare turistica. Lucrarile de peisagistica includ plantarea de arbori, refacerea pajistilor si plantarea unor noi specii de flori.
Scopul proiectului consta in transformarea acestui monument intr-un obiectiv turistic de importanta internationala.
"Reabilitarea si valorificarea in circuitul turistic a castelului Geza Teleki – Cod SMIS 302216” este un proiect finantat prin Prioritatea de investitii 7 "O regiune atractiva” din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 si corespunde obiectivului de politica 5 "O Europa mai aproape de cetateni”. Termenul estimat pentru finalizarea lucrarilor este iunie 2027.
|